Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor pentru „Depozit de arhivă Str. Obor nr. 3” din Pitești, cu o valoare estimată a investiției de aproximativ 1,345 milioane lei, finanțarea urmând să vină din bugetul local. Practic, se decide cum va fi planificat și estimat costul lucrărilor, iar apoi documentația va sta ca referință pentru execuția proiectului. Rezultatul înseamnă pentru locuitori: vor fi preluați bani din bugetul local pentru investiție, iar administrația va organiza arhivarea/depozitarea arhivelor în zona respectivă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții aferent obiectivului de investiții „Depozit de arhivă Str. Obor nr. 3”, municipiul Piteşti, județul Argeș cu o valoare totală estimată conform Devizului general privind cheltuielile necesare realizării investiţiei de 1.345.044,39 lei, inclusiv T.N.A
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții aferentă obiectivului
de investiții „Depozit de arhivă Str. Obor nr. 3”
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Pitești,
-Raportul Direcţiei Tehnice nr. 53679/23.10.2025;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.
54421/2025, nr.54422/2025, nr.54423/2025, nr.54424;2025, nr.54425/2025;
- Adresa Administraţiei Domeniului Public Pitești nr. 9490/17.10.2025, înregistrată la Primăria
Municipiului Pitești cu nr. 52598/20.10.2025;
Văzând prevederile art.129 alin.(4) lit.d) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare
şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiții finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții aferent obiectivului de
investiții „Depozit de arhivă Str. Obor nr. 3”, municipiul Piteşti, județul Argeș cu o valoare totală
estimată conform Devizului general privind cheltuielile necesare realizării investiţiei de 1.345.044,39
lei, inclusiv T.N.A.
(2) Documentaţia prevăzută la alin. (1) este anexă la prezenta hotărâre.
(3) Finanţarea obiectivului se va face din sume alocate de la bugetul local.
Art.2. Administrația Domeniului Public Piteşti arhivează un exemplar al documentaţiei
prevăzută la art.].
Art.3. Administraţia Domeniului Public Piteşti, Direcţia Tehnică și Direcţia Economică vor
aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul
General al Municipiului Piteşti.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Dumitru "1 Wdosoiu
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAYW AL MUNICIPIULUI,
Andrei - Cătălin Călugăru
Piteşti,
Nr, 488 din 30.10.2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.