28 ianuarie 2020

HCL 32/2020 Pitești adoptată

Retea scolara

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2020 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
32 / 2020
Data
28 ianuarie 2020
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar, de stat și particular din municipiul Pitești pentru anul școlar 2020-2021, potrivit anexei. Asta înseamnă, pentru locuitori, că vor exista numărul de clase și efective de elevi preșcolari și școlari în fiecare unitate, iar Direcția Servicii Publice și Achiziții și Inspectoratul Școlar Județean trebuie să pună în aplicare aceste planuri în anul acesta școlar. Practic, se stabilesc unde vor învăța copiii, cât de mulți elevi poate primi fiecare școală și termenele de organizare ale rețelei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă particular, din municipiul Piteşti

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL privind Reţeaua şcolară a u HOTĂRÂRE nităţilor de învăţământ preuniversitar, de stat şi particular, din municipiul Piteşti, pentru anul şcolar 2020-2021 Consiliul Local al Având în vedere: - Referatul de ap Piteşti; - Raportul nr.324 - Avizele comis nr.38 nr.3882/23.01.2020, nr.3888/23.01.2020; - Avizul conform nr.226/62/17.01.2020, înregistra - Adresa nr. 17/23 Primăria Municipiului Piteşti sub Văzând prevederi modificările şi completările u nr.5090/30.08.2019 pentru apro învățământul preuniversitar de s învățământ particular, precum ş învăţământ preuniversitar pentru În temeiul dispoz ulterioare, Art.1. Se aprobă particular, din municipiul Piteşti, integrantă din prezenta hotărâre. Art.2, Direcţia S hotărâri, care va fi comunicată Secretarul General al Municipiul Piteşti, Nr.32 din 28.01.2020 Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; robare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului 4/21.01.2020 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii; iilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele 83/23.01.2020, nr.3886/23.01.2020, nr.3887/23.01.2020, comunicat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cu adresa ă la Primăria Municipiului Piteşti sub nr.2995/21.01.2020; .01.2020 a Grădiniţei cu Program Prelungit “Pui de lei” înregistrată la nr.3665/23.01.2020, le art.61 alin.(2) din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu terioare, precum şi ale Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale barea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru at, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de anul şcolar 2020-2021; iţiilor art.196 alin.(1) lit.a) din Codul administrativ, cu completările HOTĂRĂȘTE: Reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar, de stat şi pentru anul şcolar 2020-2021, potrivit anexei care face parte ervicii Publice și Achiziţii va aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei acesteia, precum şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, de către ui Piteşti. mpseorere DE ŞEDINŢĂ, / Non Matei ) / SLI Contrasemnează pentru legalitate: E SECRETAR GENERAL, Andrei — Cătălin Călugăru JUDEŢUL ARGEŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI REȚEAUA ȘCOLARĂ LA H.C.L. NR. 32 ANEXA a unităţilor de învăţământ preuniversitar, de stat şi particular, din municipiul Piteşti, pentru anul școlar 2020 — 2021 /P8.0L,2020 , Nr. crt. Denumirea unităţii de învăţământ cu personalitate juridică Denumirea unităţii de prime - structură Nivel de învățământ Ante - preşcolar Preşcolar Primar Gimnazial Liceal | Postliceal Şcoala Gimnazială „Nicolae Simonide” Str. 9 Mai, nr. 50 DA DA DA Școala Gimnazială „„lon Minulescu” Str. Exerciţiu, nr. 206 DA DA DA Şcoala Gimnazială „lon Pillat” Str. Intrarea Rahovei, nr. 6 DA DA Şcoala Gimnazială „Traian” Str. Traian, nr. 35 DA DA Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Str. Râurilor, nr. 5 DA DA Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Str. Nicolae Bălcescu, nr. 141 DA DA DA Şcoala gimnazială Nr.1 Str. Negru Vodă, nr.29 DA DA DA Grădiniţa cu program normal Valea Rea Str.Baloteşti DA Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” Str. Horia, Cloşca şi Crişan, nr.7 DA DA DA Şcoala Gimnazială „Marin Preda” Str. Nicolae Grigorescu, nr. 37 DA DA DA Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Str. Tineretului, nr. 4 DA DA DA 10 Şcoala Gimnazială „Negru Vodă” Str. Bradului, nr. 11 DA DA INI Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Str. Zimbrului, nr. 3 DA 12 Şcoala Gimnazială „Alexandru Davila” Str. Făgăraş, nr. 10 DA DA 13 Şcoala Gimnazială „Adrian Păunescu” Str. Paltinului, nr. 2 DA DA DA Grădiniţa cu normal nr.3 Str. Constanti Rădulescu M BI.P1O0A/D/1 program n otru DA 14 Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale” Str. Intrarea Petrache Poenaru, nr.4 DA DA DA 5 Şcoala Gimnazială „„ Tudor Mușatescu” Str. Vasile Pârvan, nr.3 DA DA 16 Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” B-dul Petrochimiştilor, nr. 3l DA DA DA 17 Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Str. Gh. Ionescu Gion, nr.5 DA DA 18 Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Str. Călugăreni, nr. 3 DA DA DA Școala gimnazială Nr.2 B-dul Republ nr.226 CI, DA DA DA 19 Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” Str. Armand Călinescu, nr. 14 DA DA 20 Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Str. Egalităţii, nr. 34 DA DA 21 Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” Str. Vasile Pârvan, nr. 1 DA DA 22 Liceul Teoretic „„lon Barbu” Str. Transilvaniei, nr. 6 DA 23 Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” Str. Teiuleanu, nr.1 DA DA 24 Liceul Teoretic „Lon Cantacuzino” Str.Carol Davila, nr. | DA DA 25 Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Str.Nicolae Dobrin, nr. 20 DA Clubul Sporti v Școlar „Viitorul” Piteşti Str.Nicolae Dobrin, nr.20 26 | Liceul Tehnologic - - - DA DA „„Dacia” Str. Henri Coandă, nr. 4 27 | Liceul Tehnologic - - - DA DA „„Astra” Str. Nicolae Dobrin,nr.3 28 | Colegiul Tehnic - - - DA DA „Costin D. Neniţescu” B-dul Petrochimiştilor, nr.23 29 | Liceul Tehnologic - - - DA DA „Dimitrie Dima” Str. Războieni, nr. 35 30 | Liceul Teologic „Elim” - - - DA - Str.Negru Vodă, nr.29 31| Liceul Tehnologic - - - DA DA „Constantin Brâncuşi” Str. Pătraşcu Vodă, nr. 2 32 | Colegiul Tehnic - - DA DA DA „Armand Călinescu” Str. I.C. Brătianu, nr. 44 33 | Liceul de Arte - DA DA DA - „Dinu Lipatti” Str. Pătraşcu Vodă, nr. 2 bis 34 | Grădiniţa cu program DA - - - - prelungit „Dumbrava Grădiniţa cu program DA - - - a Minunată” normal nr.5 Str. General Cristescu, Str.Aleea Negoiu nr. 2bis (Bloc ANL) Grădiniţa cu program DA - - - - normal nr.6 Str.Depozitelor, nr.13 35| Grădiniţa cu program DA - . E) - prelungit „Primii Paşi” | Grădiniţa cu program DA - - - - B-dul Republicii, nr. 84 | prelungit nr.] Str.Gh.Lazăr, nr.20 Grădiniţa cu program DA - - - - normal nr.7 Cartier Găvana: Str.Liviu Rebreanu Bl.A4/B/1 Str.Gh.lonescu Gion BI.A7/A/1 BI.A10/A/1 şi 2 36 | Grădiniţa cu program DA - - - - prelungit „Căsuţa Poveştilor” B-dul Republicii, nr. 92 şi nr.65 37 Grădiniţa cu program prelungit „Floare de Colț” Str. Constructorilor, nr.2A DA 38 Grădiniţa cu program prelungit „Luminişul Pădurii” Str. Frasinului, nr. 10 DA 39 Grădiniţa cu program prelungit „Rază de Soare” Str. Călugăreni, nr.2 DA Grădiniţa cu p normal nr.9 Aleea Dimitrie Cantemir | BI.PI4/A/1 | rogram Str. Dragoş Vodă Bl.P22-23/D/4 DA 40 Grădiniţa cu program prelungit „Armonia” Str. Independenţei, nr.20 DA 4l Grădiniţa cu program prelungit „Albă ca Zăpada” str. Stejarului, nr.11 DA Grădiniţa cu p normal nr.10 str. Stejarului, B1.B20/p/1 B1.B20/E/1,4 rogram nr. ll, DA Grădiniţa cu p normal nr.1] rogram Str.Gheorghe iţeica, Bl.S5/F/parter DA 42 Grădiniţa cu program prelungit „Castelul Fermecat” Str. Negru Vodă, nr. 17 DA 43 Grădiniţa cu program prelungit „Micul Prinţ? Str. Câmpului, nr. 20 DA 44 Grădiniţa cu program prelungit „Aripi Deschise” Str. Fraţii Trifonescu, nr.6 DA 45 Grădiniţa cu program prelungit „Pui de Lei” Str.Horia, Cloşca şi Crişan, nr.9 DA 46 Grădiniţa cu program prelungit „Castelul Magic” Str. Pescarilor, nr.2 DA 47 Grădiniţa cu program normal „„ Isteţel” Aleea loan Manliu, Nr.4 DA Grădiniţa cu pl normal nr.13 Str.Exerciţiu, rogram Bl.D22/D/1 DA Grădiniţa cu p normal nr.14 Str.Traian, BI.PD2A/B/1 rogram DA 48 Colegiul Ecologic „Prof.univ.dr. Alexandru Ionescu” B-dul Republicii, nr.226 DA 49 Şcoala Postliceală „Fundaţia Ecologică Green” Str. Intrarea Rahovei, nr.6 DA 50 Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” Aleea Dr. Ana Aslan, nr. 18A DA SI Şcoala Postliceală Sanitară,, Christiana” Str. Nicolae Dobrin, nr.3 DA 52 Şcoala Gimnazială „Lexford Castel” Str. Petre Ispirescu, nr.5 DA DA DA 53 Şcoala Gimnazială de Excelenţă „Sfânta Muceniţă Filoteea” Str. Transilvaniei, nr.6 DA 54 Grădiniţa „KINDER STRUMFF” Str. Egalităţii, nr.16 DA 55 Asociaţia Grădinița „CASA CU PITICI» Str. Antim Ivireanu, nr.10 DA 56 Grădiniţa cu program prelungit „PITICOT BARBĂ-COT” Str. Alunului, nr.50A DA Ș7 Grădiniţa cu program normal și prelungit „MOTANUL ÎNCĂLȚAT” Str. Făgetului, nr.33 DA 58 Grădiniţa „AŞCHIUŢĂ” Str. Intrarea lon Bălăceanu, nr.5 DA 59 Grădiniţa cu program prelungit „MARIA PRO DAY” Str. Eremia Grigorescu, nr.12 DA 60 Grădiniţa cu program prelungit „ALTINA” Str.Făgetului, nr.51 DA 61 Grădiniţa cu program prelungit „Ingeraşii” Str.Dârzu, nr.10B DA 62 Grădiniţa cu program prelungit „TUDOR'S HOUSE KIDS” Str.Petre Ispirescu, nr.71 DA 63 Universitatea din Pitești Str.Doaga, nr.1 1 DA Colegiul Terţi Nonuniversita Str.Doaga, nr. ar = DA Palatul Copiilor Piteşti Str. Trivale, nr.80

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă