Se aprobă Devizul general reactualizat pentru investiția Modernizarea infrastructurii de transport public local din Pitești, vizând 99 de stații de așteptare, cu valoare estimată de 23.064.512,10 lei (TVA inclus). Finanțarea vine din fonduri POR 2014-2020 și din bugetul local, în cadrul programului/pachetului specific pentru reducerea emisiilor în orașele reședință de județ. Entitățile vizate (Direcția Tehnică, Direcția Economică, Direcția Administrație Publică Locală, Juridic Contencios) vor pune în aplicare hotărârea și vor transmite măsurile necesare Secretarului General.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1). Aprobarea Devizului general reactualizat aferent Gbiectivului de investiţii Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători şi creşterea atractivităţii transportului nemotorizat - Staţii de aşteptare călători transport urban în zona Municipiului Piteşti (99 de staţii) cu o valoare totală estimată de 23.064.512,10 lei, inclusiv T.V.A., anexă la prezenta
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
| HOTĂRÂRE
privind aprobarea Devizului general reactualizat aferent obiectivului de investiţii
Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători şi creșterea atractivității
transportului nemotorizat - Staţii de așteptare călători transport urban
în zona Municipiului Pitești (99 de staţii)
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; - :
Având în vedere: e
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti;
- Raportul nr. 42647/19.08.2021 al Direcţiei Tehnice;
- Avizele comisiilor de peciliare ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr. 43325/2021,
nr. 43327/2021, nr. 43330/202 |], nr. 4333/2021, nr. 43332/2021;
Văzând prevederile art.129 alin.(2) lit. c) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, ale art!44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările și completările blterioare, ale H.G.R nr.907/2016 privind etapele de elaborare și
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, ch modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor lart.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:.
Art.1.(1). Aprobarea Devizului general reactualizat aferent Gbiectivului de investiţii
Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători şi creşterea atractivităţii
transportului nemotorizat - Staţii de aşteptare călători transport urban în zona Municipiului
Piteşti (99 de staţii) cu o valoare totală estimată de 23.064.512,10 lei, inclusiv T.V.A., anexă la
prezenta. :
(2). Finanţarea obiectivului se va realiza din sume alocate în cadrul Programului Operaţional
Regional 2014-2020 în cadrul |apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, Axa Prioritară 4,
Prioritatea de Investiţii 4e, Obiectivul Specific 4.1 - REDUCEREA EMISIILOR DE CARBON ÎN
MUNICIPIILE REȘEDINȚĂ DE JUDEŢ PRIN INVESTIŢII BAZATE PE PLANURILE DE
MOBILITATE URBANĂ D ILĂ şi din sume alocate de la bugetul local.
Art.2. Direcţia Tehnică, Direcţia Economică și Direcţia Administrație Publică Locală, Juridic
Contencios vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri care va fi comunicată acestora, de
către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
PREŞEDIX FE: punsEDNTĂ,
| Cătăliiavostescu |
C&ntrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL,
Andrei-Cătăjin Călugăru
Piteşti,
Nr. 312 dim 26.08.2021
ANEXA 7
Proiectant, /
Kreate-Studio de Arhitectura Dumitrescu&PO SRL A N EXA
DI II HCL NP 42 |2eu
“Statii asteptare calatori transport urbab. in zbnă Muiietlulul Piţăsti”
Actualizare August 2021
1) Devizul general este parte componentă a studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii
Ț ÎN i
Nr.crt Denumirea capitolelor si subcapttolelor de Valoare (fara TVA) TVA Valoare cuTVA
cheltuieli
lei lei lei
1 2 îi 3 a 5
1. CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi
amenajarea terenului
1.1 Obtinerea terenului - -
1.2 |Amenajarea terenului . - -
Amenajari pentru protectia mediului sl aducerea la starea 1,485,000.00 282,150.00 1,287,150.00
1.3 initiala _
1.4 |Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor . = =
Total capitol 1 ul 1,485,000.00 282,150.00 1,767,150.00
CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea
[I. |utilităţilor necesare obiectivului de investiţii 2,437.500.00 463,125.00 2,900,625.00
Total capitol 2 ___ | 2.437,500.00 463,125.00 2.900,825.90
II. ÎCAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi
asistenţă tehnică ”
3.1__|Studii - -
3.1.1. Studii de tesen 23,000.00 4,370.00 27.370.00
3.1.2. Raport privind impactu! asupra mediului - -
3.1.3. Alte studi! specifice - E
Docurmentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, 18,500.00 3,515.00 22015.00
3.2 |acorduri şi autorizatii
3.3 _|Expertizare tehnică - - |
Certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al
3.4 clădirilor _ -
3.5 |Proiectare - -
3.5.1. Temă de proiectare | - -
3.5.2. Studiu de prefezabilitate o - B
3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentaţie de avizare a 98,500.00 18,715.00 117.215.00
lucrărilor de interventii si deviz general
3.5.4. Documentaţiite tehnice necesare în vederea obţinerii 9,900.00 1.881.00 11,781.00
avizelor/acordurilor/autorizaţiilor
355, Verificarea tehnică de calitate a proieptului tehnic şi a 25 500.00 4.845.00 30,345.00
detaliilor de executie
3.5.6. P.T.+ DE. 379,278.18 72.062.85 451,341.04
3.6 |Organizarea procedurilor de achiziţie 63,213.03 12,010.48 75.223.51
3.7_|Consultanta - -
3.7.1, Managementul de proiect pentru obiectivul de 126.426.08 24,020.95 150,447.01
investiţii
3.7.2. Auditul financiar. 8,697.00 1652.43 10,349.43 |
3.8__|Asistenta tehnica -
3.8.1, Asistenţă tehnică din partea proiectantului - -
3.8.1.1, pe perioada de execuţie a lucrărilor 126,426.08 24,920.95 150,447.01
3.8.1.2. pentru participarea proiectantului fazete incluse
în programul de control! al lucrărilor de execuţie, avizat de 9,900.00 1.881.00 11,781.00
către inspectoratul de Stat în Construcţii |
3.82. Dirigenţie de şantier 164,353.38 31,227.24 195.581.12
Total capitol! 3 | 1,053,694.22 200,201.90 1,253,896.12
Beneficiariinvestitor,
Municipiul! Pitesti
Şi 35
2 e nD2
1V._ [CAPITOLUL 4 Cheltuleil pentru învestiia de bază ]
4.1 |Constructii si instalatii | 10,060,033.14 1,911,406.30 11,.971,439.34 |
4.2 _|Montal utilaje, echipamente tehnologică şi funcţionale - - ]
Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care
43 |necesită montaj ii o ”
Utilaje, echipamente tehnologice şi i care nu
4.4 |necesită montaj şi echipamente de transport ”
4.5_|Dotari 2,582,573.00 290,688.87 3.073,261.87 |
4.6__|Active necorporale - -
= otal capitol 4 Il! 12,642,606.14 2,402,995.17 15,044,701.31
V. |CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli
51_ [Organizare de şantier |
5.1.1. Lucrări de construcţii şi lei aprente organizării 126 426.06 24,020,95 150 447.01
de şantier
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 20,000.00 3,800.00 23,800.00
5.2 |Comisioane, cote, taxe, costul creditului -
5.2.1. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii
finanţatoare - ”
5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor 12642.81 12,642.81
de construcţii
5.2.3. Cota aferentă (SC penteu contratul statului în
amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea 63,213.03 63,213.03
lucrărilor de construcţii
83,213.03 63,213.03
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC
5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforrpe şi autorizaţia de 126,426.06 126,428.06
construire/desfiinţare _
5.3 |Cheltuieli diverse şi neprevăzute 1,327,611.71 252,246.22 1,579,857.93 |
5.4_|Cheltuieii pentru informare şi publicitate | 45,000.00 8,550.00 53.550.00 |
Total capitol 5 | 1,784,532.50 288,617.18 2,073,149.68
CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice
VI. |şiteste
6.1 |Pregătirea personalului de exploatare 21,000.00 3,990.00 24990.00
6.2_|Probe tehnologice şi teste - -
Total capito! 6 21,000.00 3,930.20 24,990.00
TOTAL GENERAL ] 19,424,332.86 3,640,179.24 12.10
5.1.1) 14,108,959.20 2,680,702.25 16,789,661.45
2) În preţuri ia data de 09.08.2021, 1|euro = 4.9131 RON
Data: Întocmit,
09.08.2021 Kraate-Aifin da Arhitort:ra Dumitescu&CO SRL
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.