Consiliul Local aprobă lista cu ordinea de prioritate pentru soluționarea cererilor de locuințe sociale din patrimoniul Pitești și lista persoanelor a căror cereri au fost respinse, cu motivele respingerii. Aceste liste vor fi afișate la sediul primăriei și pot fi utilizate ca referință pentru anul 2022. Practic, se stabilește cine are prioritate pentru locuințe sociale și cine nu va primi, cu motivele, în 2022.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă “Lisţa privind ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale aflate în patrimoniul Municipiului Pitești şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti”, prevăzută în anexa nr. |
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind soluţionarea cererilor de locuinţe sociale aflate în patrimoniul Municipiului Pitești şi
administrarea Serviciul i Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti
Consiliul Local al Municipiului Piteşti întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere: |
- Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti ;
- Raportul de specialitate pr. 37065/1 1.07.2022 al Direcţiei Servicii Publice și Achiziţii;
- Avizele comisiilor de Sepoialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale ur.37486/2022,
pr. 37487/2022, nr. 37488/2022, nf. 37489/2022, nr.37490/2022;
- Procesul-verbal nr. 37043/11.07.2022 al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor privind
repartizarea locuinţelor sociale şi a locuințelor din fondul! locativ aflate în patrimoniul Municipiului Piteşti și
administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti;
Văzând prevederile art. 129 alin. (2) lit. “c” din Codul Administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Legii privind locuinţele nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ale H.G.R. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
Legii locuinţei nr. 114/1996, ale O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru
spațiile cu destinaţia de locuinţă| cu modificărite şi completările ulterioare, ale H.C.L. nr.352/30.09.2021
privind criteriile şi punctajul pențru repartizarea locuinţelor sociale si a locuinţelor din fondul locativ aflate
în patrimoniul Municipiului Piteşti şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti,
n temeiul dispoziţiilor (art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1(1) Se aprobă “Lisţa privind ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale
aflate în patrimoniul Municipiului Pitești şi administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti”, prevăzută în anexa nr. |,
(2) Se aprobă “Lista persoanelor ale căror cereri privind repartizarea de locuințe sociale sunt
respinse” care cuprinde şi motivarea respingerii, prevăzută în anexa nr. 2.
(3) Listele menţionate ]a alin. (1) și (2) se afişează la sediul Primăriei Municipiului Pitești și sunt
valabile pentru anul 2022.
(4) Anexele nr. 1 şi ar. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Persoana care se consideră vătămată prin modul de soluţionare a cererii depuse, poate formula
acţiune în contencios adminisțrativ, în condiţiile Legii nr. $54/2004, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art.3 Modificarea sau| completarea listelor prevăzute în anexele nr. | şi nr. 2 se face motivat, în
condiţiile legii, prin hotărâre a dorsiuu Local.
Art.4 Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti vor duce | îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care le va fi comunicată de către
Secretarul General al Municipiului Piteşti.
PREȘEDINTE:DE ȘEDINȚĂ,
lorin- Plpcariciac
Contrasemnează pentru legalitate:
| k SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
| Andrai-Cătălia Călaăru
Pitești,
Nr. 285 din 14.07.2022
Anexa nr. la HCL nr dd, /7o22
“Lista privind ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale aflate în patrimoniul
Municipiului Piteşti și administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului
Piteşti”
Ne] N ne Nr. anchetă
|ert Nume și prenume sare de domiciliu Nr. cerere sociala/Observaţii d
Ţ
- 5476/23.03.2022
| 46863/06.102020 |. DAS | 935
/4559740-03.2022.
2 52451/05.112020 | 32 | (pas 4 |220
61311.032002 f
3 33884/08082013 | 32 || AS Ip
4 51028/29.10.2020 | 32 | 5930/30:03.2022 | 6»5
DĂS -
N 23027/16.12.2021 |
5] | 5119229.10.2020 | 32 & pi 10,00
21589/19.11.2021
6 56307/27.11.2020 | 31 Lis 214
| 9122/11.05.2022
7 905/07.01.2021 | 21 DAS 5,85
—
8 21584/19.11.2021
| 9068/18.02.2021 | 30 | Ls oz
III III —
9 29204/30.06.2020 | 30 | 1262/20:01.2022 | 1170
| DAS
II KI
7986/28.04.2022
10 54107/16.11.2017 | 30 DAS | 22,19
23028/10.12.2021
—
u | 44402/31.08.2021 | 29 Das 691
II —
2 26021/20.05.2021 | 27 | 50157 SP 2022 | 800
i |
13 12948/10.03.2021 | 27 4126/03,00.2022 21,00
i 9686/22.02.2010 | 27 | 1% 002022 | 350
. Ii) 103/05.01.2022 | —
)5, | 5068/31.01.2019| 26 L ta 0,00
16 |
DI
+ [—
| +9600721.10.2020 26 | 20836/10.11.2021 | 0,00
5087/17.03.2022
17 | 24654/13.05.2021 | 26 DAS 3,90
4434/09.03.2022
1
83 mnsanasozeu| 26 DAS 6,90
6006/30.03.2022
26 Das 7,10
|
5854/29.03.2022
20 s1sanaua2020 | 26 | DAS 9,54
19 4978/28.01.2021
Nr.
crt,
21
|
22
23
|
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
35
37
38
39
40
Nume şi prenume
——
Adresă de mia | se cerere
Pun Nr. anchetă mb |
ctaj | sociala/Observaţii fam |
Ţ
63982/30.12.2019| 25 | 5596/24.03.2022 | 4,68
160/19.01.2022
363 1/21.01.2021 25 Primăria Com. 9,30
Ungheni
23195/14.12.2021
38768/29.07.2021 | 25 îs 10,00
|
49426/20.10.2020 | 25 A Nae 10,50
906/09.01.2020 | 25 este | î,82
4858/02.02.2017 | 24 [CNP], | '3,26
11195/15.03.2012 | 24 Ea 9,52
[o]
18227/11.04.2019 108,09 01.2022 2140
PI 24 [_
4)
| oaanoasaoto | 24 | 9779 15 20 44,00
47586/09.102020 | 23 | 2522 Mile „2021
|6601/09.02.2016 | 23 62050), „2022 aa |
|
| 10290/24.022021 | 23 | 4550 10082002 | 11,70
|
| 44640/24.092018 | 23 | 133921.01-2022 | 1206
DAS
1797/14.01.2014
]
DAS
22581/06.12.2021 | 12,73
23 | sm
26647/24.05.202.1 DAS 15,00
| 5016/17.03.2022
3626121.01.2021 DAS 13,58
23275/15.12.2021
50796/28.10.2020 | 22 DAS 17,00
5781/29.03.2022
| 2007/13.01.2021 > Das 22,66
Ț 2319
1[114.12.2021
59090/02,12.2019 | 22 DAS 25,01
|
|1879713.01.2017 | 22 21975/24.11.2021 | 3148
_
DAS
Nume și prenume
Adresa de domiciliu
N Pun Nr. anchetă mp
r. cerere ] ctaj | sociala/Observaţii fam
2982719.01.2022
33324729.06.2021 | 21 Primăria Oraș 331
Ştefâneşti
18484/05.04.2021 | 21 | 4577/11:03-2022 | 406
DAS
02 | —
| 1394/13.01.2020 4216/04.03.2022 | 3000
DAS
23194/14.12.2021
11465/03.03.2021 ul 7,7)
7] 5061/1203.2022
41288/15.09.2016 | 20 BAS 8,75
a 20; ]
43546[6.08.2021 | 20 | A4778/4503-2022. “! 9op
DAS
Ma L | :
71% 20%
29668/08.06.202.| 29274)15.F2.2021 | 997
„DAŞ$ |
_ 20 SI
|
21974/24.1 [1.2021
| 23731/02.06.2011 | 20 DAS 13,00
Ţ |
21504/18.11.2021
3341/22.01.2019 | 20 DAS 16,00
| — ——
49280/20.10.2020 | 20 | 596%20.03.2022 | 38 00
| DAS
i | 5996/30.03.2022
58020/09.12.2020 | 19 Va. 7,00
| DAS
— [_
„| 3483/22.01.2014 | 19 9963/730023 751
22795/08.12.2021
| 59857/05.12.2019 | 19 DAS 9,05
| N
23389/16.12.2021
8586/20.02.2018 | 19 Das 10,50
| 4625/11.03.2022
|
46273125.08.2009 | 19 DAS 12,74
| ] 5890/29.03.2022
„| 7664710.02.2021 | 19 DAS 14,28
| 22793/08.12.2021 | 7
44952/24.09.2020 | 19 ai 17,00
| DAS
i ti
4211104.03.2022
| 11423/02.03.2021 |» DAS 17,25
23196/14.12.2021
| anoncos za 18 Das 7,59
—-
4469/10.03.2022
|osmeri .10.2020 | 17 DAS 1.60
Nr, Ă a. Pun Nr. anchetă
Mi În ntaa şi emana | Adresa de domicili Nr, cerere | ctaj | sociala/Observaţii
Is EPA )
122021
6 6769/10.02.2020 | 17 | 2 Ei 202
62 16521/13.04.2011 | 17 51818 03.2029 13,33
4806/15.03.2002 | |
6 13306/23.03.2015 | 16 DAS 8,00
64 50269/22.11.2013 | 16 258815 11.2021 10,70
2759 03 50
65 60916/20.12.2018| 16 | 58% Ri 11,70
66 28938/03.06.2021 | 16 | 25 sei |. 116,00
67 | 37342/21.07.2021 | 16 ici e |
68 | 14946/05.04.2011 | 16 | 23025/10.12-2021 | 2000
DAS
m 4579/11.03.2022
69 41936/11.09.2019 | 15 | 47 Di 0 8,00
TI
70 13166/12.03.2020 | 15 | 457% 10.03.2022 | 825
FR——— <
7 61064/21.12.2018 | 15 | 4487 19.03.2023 26,00
] L_
72 44389/21.09.2018 | 14 3927/39,00.2020 9,50
7% |38586/07.00-2015 | 14 oa 15,29
L
| [CNP]
74 | 19779/22.04.2019 | 14 Primăria Oraş 16,66
| |_____ Ştefăneşti
po Ț N
75 49309/20.10.2020 | 14 SIA 0 a0aa 17,50
76 | 40790/10.08.2021 | 13 2719/20.04.2022.| 9,50
] iai Primăria Stâlpeni :
71 | 5558342019 13 sapa | 10,02
L— | L
78 | 45614/27.09.2018 | 12 2337416 2.2021 11,00
L_ | + —
79 | 13204714.03.2019 | 12 10405 01.202 16,06
| L_ - L ]
80 | [CNP] ÎI 5563/1903.023 1244
| o L
Notă: În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de condiţiile de locuit, prioritate având solicitantul cu
€. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se va face, în funcţie de venit, la data
ajiei şi a adeverințelor de venit net tunar, realizat pe ultimele 12 luni, pentru fiecare dintre membrii
suprafaţa locativă mai mică/membru de famil
vepastiţiei locuinţei, în urma prezentării decia|
familiei.
“Lista persoanelor ale cărbr cereri privind repartizarea de locuinţe sociale sunt respinse”
|
A Nume și prenume Adresa de domiciliu Nr. cerere Observaţii Propunere
m > 19 1536211/06.05.2009 | Este respingere
l proprietar al
unei locuințe
5836/11.06.2020 | Este respingere
2 proprietar al
unei locuinţe
869/08.02.2017 Nu a putut fi | respingere
efectuată
ancheta
socială |
:867/22.01.2021 Esţe- “respingere
4 ptoprietat al
unei locuinţe |
9794/01.07.2020 | A predat |irespingere
5 locuința
socială la
ŞPEPMP____|
+1018/05.09.2019 | Nbapututfi |respingere
6 efectuată —
ancheta
socială
35331/29.07.2019 | Este “| respingere
[7 proprietar al
| unei locuințe
35330/27.07.2019 | Este respingere
8 proprietar al |
unei locuinţe |
23595/29.05.2020 | A predat “| respingere |
9 locuința |
socială la |
SPEPMP
35497/04.08.2020 | A renunţat la | respingere
10 solicitarea de |
locuinţă
III socială
31210/16.06.2021 | Nuare respingere |
11 domiciliu! în
| Municipiul
| Piteşti |
m 3100/19.01.2021 | Este respingere
| 12 proprietar al |
L— unei locuinţe |
| 44393/22.09.2016 Înregistrează | respingere |
13 obligații
| fiscale către
| bugetul local
| 5702/01.02.2021 Înregistrează | respingere
14 obligaţii
fiscale către
| bugetul local
44556/23.09.2020 | A înstrăinato | respingere
locuinţă după
| 15 data de |
ianuarie 1990
| (pe teritoriul
LL României) |.
A!
mii Nume şi prenume
cert. ȘI prenun
E
dresa de domiciliu
Nr. cerere
Observaţii
Propunere
34119/27.07.2020
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
|
7302/09.02.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
24272/24.05.2018
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
'25619/10.06.2020
ancheta”
| Socială
| Noa-putut fi “1 respingere
| efegtuată
—|
respingere
respingere
L
17106703.04.2018 |
| Este |
proprietar al -
.| nei locuinţe
| fespingere |
38543/22.08.2017
Înregistrează
obkgații-
fiscale către
bugetul local
respingere
L
58590/14.12.2017
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
10020/26.02.2019
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
26989/1 7.06.2020
Este
proprietar al
unei locuințe
respingere
|
5020/03.02.2014
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere ]
|
(|
26966/17.06.2020
Au în
proprietate o
locuinţă
respingere
24277/02.06.2020
Este
proprietar al
unei locuințe
respingere
48143/13.10.2020
Nu are
domiciliul în
Municipiul
Piteşti
respingere
61505/30.12.2020
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
P—
16897/1 5.04.2015
Înregistrează
obligații
fiscale către
bugetul local
| respingere
L_
„| 5718/08.02.2012 Este
proprietar al
unei locuinţe
| respingere
crt.
Nume şi prenume
32
33
34
35
36
41
Adresa de domiciliu
Nr. cerere Observaţii Propunere
13614/16.03.2020 | A predat respingere
locuința
socială la
SPEPMP
30812/07.07.2020 | Este respingere
proprietar al
unei locuinţe,
| 44024/30.08.2021 | Nu a prezentat | respingere
| declarație
notarială din
1 proprietate |
_] personală Ţ
“| după data de,
care. să rezulte
că nu fleine Și
nu.a-înstrăjnat
6 ocuință
iariuaria 1990
(pe teritoriul”
României)
|
54875/20.1 1.2020
Înregistrează | |
obligaţii
fiscale către
bugetul local
respingere |
38243/26.07.2021
Nu a prezentat
declaraţie
notarială din
care să rezulte
că nu deţine şi
nu a înstrăinat
o locuinţă
proprietate
personală
după data de 1
ianuarie 1990 |
(pe teritoriul
respingere
58953/28.12.2015 |
|_13.01.2022
României) ]
Înregistrează
obligaţii
fiscale către
data de
respingere
_ bugetul local
2233/19.01.2015 A decedat la respingere
17786/22.04.2013
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
_
respingere
22990/26.06.2020
Este
instituționaliz
at permanent
la Centrul de
Îngrijire şi
Asistenţă
Piteşti
respingere
57843/11.12.2017
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
crt.
| Adrpsa de domiciliu
Observaţii
Propunere
Nr, | ;
Nume și prenume
T
42
43
44
46
| 47
48
e ——
| 49
| Nr. cerere
55078/23.] 1.2020
Nu a prezentat
declaraţie
notarială din
care să rezulte
că nu deţine și
nu a înstrăinat
o locuinţă
proprietate
personală
după data de |
ianuarie 1990
(pe teritoriul
României)
respingere
58816/14.12.2020
A deţinut în
calitate de
chiriaş o
locuință
socială din
patrimoniul
Municipiului
Pitești şi a
fost evacuat
pentru neplata
utilităţilor și a
chiriei
respingere
2494/15.01.2021
Nu a prezentat
declaraţie
notarială din
care să rezulte
că nu deţine şi
nu a înstrăinat
o locuinţă
proprietate
personală
după data de |
ianuarie 1990
(pe teritoriul
României)
respingere
32816/11.07.2019
A înstrăinat o
locuință după
data de |
ianuarie 1990
(pe teritoriul
României)
respingere |
|
|
39117/30.07.2021
Înregistrează
obligații
fiscale către
bugetul locai
respingere |
2831/18.01.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
35208/03.08.2020
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
26034/11.06.2020
Înregistrează
obligaţii
fiscale către
bugetul local
respingere
Nr Nume şi prenum
crt. şi prenume
|
|
Nr. cerere
L
Observaţii
Propunere
| Aures de domiciliu
|
50
51
52
53
]
56
-
57
|
58
]
59
60
Nume şi prenume
|
Nr, |
Îaresa de domiciliu
Li
| 1614/10.02.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
33812/01.07.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
7060/15.02.2011 |]
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
"| 26689/16.06.2020
|
A predat
locuinţa
socială Ja
SPEPMP
[43087711-09.2920
A deţinut în
coproprietate
o locuinţă
după !
ianuarie 1990
respingere
|
respingere
44200/3 1.08.2021
Nu a prezentat
declaraţie
notarială din
care să rezulte
că nu deţine şi
nu a îustrăinat
o locuinţă
proprietate
personală
după data de !
ianuarie 1990
(pe teritoriul
României) ___
respingere |
| 8594716.02.3921
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere |
33216/18.07.2014
efectuată
ancheta
socială
Nu a putut fi | respingere
|
38708/24.08.2020
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
15600/27.03.2020
A achiziţionat
locuinţă
proprietate
personală
respingere
u | 33289/29.06.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
Nr. cerere
Observaţii
Propunere
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
TI
72
|
|
|
44043/30.08.2021
Nu a prezentat
declaraţie
notarială din
care să rezulte
că nu deţine şi
nu a înstrăinat
o locuinţă
proprietate
'! personală
după data de |
/| ianuarie 1990 |
(pe teritoriul
României)
respingere
101 36726.92.2020
Este
proprietar al
unei locuinţe
! respingere
33757/08.08.2013
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
23776/21.05.2019
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
6078/04.02.2016
A renunţat la
solicitarea de
locuinţă
socială
respingere
33860/23.07.2020
Înregistrează
obligaţii
fiscale către
bugetul local
respingere
21980/23.05.2013
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
17278/30.03.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
20718/12.05.2020
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
42879/04,08.2009
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
24800/13.05.2021
Nu a putut fi
efectuată
ancheta
socială
respingere
59927/18.12.2020
I s-a repartizat
o locuinţă
ANL
respingere
crt.
73
Nume și prenume
| Aarbsa de domiciliu
Nr. cerere
Observaţii
Propunere
Ț7884/13.02.2020
Este
proprietar al
unei locuinţe
respingere
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.