24 aprilie 2025

HCL 176/2025 Pitești adoptată

Plan de selectie MEMBRU CA Salpitflor

Denumire
Hotărârea nr. 176 din 2025 a Consiliului Local Pitești
Emitent
Consiliul Local Pitești
Număr
176 / 2025
Data
24 aprilie 2025
Localitate
Pitești, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă planul de selecție pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al Salpitflor Green S.A. pentru perioada rămasă din mandatul 2022-2026. Planul include profilul, matricea și celelalte condiții ale procesului de selecție, conform anexei care face parte din hotărâre, astfel încât să se aleagă candidatul potrivit pentru conducerea companiei publice. Pentru locuitori, această hotărâre înseamnă că se vor delimita condițiile și etapele selecției, iar desemnarea se va face în urma unor criterii clare, fără impact imediat asupra termenelor sau bugetelor locale, dar cu efect asupra conducerii unei societăți din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

JUDEȚUL ARGEȘ MUNICIPIUL PITEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTARARE pentru aprobarea planului de selecție — componenta integrală pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administraţie al Societății Salpitflor Green S.A pentru perioada rămasă din mandatul 2022-2026 Consiliul Local a] Municipiului Pitești, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Piteşti; - Raportul nr.19187/16.04.2025 al Direcţiei Servicii Publice şi Achiziţii; - Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale nr. 19789/2025, nr. 19790/2025, nr. 19791/2025, nr.19792/2025, nr. 19793/2025; - Hotărâre A.G.A. nr.6/10.04.2025 privind aprobarea Planului de Selecţie-componenta integrală pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administraţie la Societatea Salpitflor Green S.A. Văzând prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) și art. 12 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ale art.12 alin.(3) din Anexa | la Ordinul Agenţiei pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, nr.126/2024, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcţionare al comisiilor de selecție şi nominalizare a candidaţilor pentru postul de membru în cadrul consiliilor de administraţie/supraveghere ale întreprinderilor publice, precum şi ale H.C.L. nr. 111/13.03.2025 pentru aprobarea unor măsuri privind procedura de selecţie pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al Societăţii Salpitflor Green S.A pentru perioada rămasă din mandatul 2022-2026. În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art,1, Se aprobă planul de selecţie — componenta integrală pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administraţie a! Societăţii Salpitflor Green S.A pentru perioada rămasă din mandatul 2022- 2026, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2, Profilul şi Matricea Consiliului de Administraţie, Profilul şi Matricea Candidatului, ale Societăţii Salpitflor Green S.A., părți componente ale planului de selecţie prevăzut la alin.(1), sunt cele aprobate prin H.C.L. nr.275/14.07.2022. Art.3. Direcţia Servicii Publice și Achiziţii, Societatea Salpitflor Green S.A şi Comisia de selecție constituită prin Dispoziţia nr.151/18.03.2025 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, care va fi comunicată acestora de către Secretarul General al Municipiului Piteşti. PREȘEBINT! "DĂ SEDINȚĂ, "“Florin Dobre " Contrasemnează pentru legalitate: SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, Andrei-Cătălif Călugăru Piteşti, Nr. 176 din 24.04.2025 SERIAL îi Primăria Municipiulu PITEȘTI Anexă la Hotărârea Consiliului Local PV 0 Piteşti nr, Ala 4 a 08 - Proiect - PLAN DE SELECŢIE — componenta integrală pentru desemnarea unui membru în Consiliul de Administraţie la Societatea SALPITFLOR GREEN S.A. pentru durata mandatului rămasă Autor: COMISIA DE SELECȚIE ȘI NOMINALIZARE IMPORTANT: e Acest document se adresează tuturor părților implicate în procedura de selecție, prevăzută de legislaţia de guvernanţă corporativă în vigoare. + Autorii sunt responsabili pentru: (1) Orice schimbare în document; (2) Informarea celorlalte părţi din lista de distribuţie referitoare la schimbările efectuate. Versiune: Versiune | Caracter | ST PER a Autor EI META Iri Vers 1.0 | Vers 1.0 | Aprobat | Consiliul Local al Municipiului Piteşti | | | BCA TATI ceseeeasasta fe aceata e | | | | Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii SALPITELOR GREEN S.A. | | | Hotărâre A.G.A. nr. eee În nana ora neo aaa L _ Ţ Proiect Comisia de Selecţie și Nominalizare | 31 03.2025. Cuprins Lista de abrevieri... ananas aaa ea ae 3 Definiții nana aaa aaa aaa nea 4 Baza legală... eee neant tanar 8 Introducere „nn anna aaa nana an aaa aaa 9 Secţiunea Î. Scop şi domeniu de aplicare... anna 10 Secţiunea a Il-a. Principii eee eee aaa Ul Secțiunea a III-a. Contractarea expertului independent... nenea e nene aeaeeraa naaeanea 13 Secţiunea a IV-a. Părţile responsabile și rolurile acestora .......mmee nenea nare 14 Secţiunea a V-a. Calendarul, etapele și termenele procedurii de selecție... 18 Declanșarea procedurii de selecție... aan eat aaa 18 Elaborarea şi aprobarea scrisorii de așteptări... emana enma cana e 18 Elaborarea și aprobarea componentei iniţiale a planului de selecție... nenea ere 19 Constituirea, organizarea și funcţionarea comisiei de selecție şi nominalizare... 19 Elaborarea profilului consiliului și al candidatului men nene nenea caaee 20 Elaborarea și aprobarea componentei integrale a planului de selecție... 21 Secţiunea a VI-a. Implementarea procedurii de selecție... nenea ana eee nenea 22 Publicarea anunţului de selecție, depunerea dosarelor, lista lungă... nenea 22 Analiza dosarelor de candidatură, lista scurtă... eee en eneneneen ae caneaeaae 22 Depunerea declaraţiilor de intenţie... nenea nene eee nenea nenea nana 23 Evaluarea finală, clasamentul candidaţilor, raportul final... nenea cerere cecene eee nea 23 Comunicarea rezultatelor procedurii de selecție... men eee eenenaneaaenennnnenaaeaa nana 23 Numirea administratori lor... eee aaa eee aeeana nea 23 Secțiunea a VII-a. Aspecte cheie ale procedurii de selecție..........<.nn nenea anemie 24 Secţiunea a VIII-a. Mijloace de comunicare... 25 Secţiunea a IX-a. Informaţii confidențiale .........me nenea nenea enma aan aan 26 ANEXE aaa ananas 27 Lista de abrevieri Abrevieri juridice AGA AMEPIP CSC CSN OCDE UAT Municipiul Pitești Lepislaţie, în general alin. ant. cap. C.adm. C.civ. dec.adm. HCL: HG: lit, L: CUG: pet. R: ROF Legislaţie aplicabilă H.G. nr.639/2023 Legea nr.31/1990 Legea nr.287/2009 Legea nr.98/2016 Legea nr.] 1112016 Ordin nr.126/2024 Ordin nr.651/2024 O.U.G. nr.109/2011 Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii SALPITFLOR GREEN SA. Agenţia pentru Monitorizarea şi Iivaluarea Performanţelor. Întreprinderilor Publice Comisia de soluţionare a contestaţiilor Comisia de selecţie şi nominalizare Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piteşti alineat articol capitol Ordonanţă de urgență a Guvernului nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare Codul civil decizie administrativă Hotărârea Consiliului Local nr. Hotărâre a Guvernului nr. litera Lege nr. Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. punct Regulament nr. Regulament de Organizare şi Funcţionare a comisiei de selecție şi nominalizare Hotărâre a Guvernului nr. 639 din 27 iulie 2023 pentru aprobarea normelor metodolonice de aplicare a Ordonantei de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (M.O. nr. 697 din 28 iulie 2023) Lege nr.3) din 16 noiembrie 1990. republicată, privind societăţile, cu modificările şi completările ulterioare Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codu! civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (M.O. nr. 511 din 24 iulie 2009) Lege nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice. cu modificările şi completările ulterioare (M.O. nr. 390 din 23 mai 2016) Lege ne.lll din 27 mai 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind suvernanța corporativă a întreprinderilor publice (M.O. nr. 415 din | iunie 2016) Ordin AMBEPIP nr. 126 din 12 mantie 2024 privind aprobarea Regulamentului- cadru de organizare şi funcționare al comisiilor de selecție şi nominalizare a candidaților pentru postul de membru în cadrul consiliilor de administraţie supraveghere ale întreprinderilor publice (M.O. nr. 304 din $ aprilie 2024) Ordin AMEPIP nr. 651 din 24 decembrie 2024 privind privind stabilirea nivelului minim al indicatorilor de performanţă la întreprinderile publice (M.O. nr. 187 din 4 martie 2025) Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 109 din 30 noiembrie 201! privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (M,O-nr. 8S3-din 14 decembrie 20)1), aprobată cu modificări și completări, FB pă nr, 1H4):2016, cu modificările și completările ulterioare / 0. N Definiţii În sensul prezentului document, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice — ansamblul de reguli, proceduri şi procese pentru administrarea şi conducerea întreprinderii publice, care determină modul în care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile diferiților participanţi, respectiv structura de guvernanţă a întreprinderii publice, precum şi consiliul de administraţie şi de supraveghere, directori şi directorat, acţionari şi alte persoane interesate, care stabilesc structura şi funcţionarea sistemului decizional, având drept scop asigurarea conformităţii direcţiei strategice a întreprinderii publice, precum şi a conducerii acesteia cu standardele de bună guvernanţă corporativă cuprinse în Principiile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de guvernanţă corporativă, precum şi în Ghidul OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; întreprindere publică — regii autonome; companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi [a care Statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic. majoritar sau la care deţine controlul; societăţi la care una sau mai multe întreprinderi publice deţin o participaţie majoritară sau o participaţie care le asigură controlul. autoritate publică tutelară — instituţia care: coordonează, are în subordine sau sub autoritate una sau mai multe întreprinderi publice (regii autonome); exercită, în numele statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, calitatea de acţionar la întreprinderile publice (companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi), coordonează exercitarea de câtre una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute la Art. 2 pet.2 lit. a) şi/sau lit. b) din OUG nr.109/2011 a calităţii de acţionar sau asociat la o societate controlată; control — raportul dintre stat sau unitatea administrativ-teritorială acţionar sau o întreprindere publică, pe de o parte, şi societatea la care: deţine direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot; poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare şi de control; poate exercita. în calitate de acţionar, o influenţă determinantă. în virtutea unor clauze de natură a stabili strategia de management al întreprinderii publice, cuprinse în contracte încheiate cu întreprinderea publică sau în actul constitutiv al acesteia: direclor — are înţelesul prevăzut la art. 143 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; directorul financiar/economic este asimilat directorului; administrator — are înţelesul prevăzut la art.70 şi următoarele din Legea nr. 31/1990. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi include administratorii societăţilor cu răspundere limitată. membrii consiliului de administraţie la societăţile pe acţiuni administrate în sistem unitar, membrii consiliului de supraveghere la societăţile pe acțiuni administrate în sistem dualist, precum și membrii consiliului de administraţie ai regiilor autonome, astfel cum este reglementat de OUG nr.109/2011 consiliul de administraţie — în cazul societăţilor pe acțiuni administrate în sistem unitar, are înţelesul prevăzut la art. 137 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; scrisoare de aşteptări — document de lucru prin care autoritatea publică tutelară, în consultare cu acţionarii/asociaţii reprezentând, individual sau împreună, minimum 5% din capitalul social al întreprinderii publice, stabileşte performanţele așteptate de la organele de administrare şi conducere ale întreprinderii publice, precum şi politica autorităţii publice tutelare privind întreprinderile publice care au obligaţii specifice legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioadă de cel puţin 4 ani; declaraţie de intenţie — document de lucru întocmit pe baza elementelor din scrisoarea de aşteptări şi a informaţiilor publice legate de activitatea întreprinderii publice, prin care candidaţii pentru postul de administrator, precum și candidaţii pentru postul de director la respectiva Titreprindere publică, selectaţi şi înscrişi în lista scurtă, îşi prezintă viziunea sau progfârtiul privind dezvoltarea întreprinderii publice, Declaraţia de intenţie se înaintează în seris autorițăţii-publiee tutelare de către fiecare dintre candidaţi şi este parte componentă a evaluării finale a acestora pentru clasificăre şi numire; plan de administrare — instrument de lucru al administratorilor şi al diete Sonerdelzaţ într-un document întocmit pentru a determina direcţia în care va evolua și hdălitatea în care va fi administrată şi condusă o întreprindere publică în perioada mandatului acestora. Struicturat pe două 4 componenie: componenta de administrare, întocmită de consiliul de adininistraţie sau de Supraveghere, și componenta de managemeni, întocmită de directori sau, după caz, de către membrii directoratului. Acesta este corelat cu scrisoarea de aşteptări şi stabileşte misiunea, obiectivele, acţiunile, resursele și indicatorii de performanţă financiari și nefinanciari pentru derularea activităţii pentru o perioadă de cel puţin 4 ani; indicatori de performanță financiari - instrumente de măsurare a performanței financiare a întreprinderii publice, adaptate astfel încât să reflecte specificul sectorului din care face parte întreprinderea publică, utilizate pentru a determina eficienţa folosirii resurselor angajate în scopul generării veniturilor, acoperirii costurilor. obținerea profitului şi dezvoltarea întreprinderii publice; indicatori de performanţă nefinunciuri - instrumente de evaluare a performanței nefinanciare a întreprinderii publice, adaptate astfel încât să reflecte specificul sectorului din care face parte întreprinderea publică, utilizate pentru determinarea folosirii eficiente a resurselor angajate, derivați din politica întreprinderii, cu scopul îndeplinirii obiectivelor strategice stabilite, precum şi a cerinţelor de integritate; indicatori de performanţă - cuprind atât indicatorii de performanţă financiari, cât şi indicatorii de performanţă nefinanciari; indicutori-cheie de performanţă - indicatori de performanţă obligatorii prevăzuţi în anexa la contractul de mandat; lista scurtă - cuprinde cel puţin 2 şi cel mult 5 candidaţi pentru fiecare post de administrator al întreprinderii publice, elaborată de comisia de selecţie şi nominalizare, precum şi punctajul obținut de fiecare candidat în urma aplicării criteriilor de selecție; coniruct de mandat — contractul de mandat, astfel cum este reglementat de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat pe baza numirii administratorului sau directorului în cauză. Contractul de mandat încheiat la data numirii administratorilor sau directorilor se completează prin act adiţional, ca anexă a acestuia, cu clauze privind determinarea şi plata componentei variabile şi cu indicatorii-cheie de performanţă aprobaţi în condiţiile prevăzute de OUG nr.109/2011; politica publică de proprietate privată — politica de acţionar/asociat, respectiv de proprietar a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, care defineşte raţiunea deţinerii de către stat sau de către unităţile administrativteritoriale a participaţiilor la întreprinderile publice de la nivel central şi local, stabilește rolul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale în guvernanţa întreprinderilor publice, în implementarea politicii de proprietate, precum şi rolul şi responsabilităţile autorităţilor publice tutelare și ale altor părţi interesate implicate în implementarea acesteia; AMEPIP — Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice; societate — întreprindere publică constituită ca societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; expert independent — persoană fizică sau juridică, specializată şi autorizată în condiţiile legii pentru a-şi desfăşura activitatea în domeniul resurselor umane, selectată de către AMEPIP pentru autorităţile publice tutelare de la nivel central sau de către autoritatea publică tutelară în cazul întreprinderilor publice de interes local. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. care prezintă un portofoliu relevant de clienţi pentru selecţia administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziţii; prezentarea unui portofoliu de clienţi din ultimii 3 ani pentru selecţia administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare pentru minimum trei clienţi, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziţii; echipa de proiect să fie formată din cel puţin 2 experţi cu experienţă în recrutarea administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, şi care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziţii sau cu finalizarea obligaţiilor contractuale din partea prestatorului; obligaţii de serviciu public — un ansamblu de atribuţii speciale îndeplinite de între Futai publice, pe care o întreprindere privată nu şi le-ar asuma din punct de vedere economie în cursul normătial activităţii sale şi care sunt atribuite acestor întreprinderi prin norme legale, în scopul îndeplinirii, în mod organizat și continuu, a unui serviciu public în înţelesul art.5 lit. kk) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; comitetul de nominalizare şi remunerare — comitet consultativ care funcţionează în cadrul consiliului de administraţie, potrivit dispoziţiilor art. 14012 alin. (1) din Legea nr.317/1990. republicată. cu modificările şi completările ulterioare. standarde de bună guvernanţă corporativă — standardele cuprinse în Ghidul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi în Principiile G20/OCDE privind guvernanţa corporativă, candidat — persoana fizică sau juridică care şi-a prezentat candidatura, în nume propriu, pentru un post de membru în consiliul de administraţie/supraveghere: cerințe contextuale — ansamblul de condiţii şi circumstanţe specifice care trebuie luate în considerare în implementarea principiilor și mecanismelor de guvernanță corporativă. Aceste cerinţe contextuale sunt determinate de particularitățile organizaţiei şi de mediul în care aceasta operează, de starea economică, financiară, de guvernanţă corporativă, contextul legislativ și poziţia strategică în care se află întreprinderea publică la momentul la care se realizează evaluarea/selecția membrilor consiliului de administrație/supraveghere. Pe baza acestora se elaborează profilul consiliului şi al candidatului, elemente componente ale planului de selecţie; componenta inițiulă a planului de selecţie — document de lucru care se întocmește de către autoritatea publică tutelară, în termen de 10 zile de la data declanşării procedurii de selecţie, și cuprinde, fără a se limita la acestea, scrisoarea de așteptări, aspectele-cheie ale procedurii, calendarul, părţile responsabile şi rolurile acestora. riscurile identificate, documentele ce trebuie depuse până la numirea administratorilor [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapitesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă