Pe scurtSe aprobă demararea unei proceduri de achiziție pentru servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Argeș în care municipiul Pitești și Consiliul Local sunt pârâți, în toate etapele procesuale, precum și pentru eventuale litigii derivate din acestea. Practic, locuitorii vor avea un consultant juridic plătit din bani publici pentru a apăra interesele orașului în aceste dosare, iar detalii implementare vor fi asigurate de Primar, Direcția Administrație Publică Locală, Juridic Contencios și Direcția Economică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă iniţierea procedurilor legale pentru achiziţionarea serviciilor de consultanţă juridică, de asistenţă şi/sau de reprezentare în cauzele ce fac obiectul dosarelor nr.2758/109/2020 şi nr.2759/ 109/2020 aflate pe rolul Tribunalului Argeș, în care Municipiul Pitești şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti au calitatea de pârâţi, reclamantă fiind Asociaţia de Dezvoltare Inţercomunitară Servsal Argeş, pe parcursul tuturor fazelor procesuale, precum şi în eventuale alte litigii derivate din acestea
Citat din articolul 1 al hotărârii.
JUDEȚUL ARGEŞ |
MUNICIPIUL PITEŞTI |
CONSILIUL LOCAL |
| HOTĂRÂRE
privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță,
de asistenţă şi/sau de reprezentare
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Piteşti; |
-Raportul nr.23131/26.05.2020 al Direcţiei Administraţie Publică Locală, Juridic
Contencios;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele
nr.23223/2020, nr.23224/2020, nr.23225/2020, nr.23226/2020, nr.23228/2020;
Văzând prevederile O. -G. nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor
publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative,
cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul dispoziţiilor art.196 alin. (1) lit. ”a” din Codul Administrativ. cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă iniţierea procedurilor legale pentru achiziţionarea serviciilor de
consultanţă juridică, de asistenţă şi/sau de reprezentare în cauzele ce fac obiectul dosarelor
nr.2758/
109/2020 şi nr.2759/
109/2020 aflate pe rolul Tribunalului Argeș, în care Municipiul
Pitești şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti au calitatea de pârâţi, reclamantă fiind
Asociaţia de Dezvoltare Inţercomunitară Servsal Argeş, pe parcursul tuturor fazelor
procesuale, precum şi în eventuale alte litigii derivate din acestea.
Art.2. Primarul Municipiului Piteşti, Direcţia Administraţie Publică Locală, Juridic
Contencios şi Direcţia Economică, vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care
va fi comunicată acestora de către Secretarul General al Municipiului Piteşti.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
/. Martin Preda.
ț Contrasemnează pentru legalitate:
AL /, SECRETAR GENERAL
pe Andrei-Cătălin Călugăru
Piteşti,
Nr. 174 din 28.05.2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.