30 septembrie 2021

HCL 371/2021 Pitești adoptată

Repartizarea unor unitati locative

Pe scurt

Se decide repartizarea unor unități locative din fondul locativ al Municipiului Pitești, administrate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, către solicitanți (persoane sau familii). Hotărârea stabilește, în concret, câte locuințe se atribuie și la ce adresă/zonă, cu avizele și referatele necesare pentru procedură, influențând termenelor de alocare și condițiile de folosință. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea să obțină o locuință, eventual cu termene de ocupare, și să cunoască în ce cuantum de fond total este disponibil și care unități sunt afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă un im unităților locative cu regim de locuinţe sociale situate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Naum Ramniceanu, Petrochimistilor.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Naum Ramniceanu” în Pitești

Denumire
Hotărârea nr. 371 din 2021 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
371 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Locuri citate
Naum Ramniceanu nr. 2 · Petrochimistilor nr. 46 (hartă) · Naum 8162/24.02.2012 Ramniceanu nr. 2 · Naum 32511/24.07.2015 Ramniceanu nr. 2 · Naum 8195/15.02.2019 Ramniceanu nr. 2 · Naum 59827/05.12.2019 | Ramniceanu nr. 2 · Naum 43026/10.10.20i3 Ramniceanu nr. 2 · Naum | Ramniceanu nr. 2
Teme
Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Pitești

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ [IN MUNICIPIUL PITEȘTI | 2( /&p/ |. CONSILIUL LOCAL | (498| 2 | HOTĂRÂRE privind repartizarea unor unităţi locative din fondul! locativ aftat în patrimoniul Municipiului Piteşti şi în administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobake pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti; - Raportul de specialitate nr. 9128/23.09.2021 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii, -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 501 15/2021, nr.50116/2021, nr.501 17/2021, nr.501 18/2021, nr.50119/2021; -Adresele nr.15979/30.10.2020, nr.17608/07.12.2020, nr.18516/22.12.2020, nr.2489/18.02.2021, nr.5310/05.04.2021, nr.8730/04.06.2021, nr.11151/12.07.202], nr.12799/05.08.2021, nr.12801/05.08.2021, nr.12591/03.08.2021, nr.12592/03.08.2021, nr.13598/19.08.2021 şi nr.!4361/02.09.2021 ale Serviciukii “Public: de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, înregistrate la Primăria "Municipiului Piteşti sub nr.51612/02.1 1.2020, nr.58434/10,12.2020, nr. 60569/22.12.2020, nr. 9253/18.02.2021, nr.19047/07.04.2021, nr.29663/08.06.2021, nr.37663/22.07.2021, nr.40497/09.08.2021, nr.40498/09.08.2021, nr.40499/09.08.2021, nr. 40500/09.08.2021, nr.42810/20.08.2021 şi nr.44929/02.09.2021; -Adresa nr. 15507/22. 9.2021 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr. 48749/22.09.2021; -Procesul-verbal nr.49127/23.09.2021 al Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind lepartizarea locuințelor sociale şi a locuiriţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului” Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti; -Procesul-verbal nr.49643/27.09.2021 al Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind ţepartizarea locuinţeior sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Servioiului, Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piţeşti; - HCL. nr.367/30.09.2021 privind stabilirea categoriei de folosință a unor unități locative aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti; Văzând prevederile art.129 alin.(2) lit. “c” din Codul Adniinistrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii privind locuinţele nr.114/1996, 'republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G.R. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, ale O.U.G. nr.40/1999 privind protecția chiriaşilor i Stabilirea chiriei pentru spăâţiile cu destinaţia de locuinţă, cu modificările şi completările |ulterioare, ale H.C.L. nr.100/30.03.2017 privind criteriile şi punctajul pentru repartizarea |locuinţelor sociale şi a locuinţelor din fondul locativ aflate în patrimonial Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, cu modificările ulterioare, ale H.C.L. nr.193/20.06.2019 privind aprobarea Contractului-cadru de închiriere al unităţilor locative declarate locuințe sociale, aflate în proprietatea patrimoniului Municipiului Piteşti, precum și ale Regulamentului de ordine interioară a acestora, cu modificările ulterioare, precum și ale H.C.L. nr.259/15.07.2021 pentru aprobarea Listei privind ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului | Municipiului Piteşti; În temeiul dispoziţiildr art.196 alin.(1), lit. a) din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: în municipiul Pitești, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, bl.GI, sc. A şi C, şi B-dul Petrochimiștilor nr.46, bl.l (Socomar), către |persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) În termen de 30 zile lucrătoare de la data comunicării prezeiitei hotărâri, beneficiarii repartiţiilor se vor prezenta la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti pentru încheierea contractelor de închiriere. : (3) Neprezentarea în termenul prevăzut la alin.(2) conduce la a pierderea valabilităţii repartiţiei. Art.2, Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, precum şi persoanelor prevăzute în anexă, de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. Art.1. (1) Se aprobă un im unităților locative cu regim de locuinţe sociale situate masei ahpinTă, Aihai Co Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL "Aiidrei-Cătălii Călusăru Piteşti, Nr.371 din 30.09.2021 Lista nominală 4 ever eco) se repartizează o unitate locativă seu regie de J6cuinţă socială Nr crt Nume şi prenume Adresa de domiciliu Piteşti, Piteşti, Pitești, Piteşti, Piteşti, Piteşti, Piteşti, Piteşti, Piteşti, Pitești, Piteşti, Pitesti, ] Piteşti, Piteşti, Pitesti, Nr. cerere Adresa unităţii locative repartizată 41088/05.09.2019 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.C, Ap. 17 14307/21.03.2019 | Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. Gl, Sc.A, Ap. 152 3402/25.01.2017 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 153 Mun. Piteşti, Aleea Naum 8162/24.02.2012 Râmniceanu nr.2, Bl. GI, : -| Se.A, Ap. 154 Mun. Piteşti, Aleea Naum 32511/24.07.2015 Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 155 Mun. Piteşti, Aleea Naum 8195/15.02.2019 Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 156 21651/27.04.2016 | Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 157 27316/11.06.2019 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 158 35911/07.08.2014 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 159 55979/30.12.2013 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, “Se.C, Ap. 20 34676/11.08.2015 Mun. Pitești, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, “Sc.A, Ap. 52 | Mun. Piteşti, Aleea Naum 59827/05.12.2019 | Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.C, Ap. 83 , Mun. Pitești, Aleea Naum 43026/10.10.20î3 Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.C, Ap. 23 10556/06.03.2015 Mun. Piteşti, Aleea Naum | Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 96 12777/10.03.2020 i Mun, Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, | Sc.A, Ap. 87 16 17 18 19 20 21 L— 22 23 Piteşti, Piteşti, Pitesti, Pitesti, | Pitesti. Pitesti,: Piteşti, Pitesti, 18395/20.03.2008; 40701/10.06.2008 | Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 37 3614/26.01.2015 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 104 13182/12.03.2020 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 59 45643/30.09.2019 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.A, Ap. 126 47753/12.10.2016 "Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, Sc.C, Ap. 24 34612/29:07.2020 Mun. Piteşti, Aleea Naum Râmniceanu nr.2, Bl. GI, | Sce.C, Ap. 79 17794/22.04.2013 | Mun. Piteşti, B-dul Petrochimiștilor nr.46, Bl. 1 (Socomar), Ap. 16 49915/17.10.2019 Mun. Piteşti, B-dul Petrochimiştilor nr. 46, Bl. 1 (Socomar), Ap. 21

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala