Pe scurtSe prelungește cu un an contractele de închiriere pentru cele două blocuri ANL din Pitești (Aleea Căminelor 25, blocul ANL și Aleea Negoiu 5, blocul ANL), cu condiția ca chiriașii să-și plătească chiria și întreținerea. Actul modifică contractele prin acte adiționale și obligă Direcția Servicii Publice și Achiziții, precum și Serviciul de Exploatare a Patrimoniului Municipal Pitești să implementeze măsura și să o comunice entităților relevante. Practic, locuitorii vor avea încă un an închiriere în aceleași condiții financiare, cu proceduri administrative de actualizare a actelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere pentru unitățile locative situate în municipiul Piteşti, Aleea Căminelor nr.25, bl.l ANL și Aleea Negoiu nr.5, bl.2 ANL, pe o perioadă de un an, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sub condiţia prealabilă a îndeplinirii tuturor obligaţiilor ce revin chiriașilor privind plata chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere
Citat din articolul 1 al hotărârii.
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind prelungirea udor contracte de închiriere pentru unităţi locative construite
prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, situate în municipiul Pitești,
Aleea Căminelor nr.25, bl. ANL și Aleea Negoiu: nr: bl.2 ANL
Consiliul Local al Munjcipiului Piteşti, întrunit în ședință extraordinară;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti;
- Raportul de speciali ite nr.45776/07.09.2021 a] Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii;
- Adresa nr. 13447/17.08.2021 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului
Piteşti, înregistrată sub nr. 42498/19.08.2021 la Primăria Municipiului Piteşti;
- Avizele comisiilor de|specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 473
12/2021,
nr. 47313/2021, nr. 47314/2021] nr, 47316/2021, nr. 473
18/2021;
Văzând prevederile Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art.129 alin. (2) lit. “ec” din Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1), lit.a) din Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere pentru unitățile locative situate în
municipiul Piteşti, Aleea Căminelor nr.25, bl.l ANL și Aleea Negoiu nr.5, bl.2 ANL, pe o perioadă de
un an, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, sub condiţia prealabilă a
îndeplinirii tuturor obligaţiilor ce revin chiriașilor privind plata chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere.
(2) Contractele de închiriere prevăzute la alin. (1) se modifică prin act adiţional încheiat prin
grija Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești.
Art.2. Direcţia Servicii Publice și Achiziţii și Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată
acestora, de către Secretarul Gerţeral al Municipiului Piteşti.
PREŞE. DINTE RINA,
(|. otel -
“Mihai.
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL
Andrei-Cătălin Călugăru
Piteşti,
Nr. 331 din 15.09.2021
TI0T'60'0£ | I7O7Z'600£ | 8107'p0'E7 /7989 OI
ZI07600£ | 170T600£] £007 8011/6178 6
TZOT'600£| IZOT'600£| £007 8071/6678 3
TIOT600€| 1COT600£| £007 8071 /C878 L
TZ0Z600£| 1ZOT600£| 800701'80/£60£1 9
CZ0T'600£ | 1707'600£ | E0OZ'80'11 /CO78 [
LOT 1071
ZZ07'600£ | I70z'600£ fo p
IZ07'600£ | I7O7'60'0£ 9007'90'87 /s86 €
YLO7 '60 "0
IZ0T'600£ | 170T'600£ /EO6LI [4
ZZ07'600£ | I7Oz'600£| £0078011/1178 |
BISUTUIUL BIALIIIUL 3p
2p IN[NPeIUOD IN[NIDEIIUOD UISISUIUI ee ie)
vardunRȚaId-ooeș-asje-oerIQeŢeA—- poenuo) 7 SAIȚEDOŢ NfeRrun eSa1py- BIBCITPUL SP IŢNPOEIUOD ȚIN
aI2D e| vued ee | 3p Musua IN NITU NI) a|aumusid 15 3[SUNN
ue un 2p gpeor.2d o ad 5sozun[31d as 2129 “INV 7'1q *Ş"1u n1033N tsaly
IS 1NY ['1q “sz'au x0j2aimg) poop Saud [nidiounta uy oșengis
“ajuyna07 nanad gjeuoeN erjuo3y ur.d 3pin.17Su02 3ANE20] jeșiun n1șuod 2131114204 3p 3379e1700)
170720: g7/
Ie 10"Ţ'D"H El exsuy
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.