26 septembrie 2024

HCL 363/2024 Pitești adoptată

Prelungire ctr inchiriere locuinte necesitate

Denumire
Hotărârea nr. 363 din 2024 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
363 / 2024
Data
26 septembrie 2024
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se prelungesc contractele de închiriere pentru locuințe de necesitate până la 31.03.2025, cu condiția ca chiriașii să plătească la timp chiria și cheltuielile de întreținere. Modificările se fac prin acte adiționale încheiate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipal Pitești. Decizia afectează locuitorii care au astfel de contrato: li se asigură continuitatea locuinței până la acel termen, cu respectarea obligațiilor financiare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Contractele de închiriere ale unităţilor locative, declarate drept locuinţe de necesitate, se prelungesc până la data de 31.03.2025 inclusiv, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sub condiţia prealabilă a îndeplinirii tuturor obligațiilor ce revin chiriaşilor privind plata chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEŞ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind prelungirea unor contracte de închiriere pentru unele locuinţe de necesitate Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în ședință ordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti; - Raportul nr. 50409/17.09.2024 al Direcţiei Servicii Publice și Achiziţii; - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.52055/2024, nr. 52056/2024, nr. 52057/2024, nr. 52058/2024, nr. 52059/2024; - Adresa nr. 18257/04.09.2024 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, înregistrată sub nr. 47780/05.09.2024 la Primăria Municipiului Piteşti; Văzând prevederile art.129 alin.(2) lit. “c” din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii privind locuinţele nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G.R. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii privind locuinţele nr.1 14/1996 şi ale O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţii cu destinaţia de locuinţă; În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1), lit.a) din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Contractele de închiriere ale unităţilor locative, declarate drept locuinţe de necesitate, se prelungesc până la data de 31.03.2025 inclusiv, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sub condiţia prealabilă a îndeplinirii tuturor obligațiilor ce revin chiriaşilor privind plata chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere. (2) Contractele de închiriere prevăzute la alin. (1) se modifică prin act adiţional încheiat prin grija Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti. Art.2. Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de căt rmpapE general al Municipiului Piteşti. ÎPRPSEDINE DĂ ŞEDINŢĂ, Dumitru Tudosoiu i ă 1: acuutrasemuează pentru legalitate: “SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei-Cătălin Gălugăru Pitești, Nr. 363 din 26.09.2024 Lista contractelor de închiriere care se prelungesc Nr | Nume și Nr. contract Adresa unităţii locative Data expirării crt | prenume | închiriate contractului Il. 27010/12.12.2023 | 31.03.2025 | = 2, 31.03.2025 26940/1 1.12.2023 27007/12.2.2023 | ol ji— 31.03.2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă