Se decide repartizarea unor apartamente din fondul locativ al Municipiului Pitești, administrate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, către destinatari eligibili conform criteriilor și punctajelor stabilite în legislație și în regulamentele locale. Câteva unități vor fi alocate ca locuințe sociale sau din fondul locativ, conform proceselor-verbale și recomandărilor comisiilor, iar repartizarea se face pe baza listei de priorități stabilită (ordinea de prioritate în soluționarea cererilor). pentru locuitori înseamnă că vor putea obține o locuință închiriabilă, cu termene și condiții de închiriere stabilite de contractele-cadru și regulamentele aferente, în funcție de eligibilitate și disponibilitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă repartizarea unor unităţi locative cu regim de locuinţe sociale, situate în municipiul Pitești, către lare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind repartizarea unor unităţi locative din fondul locativ aflat în patrimoniul
Municipiului Piteşti şi în „bmlulstrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti
Consiliul Local al it Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobăre pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
-Raportul de specialițate nr. 63620/09.12.2021 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii;
-Avizele comisiilor le specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele verbale
nr,65349/2021, nr.65350/2021, nr.65351/2021, nr.65352/2021 şi nr.65353/2021;
-Adresa isa A e a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti, înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr.63465/08.12.2021;
-Procesul-verbal nr.63595/08.12.2021 al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor
privind repartizarea locuinţelor sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul
Municipiului Piteşti şi adrministrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti;
-H.C.L. nr,475/21.19,2021 privind stabilirea categoriei de folosință a unei unități
locative aflată în patrimoniul Municipiului Piteşti;
Văzând prevederile ârt. 129 alin. (2) lit. “c” din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Ldgii privind locuinţele nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, ale H.G.R. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru
punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, ale O.U.G. nr. 40/1999 privind
protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţă, cu modificările şi
completările ulterioare, ale HCL. nr.100/30.03.2017 privind criteriile şi punctajul pentru
repartizarea locuinţelor sociale și a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul
Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti, cu modiţicările ulterioare, ale H.C.L. nr. 193/20.06.2019 privind aprobarea
Contractului-cadru de închiriere al unităţilor locative declarate locuinţe sociale, aflate în
proprietatea patrimoniului Muhicipiului Piteşti, precum și ale Regulamentului de ordine interioară
a acestora, cu modificările ulterioare, precum şi ale H.C.L. nr.259/15.07.2021 pentru aprobarea
Listei privind ordinea de pțioritate în soluţionarea cererilor E ev ia aflate în
patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public/de-Exploatăre ă Ptrimoniului
Municipiului Piteşti; | A AA | )
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1), lit. a) din Codul administrativ, cu modificările Şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1(1) Se aprobă repartizarea unor unităţi locative cu regim de locuinţe sociale, situate
în municipiul Pitești, către lare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(2) În termen de 30 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei hotărâri, beneficiarii
repartiţiilor se vor prezenta lu eriu Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti
pentru încheierea oonnraoteror [e închiriere.
(3) Neprezentarea în termenul prevăzut la alin. (2) conduce la pierderea valabilității
repartiţiei.
Art.2. Direcţia Semvicii Publice şi Achiziţii și Serviciul Public de Exploatare a
Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va
fi comunicată acestora, orecul şi persoanelor prevăzute în anexă, de către Secretarul General al
Municipiului Piteşti.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Clanăia- Vinltta German
| ; Contrasemnează pentru legalitate:
N SN SECRETAR GENERAL,
N 2 To / Andrei-Cătălin Călugăru
Pitești,
Nr. 480 din 21.12.2021
2-
Anexa la H.C.L. 7 (2181 MA 202
Lista nominală a persoanelor cărora li se repartizează o unitate locativă
Ii . . x : =
cu regim de locuință socială
Nume și
prenume
] Adresa de domiciliu
Nr. cerere
Adresa unităţii locative
repartizată
11239/03.03.2020
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.A, Ap. 59
33356/11.07.2016
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.A, Ap. 21
36731/11.08.2020
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.A, Ap. 77
52061/04.12.2013
Mun. Piteşti, B-dul
Petrochimiștilor nr. 46, Bl. 1
(Socomar), Sc. A, Ap. 23
40004/30.08.2019
Cart. Războieni, bl. ]12, sc.
C, ap. 20
36287/29.07.2016
Cart. Trivale, bl. 25b, sc. B,
ap. 15
37823/09.09.2013
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, BI, Gl,
Sc.A, Ap. 95
59419/13.12.2018
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.A, Ap. 37
12637/13.03.2019
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.A, Ap. 117 |
34531/09.08.2012
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.A, Ap. 128
3948/25.01.2019
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.C, Ap. 166
49721/29.10.2014
Mun. Piteşti, B-dul
Petrochimiștilor nr. 46, Bl. 1
(Socomar), Sc. A, Ap. 18
39897/20.09.2011
Mun. Pitești, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,|
Sc.A, Ap. 135
31809/24407.2013
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.A, Ap. 159
44785/26.09.2016
Mun. Piteşti, Aleea Naum |
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Se.C, Ap. 44 |
1326/11.01.2018
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.C, Ap. 84
20679/04.05.2018
Mun. Piteşti, B-dul
Petrochimiştilor nr. 46, Bl. !
(Socomar), Sc. A, Ap. 25
9142/22.02.2016
Mun. Pitești, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.C, Ap. 133
4169/27.01.2020
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.C, Ap.9
39808/3 1.08.2020
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.C, Ap. 143
56866/29.11.2018
Mun, Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gt,
Sc.C, Ap. 159
53519/11.12.2013
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.C, Ap. 161 |
|
31708/30.06.2016
Mun. Piteşti, B-dul |
Petrochimiştilor nr. 46, Bl. 1
(Socomar), Sc. A, Ap. 20
11621/11.03.2014
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. GI,
Sc.C, Ap. 178
3733/21.01.2009
Mun. Piteşti, B-dul
Petrochimiștilor nr. 46, Bl. 1
(Socomar), Sc. A, Ap. 22
48529/17.10.2016
Mun. Piteşti, Aleea Naum |
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.C, Ap. 14
52890/09.12.2013
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.C, Ap. 20
59791/27.10.2009
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Se.C, Ap. |
34593/09.08.2012
Mun. Piteşti, B-dul
Petrochimiștilor nr. 46, Bl. 1
(Socomar), Sc. A, Ap. 26
46272/30.10.2013
Mun. Piteşti, Aleea Naum
Râmniceanu nr.2, Bl. Gl,
Sc.A, Ap. 160
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.