25 septembrie 2025

HCL 443/2025 Pitești adoptată

Deviz Integrare sistem e tiketing

Denumire
Hotărârea nr. 443 din 2025 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
443 / 2025
Data
25 septembrie 2025
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă devizul general al obiectivului „Integrarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public de călători și implementarea de panouri informative în timp real în autobuze” cu valoare estimată de 24.169.960,36 lei, TVA inclus. Finanțarea se va asigura din fonduri neramburose prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și contribuții din bugetul local. Acest deviz devine anexă la hotărâre, iar Direcțiile Tehnică și Economică vor aplica prevederile hotărârii, iar Serviciul Dezvoltare, Promovare și Managementul Proiectelor păstrează un exemplar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Art.3. Direcția Tehnică și Direcţia Economică vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Piteşti

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Integrarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public de călători și implementarea de panouri informative în timp real în autobuze, pentru furnizarea de informaţii de călătorie pe durata traseului”, actualizat ca urmare a modificării cotei de TVA, potrivit Legii nr. 141/2025 Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Pitești; -Raportul Direcţiei Yehnice nr. 47633/22.09.2025; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.48038/2025, nr. 48039/2025, nr. 48040/2025, nr. 48041/2025, nr. 48043/2025; Văzând prevederile art.129 alin.(4) lit.d) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 141/2025 privind unele masuri fiscal-bugetar, precum și ale art.10 din H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.]. (1) Se aprobă devizul general al obiectivului de investiții „Jntegrarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public de călători și implementarea de panouri informative în timp real în autobuze, pentru furnizarea de informaţii de călătorie pe durata traseului” din cadrul proiectului "Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători şi creșterea atractivităţii transportului nemotorizat”, actualizat ca urmare a modificării cotei de TVA, potrivit Legii nr. 141/2025, cu o valoare totală estimată de 24.169.960,36 lei, inclusiv T.V.A. (2) Devizul general prevăzut la alin. (1) este anexă la prezenta hotărâre. (3) Finanţarea obiectivului se realizează prin Programul Operaţional Regional 2014-202V, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 şi din sume alocate de la bugetul local. Art.2. Serviciul Dezvoltare, Promovare și Managementul Proiectelor arhivează un exemplar al devizului general prevăzut la art. 1. Art.3. Direcția Tehnică și Direcţia Economică vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. / PREȘEDINTE ÎNE ŞEDINŢĂ, Tiheriu-tuAhriel Irimia Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei — Cătălih. Călugăru Piteşti, Nr. 443 din 25.09.2025 DEVIZUL GENERAL „Integrarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public de călătorişi implementarea de panouri informative înv timp real înv autobuze pentru a oferi informa ii de călătorie învtumpul acesteia” Nr. Denumirea capltotelor si subcapitolelor de cheltuieti Valoare TVA TVA Valoare cap. (tara TVA) 19% 21% cu TVA 1 _ 2 3 Li 4.2 5 CAPITOLUL 1 Chettuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului i, 1.1 Obtinerea terenului 0.00 0,90) 1.2 Amenajar 23 terenului Da a 0 9.00 0,00] Amenajar! pentru protectia mediului si aducerea terenului la bă daca î oua aere Ea mă AP 00 ii: 1-4 Cheltuieli pentru relocarea/ protectia utilitatilor 500 0.00 0,00 Total capitol 1 2,00 0,00 0,00 9,00 CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii A ] Total capitol 2 0,00 0,00 0,00 0,00 CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica Ş 3.1 Studi 100 0,00 3.1.1 Stuaiiae tereri a 9.00 . 0.00 3.2.2 Raportprivind impactul asupra mediului 3 0,00 / 0,00] 3.1.3 Aue studii specitice 0,00 5/4 =) N 0,00 3.2 Documenetii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de acordul! si au ae E 020 9.00 2.3 Expertizare tehnica __ 0 PA: |] 9.00 3.4 Certitica!să pertormamei enerpetice si auditul energetic a 9.0 0.00 cladiritor, auditul pentru siguranta rutiera 3.5 Proiectare 708.015,35 3.5.1 Temadeproieriare === 0,00) 3.5.2 Studiu de pretezabilitate 0.00 3.5.4 Studiu de tezabititate/ documentatie de avizare a lucrarilor pp n ia iu ș 265 00 5.350,00) $15.350,00) de interventii 3! deviz general __ = 3.5.4 Documentătiie tehnice necesare n vederea obtinerii a = aci 13723.00 2.607,37 15. 330,37 avizelor? acorguror/ autor î. E 3.5.5 Vetilicarea tehnic a proiectului tehnic si a 5.500.00 4.045,00 6.545,00) detaliilor gi executie _ [3.5.6 Proiecttennic si dietatii de executie 59.042,26i 358. 790,98] 3.5 Organizarea procedurilor le achizitie 0.0 0.00 0.00 3.7 Consultanta 14.820,00 12.020,00 167.840,00 Managementut de profect pentru obiectivul de investitii 130.000,0% 14.820,00 113.:920,00 155.740,00 sa Managementul de prolect pentru obiectivul de iesti 78 00 14,820,00 22 820.00 3.7.4. STP FT: 2 Managementul de proiect pentru obiectivul de meet 52 00 10.920,00 3.7.2 Auditul financiar 2.200,00 3.8 Asistentatehnica 3.8.1 Asistenta tehnica din partea preuecțăntiului 3.8.1.1 Pe pertoaca dle executie a lucrarilor 3.899,40 3.8.1.2 Pentru panliciparea proectantuțui 1ş fazele Inc programul de control al lucrărilar de executie, t tre 0,00 0,00 Inspectoraţiu! de Stat in Constructii _ 3.8.2 Dirigentie de santier 3.476,53 3.842,48 43.914,01 3.8.2.1 Dirigentie de santier 3.276,53 [3.8.2.2 Dirigentie de santier _ 297.50 3.842,48 ge Cardunator in materne de securitate si sanatate - contorm 2006, c ficare si com t a 0.00] HG nr. 400/2006, cu mod si complet tterioare Total capitol 3 790.135,29 131.341,16 20.761,88 942.238,33 Sate informatie proiestiat de Sofiei Plec gri Tot 323 P8 37 IUNIE Nr. Denumirea capitoleior sl subcapitolelor de cheltuieli Valoare TVA TVA Valoare cap. țfara TVA) 19% 21% cu TVA 1 2 «a Li 42 E) CAPITOLUL 4 Cheituieli pentru investitia de baza 4.1 Constructii si instalatii 490.916,85 83.993,43 10.257,70 585.167,98 4.1.1 Constructii st instalatii 070,67 S3I43 526.U64,10 4.1.2 Constructi: si instalatii 48.B46,18 10.257.70 23.103,88 4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 880.443,21 166-223,01 1.172,90 1.047:839,12 prea Monta] utiţaje, echipamente qlogice si functionale 874.857,96 23,01 2.042.080,97 4.2.2 a si A 5 Montaj utiloje, echipamen ehnotogice si functionale L 1.172,30 6.758,15 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care Diez ) pa £ că 7.233.579,84 1.368.441,00 7.404,37 8.613.425,31 necesita montaj = = a hipa tei ogice si functionale care necesita 432 Utilaj ipamante tehnologice si tun ale care ne ) 202 491,05 1.388.441,00 B.570.762.05 monta -. 4.3.2 Utitaje, echipamenietehnologice si functionale care nec 36.258 89 2 04.57 czatite montaj o 4 Utitaje, echipamente tehnologice si functionale care nu a pir . AN III II 7.507.274,22 1.100.304,44 360.401,03 8.967.376,66 necesita montaj i ec/pămente ge uanspor! 4.4.2 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu aid sli iăiă 6.001.380, i nt pamente de transport. = 4.4.2 Utilaje, echipamente tehnologice si țunctionate care n 1716.195.309 380.401,03 2.076.596,42 necesita monta] 5) echipamente ţie tianspor! 4.5 Dotari 205.368,27 33.866,67 5.695,76 244.930,70 4.5.4 Dotari 17) „32 212.112,29 4.5.2 Dotari ? 65 5.695,76 32.818,41 4.5 Active necorporale 2.921.438,52 513.522,48 45.924.651 3.480.885,61| 4.6.1 Active necorporale 2.702.749,92 48 3.218.272,40| 4.6.2 Active necorporale saa,60 4.924,61 264 613,21) Total capitol 4 19.243,018,01 430.856,37 22.940.225,38 CAPITOLUL 5 Alte cheituieli se 5.1 Organizare at santier 40.040,04 0,00 4754785 51.3 Lucrari de constructii si instalati aterente organizarii de 40.040,D4 47 547,63) santier > 5.1.2 Cheltuleli conexe organizarii santierul 0.00 000 N 4 0.00 5.2.1 Comisioanele si dobanzile aterente cregitulul bancii a A; gi 0,0 0,00 0,00] finamatoare (0% * 1, 2,3, 4515.1) _— _ 9 £ 5.2.2 Gotaaterenta l.S-C. pentru controlul calitatii lucrarilor de 078 PE - 743,50 constructii (0% * C+M __ ii i 5.2.3 Cotaaterenta S.C. per piut statului in amenajarea teritoriului, wrbanismi u autorizarea lucrarior de 1.411,40 9.00 1/411.40| constructii (0% * C+M) ——.. - AR: 5.2.4 Cotaaterenta Casei Sociate a Constructoritor - C.S.€ 4 00 0,00 0.0] C+M) si == 5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize si auerizația deconstrulrei 0.90 0,00) geshintare 5.3 Civeltulell divarse si napre ute (0% * 1 4 23 210,00 40.154.109 231.364, 10) 38.4) 5.4 Cheltuieli pentru intormare si publicitate 0.00 0,00 Total capitol 5 239.734,94 7.807,61 40.154,10 287.496,65 CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste 6.: Pregatirea personalului de exploatare „00 9,00 0,00 6.2 Probe tehnoigice si + 9.00 D.D0 0,00 Total capitol 6 0,09 0,00 0,00 0,00 TOTAL GENERAL 20.272.888,24 3.405.239,77 491.772,35 24.169.960,36 1.680 684, dincare: Ce M(1,2+ 1.3 dr 24042511) 1.411.400,10 25 1n preturi ia data de 17.02.2025 Saten infor marie protătale Se DE Plata sol. Tol:323. 78.37 1UNIE 2025 Pag:

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă