25 iulie 2024

HCL 279/2024 Pitești adoptată

Deviz depozit materiale diverse actualizat

Denumire
Hotărârea nr. 279 din 2024 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
279 / 2024
Data
25 iulie 2024
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții „Depozit materiale diverse” după finalizarea licitației, în valoare totală estimată de 1.225.490 lei cu TVA, la data solicitării autorizației de construire nr. 216/16.07.2024. Finanțarea acestui obiectiv va veni din fonduri ale bugetului local, iar devizul face parte din documentația tehnică a proiectului. Documentele sunt arhivate de Administrația Domeniului Public Pitești iar prevederile hotărârii se comunică Direcției Tehnice, Direcției Economice și Administrației Domeniului Public Pitești pentru punere în executare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Art.3. Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Administraţia Domeniului Public Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Pitești

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL. LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea devizului general aferent obiectivului de investiţii «Depozit materiale diverse» actualizat, după finalizarea procedurilor de achizitie publică, la data solicitării autorizaţiei de construire Consiliul local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Pitești; -Raportul Direcţiei Tehnice nr. 38682/17.07.2024; -Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.39724/2024, nr.39725/2024, nr. 39726/2024, nr. 39728/2024, nr. 39730/2024; - Adresa Administrației Domeniului Public Piteşti nr. 6942/1 7.07.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Pitești cu nr. 38627/17.07.2024; Văzând prevederile art. 129 alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale act. 10 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.d. (1) Se aprobă devizul genera! al obiectivului de investiții «Depozit materiale diverse», actualizat, după finalizarea procedurilor de achizitie publică, la data solicitării autorizaţiei de construire nr.216/16.07.2024 şi cuprins în documentaţia aferentă proiectului tehnic de execuție, cu o valoare totală estimată de 1.225.490,00 lei, inclusiv T.V.A. (2) Devizul general prevăzut la alin. (1) este anexă la prezenta hotărâre. (3) Finanţarea obiectivului se va face din sume alocate de la bugetul local. Art.2. Administraţia Domeniului Public Pitești arhivează un exemplar al devizului general prevăzut la art.1. Art.3. Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Administraţia Domeniului Public Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Pitești. PREȘEDINIE Dă ŞEDINŢĂ, Gelu Tofăn Contrasemnează pentru legalitate: “SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei-Cătălii Călugăru Piteşti, Nr. 279 din 25.07.2024 OBIECTIV: CONSTRUIRE DEPOZIT MATERIALE DIVERSE Beneficiar: ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC PITESTI Proiectant: SC SILVORA TERA SRL |Executant: HIDRO GAZ PIPE SRL | DG - DEVIZ GENERAL Anexa Nr 7 | a! obiectivului de investitii L __________ CONSTRUIRE DEPOZIT MATERIALE DIVERSE ___________ | Valoare | TVA Ț Valoare a Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli ț (fara TVA) __) i EA tei | lei lei L. = ” a citi PA _ 3 DA ii ee aice n Ne ed CAPITOL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului î-1 Obtinerea terenului E AR, i 0.50 000 0.00 12 Amenajarea terenului i AO == 0.00] 0.00 000 1-3 Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la 00| 0.00) 0.00 LL. starea initiala poi > i _ [1 4 Cheltuieli pentru relocarealproteciia utiitatilor _ 0.00 0.00 a 0.00 L JTOTAL CAPITOL 1______ E 0.00 9.00 0.60] CAPITOL 2 Cheituleli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii 3 [TOTAL CAPITOL 2 0.00 0.00) __ 0.00 CAPITOL 3 _ Gheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica == = 3.1 | Studii il E 0.00 0.00) 0.0 3.1.1 Studii de teren a RP Ei: 000 0.00 0.00 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului Dai 0.00 0.00 0.00, 3.1.3 | Ale studiispecitice | = 0.00, 20.00) 3.2 i i Documentatii-suport si chenuieli pentru oblinerea de avize, 0.00] AL NI 90, acorduri si autorizaţii | 3.3 Expertizare tehnica a DOS O. a 3.4 “Ceriificarea perionmantei energetice si audiiul energetica] | — zf feo cladirilor 3-5 Proiectare _ Dă __ 26,605:60| 3.5.1 Tema de proiectare O EI 006| 352 Studiu de prefezabiltate OC A — 000| . 3.5.3 | __ Studiu de fezabilitafe/docurneniatie de avizare a lucrarilor | 15,000.00] 2,850.00| 11.850.00 = — de interventii si deviz genera! N INN IN Pe, 3.5.4 | Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii | [să 00) 0.00 9.00 A avizetor/acordurilor/autorizatiilor SE il, | ii 3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a | 5.000.007 550.00] 5,950.00 detaliilor de executie j Îi 355 Proiect tehnic si detalii de executie ai | 20000. II 3.800.00| 23,800.00) 38 _ Organizarea procedurilor de achizitie Da | 000| _ 0.00, 0.00] 3.7 Consultanta IN Na 030 0.00| 0.00] 371 |- Managementul de proiec! pentru obieciivul de investitii 2 Cca 0.00] 008) 0.00 372 | “Audiulfinanciar OO = 6.00) ——000| col EX: III Asistenta fehnica | 12100000] 2,2800) 142800) i387 | “Asistenta tehnica dinpariea proiectantului CO | — 4,000.00] 76000) __ 4760.00) PET T Aonecua 28 28 2 Ce Re A RR === PP 700000 „380 în) 2380-96] 3.8.1.2 pentru parliciparea proiectantului ja fazele inciuse în | 2000.00) 380100) 2.380.009) programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre | | |________nspe _|inspectoratul de * de Stat în Cc în Constructii _ _ E ai | 3.8.2 ___ irigeniie de s de santier 1,520.00) 9520. 00| _____ OTALCAPROL3 | __9,880.00| 61.80.00) DEVIZUL GENERAL: CONSTRUIRE DEPOZIT MATERIALE DIVERSE În ci ineaca ia au nea ae CAPITOL 4 LL ___________ Cheltuieli pentru investitia de baza Pe PN] | Constructii si instalatii GE Ciiaieiiii 968,888.00 164,084.92] 1,152,952.8: 42 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale | 0.00! 9.00) “60 4.3 |” Utitaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita m 000| 0.00 montaj _ ul | = Aa Utilaje, echiparnente tehnologice si functionale care nu 0.00 0.00 00 „A necesita montaj si echipamente de de transpori => 5 | az 4.5 Dotari iii a 0.00) 0.00 0.8t 45 Aciive necorporale > = ] 2 000| 000| OO "006 JTOTAL CAPITOL 4 _______ 1 968,066.00] _164,064.92| 1,152,852.92 CAPITOL 5 : _ ______________Alte cheltuieli _ sa ni E] | Organizare de santier ” Î 0.00 0.00] 0.00 me Sa = —— — 5.1.1 | Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de | 0.00 0.00 0.00 santier 512] Cheltuieli conexe organizatii santierului ai 0.00 0.00 0.00 53 Comisioane, cote, taxe, costul creditului a 10,657.34 0.00 10,657.54 5.2.1 “Gomisioanele si dobanzile aferente creditului bancii m 0.00 0.00 0.00 finantatoare să 5.2.2 i Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucraritor de 4844.34 0.00 4,844.34 |constructii ___ _ __ __ —.. 5.23 |! ” Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea 988.86 0.00) 965.86 teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de | constructii _ __ _ a — să i 524 | Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - ESC 284434 0.00 2,844.34| 5.2.5 | Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de | 0.00 0.00 0.00 construire/desfiintare _ a a ee la 53 Cheltuieli diverse si neprevazute era __9. iu 0.05] 0.00 i — pr = rr “pe mar Pai 5 4 “| Cheltuieli pentru informare si publicitate 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 5 19 BEI = _ 0.00|__ 10,557.54 Îi i i Ii ii DE IL e pe a CAPITOL 6 _ Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste n iii 8 _ 6.1 Pregatirea personalului de exploatare Ț 0. 00| 0.09] 0.00 62 Probe tehnologice siteste COC 9.90] 00| 0:00 ÎNOTAL CAPITOL 6 ____ air ii 0-60| 0-00, 0.00 |TOTAL GENERAL | 14:031,525.54 __193,964.92| _1,225,490.46 [din care: care: C+M (1.2+1.34+1,442+4, 134.254) 968 „868.00| 184,084, 92) 1,152,952.92 Beneficiar, Ofertant, Administratia Domeniului Public Pitesti HIDRO GAZ EEE $ SRL ia mat pa DI m i = SE ee A PN Sp E | Raport generat cu ISDP , www.devize.ro, e-mail: officeBintersoft.ro, tel: 0236.477.007 PR |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă