28 mai 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Piteşti
HCL 213/2026 Pitești adoptată
DALI adapost B18-C
Pe scurt
Consiliul Local Pitești aprobă Documentația de avizare a lucrărilor pentru intervenția de „Reabilitare adăpost public de protecție civilă bloc BIS, scara C” cu o valoare estimată de 1.417.332,36 lei inclusiv TVA, finanțarea venind din bugetul local. Se aprobă că această documentație este parte integrantă a hotărârii și se arhivează un exemplar; Direcțiile de Investiții, Tehnică și Economică vor pune în aplicare decizia. Pentru locuitori, înseamnă că se autorizează demararea pașilor pentru reabilitare a adăpostului, cu scopul de siguranță civilă, folosind bani locali, dar lucrările efective vor urma conform etapei de avizare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții aferentă obiectivului de investiții „Reabilitare adăpost public de protectie civilă bloc B18, sc. C”, cu o valoare totală estimată conform Devizului general privind cheltuielile necesare realizării investiţiei de 1.417.332,36 lei, inclusiv T.V.A
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 213 din 2026 a Consiliului Local Pitești
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEŞTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii aferentă obiectivului
de investiţii „Reabilitare adăpost public de protecţie civilă bloc BIS, sc. C”
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Piteşti;
-Raportul Direcţiei Tehnice nr. 17638/17.04.2026;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr.
24563/2026, nr. 24564/2026, nr. 24565/2026, nr. 24566/2026, nr. 24568/2026;
Văzând prevederile art. 129 alin.(4) lit.d) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 907/2016 privind etapele de
elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor
de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenții aferentă obiectivului
de investiții „Reabilitare adăpost public de protectie civilă bloc B18, sc. C”, cu o valoare totală
estimată conform Devizului general privind cheltuielile necesare realizării investiţiei de 1.417.332,36
lei, inclusiv T.V.A.
(2) Documentaţia prevăzută la alin. (1) este anexă care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Finanţarea obiectivului se va face din sume alocate de la bugetul local.
Art.2. Serviciul Investiţii arhivează un exemplar al Documentaţiei de avizare a lucrărilor de
intervenții prevăzută la art.].
Art.3. Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei
hotărâri, care va fi comunicată acestora, de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Dumitru-Bogdan Ștefura
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
Andrei - Cătălfh Călugăru-
Piteşti,
Nr. 213 din 28.05.2026
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.