Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești (DASMP). Pentru locuitori înseamnă mai clar cum se organizează și gestionează ajutoarele și serviciile sociale, cine se ocupă de ele, termenele de implementare și (când este cazul) cum pot solicita sprijin. Intră în vigoare la 01.09.2022, iar reglementările anterioare se încetează în acea zi.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, denumită în continuare DASMP, este instituţia publică specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Piteşti, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială
JUDEŢUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcţionare
al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Pitești
Consiliul Local al Municipiului Piteşti întrunit în şedinţă extraordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Pitești;
-Raportul nr. 38138/16.07.2022 al Biroului Management Resurse Umane din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti;
-Avizele comisiilor țle specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-
verbale nr. 41734/2022, nr. 41736/2022, nr. 41737/2022, nr. 41738/2022, nr. 41740/2022;
-Adresa nr. 13787/06.07.2022 a Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului
Piteşti, înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr. 36418/06.07.2022;
Văzând prevederile ast. 129 alin. (3) lit. "e” din Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) lit. *a” din Codul administrativ, cu
modificările și completările julterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.]. Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de
Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, potrivit anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. Direcția de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti va aduce la îndeplinire
dispoziţiile prezentei our care va fi comunicată acesteia şi Biroului Management
Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Piteşti, de
către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
Prezenta hotărâre intă în vigoare la data de 01.09.2022.
Cu aceeaşi dată, HIC.L. nr. 226/30.06.2021, cu modificările și completările
ulterioare, îşi încetează aplițabilitatea,
SUL vontrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
Andrei-Cătăun Călugăru
Pitești,
Nr. 298 din 04.08.2022
Anexa la HCL nr. VI 8.104. 08. 2022
Ss SO GULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCȚIONARE
AL DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI PITEŞTI
1. DISPOZIȚII GENERALE
Art.1.(1) Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti, denumită în continuare DASMP, este
instituţia publică specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor
sociale, înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Piteşti, cu scopul de a asigura aplicarea
politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi,
precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială.
(2) Directorul executiv asigură conducerea, îndrumarea şi controlul serviciilor din structura DASMP.
(3) DASMP dispune de cod fiscal, cont bancar deschis la Trezoreria Municipiului Piteşti, de ștampilă
şi sigilii proprii.
(4) Sediul administrativ al DASMP este în Municipiul Piteşti, Bld. Republicii nr. 117B, bl. DSB,
parter, judeţul Argeş.
(5) Pe toate actele emise dej DASMP se va menţiona : Judeţul Argeș, Municipiul Piteşti, Direcţia de
Asistenţă Socială a Municipiului Piţeşti şi adresa sediului.
Art.2. Durata de funcţionare a DASMP este nelimitată.
Art.3. DASMP îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 292/2011 privind sistemul naţional de
asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, a H.G.R. nr. 797/2017 pentru aprobarea
regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială și a structurii
orientative de personal, cu modificările şi completările uiterioare, a Legii nr. 448/2006 privind protecția şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a
H.G.R. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precurm şi a regulamentelor-cadru
de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a
prezentului Regulament de Organizare şi Funcţionare al DASMP.
Art.4. Obiectul de activitate al DASMP îl constituie realizarea ansamblului complex de măsuri şi
acţiuni, programe, activități profesionale, servicii specializate, menite să răspundă nevoilor sociale
individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate
sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi
excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieții.
Art.5. Principiile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt:
a) respectarea demnităţii umane, principiu potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată
dezvoltarea liberă şi deplină a persdnalităţii;
b) universalitatea, principiu potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în
condiţiile prevăzute de lege;
c) solidaritatea socială, principiu potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care
nu îşi pot asigura nevoile sociale;
d) parteneriatul, principit potrivit căruia autorităţile administraţiei publice centrale și locale,
instituţiile de drept public şi privat, structurile asociative, precum şi instituţiile de cult recunoscute de lege
cooperează în vederea acordării serviciilor sociale;
e) subsidiaritatea, principțu potrivit căruia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate
asigura integral nevoile sociale, ințervine colectivitatea locală și structurile ei asociative şi, complementar,
statul;
f) participarea beneficiarilor, principiu potrivit căruia beneficiarii măsurilor şi acţiunilor de
asistenţă socială contribuie activ la procesul de decizie şi de acordare a acestora;
UI
)
nf, principii potrivit căruia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a
centrale şi locale față de cetăţean, precum și stimularea participării active a
Sul de luare a deciziilor;
inarea, principiu potrivit căruia accesul la drepturile de asistență socială se realizează
fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie,
sex ori orientare sexuală, vârstă, |partenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect
restrângerea folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale;
i) egalitatea de șanse, principiu potrivit căruia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces
în mod egal la oportunităţile de împlinire şi dezvoltare personală, dar și la măsurile și acțiunile de protecţie
socială;
j) abordarea individuală, principiu potrivit căruia măsurile de asistență socială trebuie adaptate
situaţiei particulare de viaţă a fiedărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor
Situaţii de urgenţă care pot afecta abilitățile individuale, condiţia fizică şi mentală, precum şi nivelul de
integrare socială a persoanei; suporțul adresat situaţiei de dificultate individuală constă inclusiv în măsuri de
susţinere adresate membrilor familiei beneficiarului;
k) respectarea dreptului la autodeterminare, principiu potrivit căruia fiecare persoană are dreptul
de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile
sau interesele legitime ale celorlalţi!
I) activizarea, principiu potrivit căruia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea
ocupării, în scopul integrării/reintsgrării sociale și creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucleului
familial; |
m) caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţă socială, principiu potrivit căruia pentru
aceeaşi nevoie sau situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip;
n) proximitatea, principiu potrivit căruia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar,
pentru facilitarea accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă;
0) complementaritatea şi abordarea integrată, principiu potrivit căruia, pentru asigurarea
întregului potenţial de funcţionare şocială a persoanei ca membru deplin al familiei, comunităţii și societăţii,
serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului şi acordate integrat cu o gamă largă de
măsuri şi servicii din domeniul economic, educaţional, de sănătate, cultural etc.;
p) concurența şi competitivitatea, principiu potrivit căruia furnizorii de servicii sociale publici şi
privaţi trebuie să se preocupe permanent de creșterea calității serviciilor acordate şi să beneficieze de
tratament egal pe piaţa serviciilor sociale;
q) confidenţialitatea, prinkipiu potrivit căruia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au
dreptul la păstrarea confidenialităţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privată şi
situaţia de dificultate în care se află;
7) echitatea, principiu poțrivit căruia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice
similare, pentru aceleaşi tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale;
s) focalizarea, principiu potrivit căruia beneficiile de asistență socială şi serviciile sociale se
adresează celor mai vulnerabile dategorii de persoane şi se acordă în funcţie de veniturile şi bunurile
acestora;
ş) dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii, principiu potrivit căruia beneficiarul sau
reprezentantul legal al acestuia are reptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi;
t) eficacitatea, principiu Potrivit căruia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea
obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și obținerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul
proiectat;
$) eficienţa, principiu potrivit căruia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai
bun raport cost-beneficiu.
Art.6. (1) Prin DASMP, în înţelesul prezentului regulament, se înţelege autoritatea de specialitate cu
personalitate juridică, structurată organizatorică, potrivit organigramei, astfel încât funcționarea acesteia să
jhirea atribuţiilor cej îi revin potrivit legii, ţinând cont de serviciile sociale organizate în
An subordinea DASME.
li ASMP elaborează politici şi strategii, programe de dezvoltare, derulează proiecte de dezvoltare
comunitară şi de dezvoltare regională în vederea prevenirii situaţiilor de risc la care sunt expuse grupuri sau
persoane din comunitate.
(3) În aplicarea politicilor sbciale DASMP îndeplinește în principal următoarele funcții:
a) de realizare a diagnozei sociale prin evaluarea nevoilor sociale ale comunităţii, realizarea de
sondaje și anchete sociale, valorificarea potenţialului comunităţii în vederea prevenirii şi depistării precoce a
situaţiilor de neglijare, abuz, abanden, violenţă, a cazurilor de risc de excluziune socială etc.;
b) de coordonare a măsurilor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere
socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
c) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului
anual de acțiune, pe care le supune spre aprobare consiliului local;
d) de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare pentru acordarea
beneficiilor de asistenţă socială şi furnizarea serviciilor sociale;
e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane pe care le are la dispoziţie;
f) de comunicare şi colabbrare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor
sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială din alte unităţi administrativ-teritoriale, cu
reprezentanţii furnizorilor privaţi de servicii sociale, precum şi cu persoanele beneficiare;
£) de promovare a drepturilor omului, a unei imagini pozitive a persoanelor, familiilor, grupurilor
vulnerabile;
h) de reprezentare a unităţii administrativ-teritoriale în domeniul asistenţei sociale.
Art.7. Atribuţiile DASMP sunt următoarele:
(1) În domeniul beneficiilor de asistenţă socială:
a) asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
b) pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a
cererilor şi transmiterea acestora cățre agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială;
c) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform
procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregăteşte
documentaţia necesară în vederea sțabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;
d) întocmeşte dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a
beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi ie prezintă primarului pentru aprobare;
e) comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi,
potrivit legii;
£) urmăreşte şi răspunde de indeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi persoanele îndreptăţite la
beneficiile de asistenţă socială;
g) efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune
socială sau a altor situaţii de necesitate în care se pot afla membrii comunității şi propune măsuri adecvate în
vederea sprijinirii acestor persoane)
h) realizează activitatea finănciar-contabilă privind beneficiile de asistenţă socială administrate;
î) elaborează şi fundamegtează propunerea de buget pentru finanţarea beneficiilor de asistenţă
socială;
)) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2) In domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale:
a) elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale și judeţene, precum şi cu nevoile locale
identificate, strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de
5 ani, respectiv de 10 ani, pe care 9 supune spre aprobare consiliului local şi răspunde de aplicarea acesteia;
b) elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din
bugetul consiliului local şi le propune spre aprobare consiliului local; acestea cuprind date detaliate privind
numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi
înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;
3
risc de Exetiziine socială;
e) realizează atribuţiile prev zute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;
l
f) propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local;
g) colectează, prelucrează |şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii
publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia şi le comunică serviciilor publice de asistenţă socială de
la nivelul judeţului, precum şi Minișterului Muncii şi Solidarităţii Sociale, la solicitarea acestuia;
h) monitorizează şi evaluează serviciile sociale aflate în propria administrare;
i) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul
serviciilor sociale;
]) elaborează proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale, în conformitate cu planul
anual de acţiune, şi asigură finanţarea/cofinanţarea acestora;
k) asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum și informarea populaţiei privind drepturile
sociale şi serviciile sociale disponibile;
ID) furnizează şi înc) AN serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu
dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind
responsabilă de calitatea serviciiloriprestate;
m) încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea continuă de asistenţi personali;
evaluează şi monitorizează activitai ea acestora, în condiţiile legii;
n) sprijină compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale în elaborarea documentaţiei
de atribuire şi în aplicarea procedurii de atribuire, potrivit legii;
o) planifică şi realizează activităţile de informare, formare şi îndrumare metodologică, în vederea
creşterii performanţei personalului țare administrează şi acordă servicii sociale;
p) colaborează permanent cu organizațiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor
categorii de beneficiari;
q) sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale;
r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare;
s) asigură, pentru olaile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreţi
autorizaţi ai limbajului mimico- gesțual Sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
Art.8.(1) Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale conţine cel puţin următoarele informaţii:
obiectivul general şi obiectivele specifice, planul de implementare a strategiei, responsabilități şi termene de
realizare, sursele de finanţare şi bugetul estimat.
(2) Elaborarea strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale se fundamentează în principal pe
informaţii colectate de DASMP în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. d), h) şi i).
(3) Documentul de fundarhentare este realizat fie direct de DASMP, fie prin contractarea unor
servicii de specialitate şi conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) caracteristici teritoriale ale unităţii administrativ-teritoriale;
b) nivelul de dezvoltare socioeconomică şi culturală a regiunii;
c) indicatori demografici cum ar fi: structura populaţiei, după vârstă, sex, ocupaţie, speranţa de viaţă
la naştere, speranța de viaţă sănătoasă la 65 de ani, soldul migraţiei etc.;
d) tipurile de situaţii de dificultate, vulnerabilitate, dependenţă sau risc social etc., precum şi
estimarea numărului de beneficiari;
e) tipurile de servicii sociale care ar putea răspunde nevoilor beneficiarilor identificaţi şi
argumentaţia alegerii acestora.
Art.9.(1) Planul anual! de acţiune prevăzut la art. 7 alin. (2) lit. b) se elaborează înainte de
fundamentarea proiectului de buget pentru anul următor, în conformitate cu strategia de dezvoltare a
serviciilor sociale proprie, precum şi cu cea a judeţului de care aparţine unitatea administrativ-teritorială, şi
cuprinde date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile
sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare și programul de subvenţionare a serviciilor
din fonduri publice, derulate cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, bugetul estimat şi
sursele de finanțare.
(2) Planul anual de acţiuge cuprinde, pe lângă activităţile prevăzute la alin. (1), planificarea
activităţilor de informare a publiqului, precum şi programul de formare şi îndrumare metodologică în
vederea creşterii performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale.
(3) Elaborarea planului anţ al de acţiune se fundamentează prin realizarea unei analize privind
numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente şi propuse spre a fi înfiinţate, resursele
materiale, financiare şi umane disponibile pentru asigurarea furnizării serviciilor respective, cu respectarea
planului de implementare a strategiei proprii de dezvoltare a serviciilor sociale prevăzut la art. 8 alin. (1), în
funcţie de resursele disponibile, şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.
(4) La elaborarea proiectului de buget anual aferent serviciilor sociale acordate la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale se au în vedere costurile de funcţionare a serviciilor sociale aflate în administrare,
inclusiv a celor ce urmează a fi înfjinţate, costurile serviciilor sociale contractate, ale celor cuprinse în lista
serviciilor sociale ce urmează a fi contractate şi sumele acordate cu titlu de subvenție, cu respectarea
legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, estimate în baza standardelor de cost în vigoare.
(5) Anterior aprob
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.