29 octombrie 2026

HCL 430/2026 Pitești adoptată

Reglementare bunurti teren SG Mircea cel Batran

Pe scurt

Consiliul Local hotărăște să actualizeze valoarea de inventar a bunurilor aflate în domeniul public al municipiului Pitești rezultate din obiectivul de investiții „Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân” și să includă aceste bunuri în proiectul de inventar al domeniului public. Bunurile respective, împreună cu cartea tehnică, vor fi transmise pentru administrare Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” printr-un protocol în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii, iar școala va deține și va actualiza cartea tehnică pe toată durata existenței imobilului. Practic, există o actualizare a patrimeniului local și transferul administrării către școala beneficiar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniul public al municipiului Piteşti, de uz public local, rezultate în urma realizării obiectivului de investiții "Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân” cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 430 din 2026 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
430 / 2026
Data
29 octombrie 2026
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 88445

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind reglementarea regimului bunurilor rezultate ca urmare a realizării obiectivului de investiții "Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân”. Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Pitești; -Raportul Direcţiei Tehnice nr. 48990/12,10.2026; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 51975/2026, nr.51976/2026, nr.51977/2026, nr.5 1978/2026, nr.5 1979/2026; -Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 45166/23.09.2026; Văzând prevederile art.286 alin. (4), art.287, art.289 şi art.297 din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.G. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor; În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniul public al municipiului Piteşti, de uz public local, rezultate în urma realizării obiectivului de investiții "Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân” cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) vor fi avute în vedere la elaborarea proiectului de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniul public al municipiului Piteşti, atestat prin H.G. nr.447/2002. Art.2. (1) Bunurile rezultate în urma realizării obiectivului de investiții ”Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân” împreună cu cartea tehnică a construcției aferentă imobilului, se predau în administrare Școlii Gimnaziale "Mircea cel Bătrân” prin grija Direcţiei Tehnice, pe bază de protocol, încheiat în termen de 30 zile de la adoptarea prezentei hotărâri. (2) Școala Gimnazială "Mircea cel Bătrân” păstrează cartea tehnică a construcției pe toată durata de existenţă a imobilului şi o completează corespunzător, dacă este cazul, în funcție de situațiile consemnate în jurnalul evenimentelor. Art.3. Primăria Municipiului Piteşti şi Școala Gimnazială "Mircea cel Bătrân” îşi vor actualiza în mod corespunzător evidența contabilă, respectiv evidența extracontabilă, potrivit datelor aferente bunurilor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Art,4. Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Școala Gimnazială "Mircea cel Bătrân” vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora şi Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică Locală, de căt eral al Municipiului Pitești. Contrasemnează penttu legalitate: SECRETAR GENERAL AL/MUNICIPIULUI, Andrei - Cătimun A_asuvaru Piteşti, Nr. 430 din 29.10.2026 ANEXA La Hotărârea Consiliului Nr. me Am: din ii Io) 20 26 INVENTARUL BUNURILOR AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTITII „Teren sintetic multifunțional cu suprafață modulară Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân” SECTIUNEA | Bunuri imobile care aparțin domeniului public al Municipiului Pitești Crt. Codul de clasificare Durata normală de funcţionare (uni) Denumirea bunului Elementele de identificare Anul dobândirii | Valoarea de şi/sau al inventar dării în (lei) folosință Situaţia juridică actuală Ru 2 3 4 5 6 1.6.8. 240 Teren sintetic multifuncțional cu suprafață modulară Şcoala Gimnazială Mircea cel Bătrân Str Zimbrului , nr. 3, Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş Nr.Cadastral:88445, nr. de inventar :802027746 În cadrul obiectivului de investiţii au fost executate următoarele categorii de lucrări: Lucrări preliminare — curățarea şi pregătirea amplasamentului, decaparea stratului vegetal existent şi trasarea platformei; Strat de balast compactat — realizarea stratului suport din balast, cu compactarea corespunzătoare; Placă din beton armat — amenajarea unei platforme betonate cu dimensiunile de 44,00 x 22,00 m, realizată din beton armat; Suprafaţă sportivă modulară — rcalizarca unci suprafețe sintetice modulare din copolimer polipropilenic de înaltă rezistenţă, cu proprietăţi elastice şi capacitate ridicată de absorbţie a şocurilor, asigurând un nivel optim de confort şi siguranță în exploatare; Gard perimetral cu plasă zincată şi plasă textilă — realizarea unei împrejmuiri perimetrale cu înălțimea de 6,00 m faţă de nivelul terenului. Împrejmuirea este alcătuită din stâlpi metalici de diferite dimensiuni, înglobaţi în fundaţii izolate. Închiderea perimetrală este realizată cu plasă zincată cu diametrul sârmei de 02,8 mm, până la înălțimea de 4,00 m, iar intre cotele de 4,00 m şi 6,00 m este realizată cu plasă textilă din polietilenă, rezistentă la radiaţii UV, cu diametrul de 32.5 mm. Terenul este prevăzut şi cu un capac din plasă textilă, montat pe stâlpii perimetrali; Instalatia de protectie impotriva tensiunilor accidentale, Instalatii electrice pentru iluminat Prin realizarea lucrărilor menţionate, terenul de sport a fost adus la un standard modern de funcţionare, asigurând condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor sportive şi educaţionale. Totodată, lucrările executate contribuie la creşterea siguranţei în exploatare, îmbunătăţirea condiţiilor de utilizare şi prelungirea duratei de exploatare a suprafeţei sportive. TOTAL 2026 745.975,65 145.975,65 Proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 45166/23.09.2026 Director Extcutiv Direcţia Edofomică, Maria Camus Dăianu Director Executiv Şef Serviciu Contabilitate, Ditecţia Tehnică Manuela Cristina Rică Iuljarr-oauriță Şef Servi&in Investiţii, Marnaa Gava

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala