Consiliul Local a aprobat devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Pod peste Râul Doamnei”, după finalizarea achizițiilor publice, cu valoare totală estimată de 23.247.438,62 lei (cu TVA). Finanțarea proiectului va veni din bugetul local, iar devizul făcut parte din documentația tehnică de execuție. Administrația Pitești va arhiva un exemplar al devizului, iar direcțiile tehnică și economică vor pune în aplicare hotărârea, comunicându-se ulterior tuturor entităților relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă devizul general al obiectivului de investiții „Reabilitare Pod peste Râul Doamnei” actualizat, după finalizarea procedurilor de achiziție publică, la data solicitării autorizaţiei de construire și cuprins în documentaţia aferentă proiectului tehnic de execuție, cu o valoare totală estimată de 23.247.438,62 lei, inclusiv T.V.A
JUDEŢUL ARGEȘ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea devizului general aferent obiectivului de investiții
„Reabilitare Pod peste Râul Doamnei”,
actualizat, după finalizarea procedurilor de achiziţie publică,
la data solicitării autorizaţiei de construire
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Pitești;
-Raportul Direcţiei Tehnice nr. 28146/16.06.2026;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nr. 29489/2026, nr. 29490/2026, nr. 29491/2026, nr. 29492/2026, nr. 29494/2026;
-Adresa Administraţiei Domeniului Public Piteşti nr.5796/09.06.2026, înregistrată la
Primăria Municipiului Pitești cu nr.27031/10.06.2026;
Văzând prevederile art.129 alin.(4) lit.d) din Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, precum și ale art.10 din H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Se aprobă devizul general al obiectivului de investiții „Reabilitare Pod peste
Râul Doamnei” actualizat, după finalizarea procedurilor de achiziție publică, la data solicitării
autorizaţiei de construire și cuprins în documentaţia aferentă proiectului tehnic de execuție, cu o
valoare totală estimată de 23.247.438,62 lei, inclusiv T.V.A.
(2) Devizul general prevăzut la alin. (1) este anexă la prezenta hotărâre.
(3) Finanţarea obiectivului se va face din sume alocate de la bugetul local.
Art. 2. Administraţia Domeniului Public Pitești arhivează un exemplar al devizului
general prevăzut la art. ].
Art. 3. Direcţia Tehnică şi Direcţia-k.conomică vor aduce la îndeplinire dispoziţiile
prezentei hotărâri, care va fi comunicată iceștori de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
/
PRIŞEDINTE DR STBĂNȚĂ,
"Lucreţiti-laan sa nor
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENE AL MUNICIPIULUI,
Andrei - Cătăla,Călugăru
Piteşti,
Nr. 263 din 25.06.2026
/ E* Ap
Proiectant, | e PI An LA
BEST PROIECT PREST SAL /
Nr.reg.com:Jă0/16451200 SI RO18344392
ES /
; DEVIZ GENERAL
al obiectivului de investitii "REABILITARE POD PESTE RAUL DOAMNEI"
] ] | Valoare N “Valoare
Nr. | Denumirea capitolelor si subcapitolelor de (fara TVA) TVA 21% (inclusiv TVA)
crt. cheltuieli - =
Lei Lei Lei
1 2 3 4 5
[CAPITOLUL 1
|Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenuiui
1.1 JObtinerea terenului 0.00 0.00 9.00)
1.2_JAmenajarea terenului 0.00 0.00 0.09
1.3 Amenajari pentru protectia mediului si aducerea 09.00 0.00 0.00]
Ia starea initiala
1.4_|Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 50,000.00 10,500.00 60,500.00
TOTAL CAPITOL 1 50,000.00 10,500.00 60,500.00
[CAPITOLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii
[TOTAL CAPITOL 2 | 0.00] 0.00] 0.00
CAPITOLUL 3
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica
3.1_ [Studii 5.000.00 1,050.00 6,050.00
3.1.1 Studii de teren 5,000.00 1,050.00 6,050.00
3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00]
3.1.3 Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00
Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea 8,000.00 1,680.00 9,680.00
3.2 _|de avize, acorduri si autorizatii Ep: în aa ma i
3.3 |Expertiza tehnica 15000.00 3,150.00 18,150.00
Centificarea performantei energetice si auditul 0.00 0.00 0.00
3.4 energetic al ctadirilor, auditul de siguranta rutiera
3.5 [Proiectare 560,000.00 117,600.00 677,600.00
3.5.1 Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00
3.5.2 Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00
3.5.3 Studiu de fezabilitate /documentatie de 42,000.00 8.820.00 50,820.00
avizare a lucrarilor de interventii si deviz general
3.5.4 Documentatiile tehnice necesare in
vederea obtinerii avizelor/acorduritor/autorizatiilor 3,000.00 630.80 3,630.09
3.5.5 Verificarea tehnica de calitate a proiectului
tehnic si a detaliilor de executie i, 30,000.00 6,309.00 36,300.00
3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie 485,000.00 101,850.00 586,850.00
3.6 _|Organizarea procedurilor de achizitie 5,000.00 1,050.00 8,050.00)
3.7 [Consultanta 0.00 0.00 0.00]
.7.1 Managementul roi iecti
lalarii a de proiect pentru obiectivul 0.00 0.00 0.00)
3.7.2 Auditul financiar 0.00 0.00 0.00]
3.8 |Asistenta tehnica 185.000.00 38,850.00 223,850.00
3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 50,000.00 10,500.00 60,500.00|
3.8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor 40,000.00 8,400.00 48,400.00
3.8.1.2 pentru participarea proiectantului la fazele
incluse in programul de control al lucrarilor de
executie, dc de catre Inspectoratul de Stat in 10,000.00 2,100.00 12,100.00
Constructii
3.8.2 Dirigentie de santier 120,000.00 25,200.00 145,200.00
Dee in materie de securitate si 15000.00 3,150.00 18,150.00)
TOTAL CAPITOL 3 778,000.00 163,380.00 941,380.00)
= î
Nr. | Denumirea capitolelor si subcapitolelar-de ! rue A TVA 21% (nete VA)
crt. cheituieli "PR =
Lei Lei Lei
1 2 3 4 5
Cheltuieli pentru investitia de baza
4.1 _|Constructii si instalatii 12,237,315.13 2,569,836.18 14,807,151.30)
Montaj utilaje, echipamente tehnologice si
4.2 |functionale 0.00 0.00 0.00]
Utilaje, echipamente tehnologice si functionale 9.00 0.00 9.00)
4.3 |care necesita montaj
Utilaje, echipamente tehnologice si functionale
care nu necesita montaj si echipamente de 0.00 0.00 9.00|
4.4__|transport
4.5 Dotari 0.00 0.00 0.00]
4.6__JActive necorporale 0.00 0.00 0.90
TOTAL CAPITOL 4 12,237,315.13 2,569,836.18 14,807,151.30|
CAPITOLUL 5
Alte cheltuieli
5.1 |Organizare de santier 0.00 0.00 0.0
5.1 „1. Lucrari de constructii si instalatii aferente 0.00 0.00 0.00
organizarii de santier
5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii santierului 0.00 0.00 0.00
5.2 |Comisiaane, cote, taxe, costul creditului 134,610.47 0.90 134,610.47]
5.2.1 Comisioanele si dobanzile aferente 0.00 0.00 0.00
creditului bancii finantatoare
52.2 Cota aferenta ISC pentru controlu! calitatii 61,186.58 9.00 61.186.58
lucrarilor de constructii
5.2.3 Cota aferenta ISC pentru controlul statului
in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru 12,237.32 0.00 12,237.32
autorizarea lucrarilor de constructii
5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a
Constructorilor CSC 61186.58 0.00 61,186.58
5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si 9.00 9.00 0.09
autorizatia de construire/desfiintare
5.3 (Cheltuieli diverse si neprevazute 1,954,847.27 410,517.93 2,365,365.20)
5.4_|Cheltuieii pentru informare si publicitate 0.00 0.00 0.00)
TOTAL CAPITOL 5 2,089,457.74 410,517.93 2,499,975.66
(CAPITOLUL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste
6.1 Pregatirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00]
6.2 Probe tehnologice si teste 0.00 0.00 0.00|
TOTAL CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00
CAPITOLUL 7
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste
7.4 Cheltuieli aferente marjei de buget 3,265,078.78 685,666.54 3.950,745.3
72 Cheltuieli pentru constituirea rezervei de
implementare 816,269.70 171,416.64 987,686.33
TOTAL CAPITOL 7 4,081,348.48 857.083.18 4,938,431.66
[TOTAL GENERAL 19,236,121.34 4,011,317.28 23,247,438.62|
[Din care C+M (1.2-+1.3%1.44+2.+4.1+4.2+5.1.1) 12,287,315.13 2,580,336.18 14,867,651.30
Data intocmit, /
20.05.2026 Sef Proiect. eu
Beneficiar,
ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC PITESTI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.