S-a luat act de recepția la terminarea lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a străzilor din zona Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina Raicuoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu, cu valoarea totală de 991.018 lei, inclusiv TVA. Acordul înseamnă că lucrarea este finalizată și bunurile rezultate intră în domeniul public, urmând să fie predate Administrației Domeniului Public în termen de 10 zile lucrătoare și să fie înregistrate în evidențele contabile și de inventar ale Primăriei. Se vor opera modificările necesare în registrele contabile și în inventarul public, iar instituțiile abilitate vor aplica prevederile hotărârii și o vor comunica.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEȚUL ARGEŞ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
prin care se ia act de recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii
„Reabilitare străzi-Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina
Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu”
Consiliul Local al Municipiului Pitesti, întrunit în şedinţă ordinară ;
Având în vedere :
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
-Raportul nr. 13752/16.03.2020 al Direcţiei Tehnice;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în rapoartele nr.
15557/2020, nr.15558 /2020, nr.15559 /2020, nr. 15560/2020, nr.15561/2020;
Văzând prevederile art.297 şi art.299 din Codul Administrativ, cu completările
ulterioare, precum și ale H.G.R. nr.273/1994 pentru aprobarea regulamentului privind recepţia
construcţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, cu
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. la act de recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții
„Reabilitare străzi-Câmpului, Iosif Gabrea, lon Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina
Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu” cu o valoare totală de 991.018 lei
inclusiv TVA, aprobată de comisia de recepție prin procesul verbal de recepție nr.8640/18.02.2020,
potrivit anexelor nr.1 și nr.2
Art.2. (1) Modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri vor fi operate în
evidenţa contabilă a Primăriei Municipiului Pitești.
(2) Inventarul bunurilor de domeniu public al Municipiului Pitești, atestat prin HGR
nr.447/2002, se modifică şi se completează cu influenţele ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri.
(3) Bunurile care fac obiectul prezentei hotărâri se predau la Administrația
Domeniului Public Piteşti pe bază de protocol de predare-primire încheiat prin grija Direcţiei
Tehnice, în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei hotărâri.
(4) Bunurile prevăzute în anexa rămân înregistrate în evidența contabilă a Primăriei
Municipiului Piteşti și se înregistrează şi în evidența extracontabilă a Administraţiei Domeniului
Public Piteşti.
(5) Anexele nr.1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Direcţia Tehnică, Direcţia Economică, Direcţia Administrație Publică
Locală, Juridic Contencios şi Administrația Domeniului Public Piteşti vor aduce la îndeplinire
dispoziţiile prezentei hotărâri care va fi comunicată acestora de către Secretarul General al
Municipiului Piteşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
orghe-lonuţ Olariu
[6 =/ Contrasemnează pentru legalitate:
țoz SECRETAR GENERAL,
N Andrei-Cătălin Călugăru
Piteşti,
Nr. 111 din 26.03.2020
ANEXA
LA-—NeL W), i NA za, 040
Investitor
Municipiul Pitesti
PROCES-VERBAL DE RECEP ȚAR LA TERMINAREA ucităgiida
privind execuţia lucrărilor de construcţii aferente investiţiei "Reabilitare strazi — Câmpului, Iosif Gabrea, Ion
Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu”, lucrări
executate în cadrul Contractului nr, 21934/15.05.2019, încheiat între Municipiul Piteşti şi S.C. Selca S.A.
1. Imobilul care face obiectul investiţiei se identifică după cum urmează:
- adresa administrativa: strazi — Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina Raicoviceanu,
Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu, mun. Piteşti, jud. Argeș;
- număr cadastral/număr topog,
91530, 91301, 91484, 94719
2. Lucrările au fost executate în b
fic: teren aparținând domeniului public — CF 95413, 94718, 89655, 91513,
Autorizaţiei de construire nr. 30, eliberată de Primăria Municipiului Piteşti
la data de 28.11.2017, cu valabilițate până la data: 17.01.2020 și Autorizaţiei de construire nr. 62 eliberată de
Primăria Municipiului Pitești la data de 22.01.2020, cu valabilitate până la data 22.01.2021 (lucrări pentru
remedierea deficienţelor constatate în urma recepției).
3. Comisia de recepţie şi-a desfășurat activitatea la data 13.02.2020, fiind formată din:
Preşedinte: Gava Maria, Şef Serviciul Investiţii
Membri: Diaconu Gabriela, Inspector Serviciul Investiţii
Dumitru Mihaela, Inspector Serviciul Investiţii
Ene Camelia, Inspector Serviciul Investiţii
Stoian Robert-
Reprezentant ISC Argeş: :
onuţ, Inspector Serviciul Investiţii
4. Au mai fost nrezenti: (nume si prenume, calitatea, semnătura):
vesa ca „tassseess+ Proiectant S.C. Iptanarg Construct S.R.L. Piteşti
Executant S.C. Selca S.A.
5. Secretariatul a fost asigurat de — S.C. Stami Con Alen S.R.L.- diriginte de şantier autorizat în
domeniul/domeniile: 1; 2.4, 3.2, 6, 8.2, Autorizaţie nr. 24251/16.09.2011.
6. Constatările comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor:
6.1. Capacităţi fizice realizate: Conform proiectului tehnic, detaliilor de execuţie și dispoziţiilor de şantier;
Proiectul tehnic aferent obiectivului "Reabilitare strazi — Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad,
Pasaj Ecaterina Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu” a fost elaborat de S.C. Iptanarg
Construct S.R.L.. Piteşti, iar execuţia de către S.C. Selca S.A., lucrările constând în reparaţii, asfaltarea străzii,
trotuare şi parcări;
6.2. Nu au fost remediate aspectele consemnate în Procesul-verbal de suspendare a procesului de recepție la
terminarea lucrărilor, inclusiv cele rezultate în urma expertizelor tehnice, ridicărilor topografice, încercărilor
suplimentare, probelor, măsurătorilor și altor teste solicitate, în termenul de remediere, cuprinse în lista din anexa
nr. | la prezentul proces-verbal: .. A Poze 47] p Capu
6.3. Nu au fost realizate măsurile prevăzute în avizul de securitate la incendiu şi în documentaţia de execuţie din
punct de vedere al prevenirii şi al stingerii incendiilor, cuprinse în lista din anexa nr. 2 la prezentul proces-verbal:
19008 A AL puf
6.4. Lucrările cuprinse în lista din anexa nr. 3 la prezentul proces-verbal prezintă vicii care nu pot fi înlăturate şi
care prin natura lor implică nerealizarea uneia sau a mai multor cerinţe fundamentale, caz în care se impun
expertize tehnice, reproiectări, refaceri de lucrări şi altele: ....... ia Aa 4 Ciu]
6.5. Valoarea finală a lucrărilor executate este de: 785.583,06 lei fără TVA
6.6. Perioada de garanţie: 48 de luni
6.7. Alte constatări, inclusiv ca urmare a solicitărilor suplimentare ale comisiei (nu s-a putut examina nemijlocit
construcţia, se constată că lucrările nu respectă autorizaţia de construire, reprezentantul autorităţii administraţiei
publice competente care a emis autorizaţia de construire/desființare, al Inspectoratului de Stat în Construcţii -
1.S.C., al direcțiilor judeţene pentru cultură/Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti sau al inspectoratelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă propun respingerea recepţiei etc.): Nu este cazul;
7. În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie decide: „admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor
[] respingerea recepţiei la terminarea lucrărilor
8. Comisia de recepţie motivează decizia luată prin: Vizualizarea lucrărilor, prezentarea referatelor întocmite de
proiectant și diriginte de șantier, prezentarea adeverinţei ISC, prezentarea documentaţiei anexă la autorizația de
construire, prezentarea carții tehnic
9. Comisia de recepţie recomandă luarea următoarelor măsuri: Organizarea activităţii privind urmărirea
comportării în exploatare a construcției conform prevederilor Legii nr 10/1995 privind calitatea în construcții si
Normativului P 139/1999 privind comportarea în timp a construcţiilor.
10. Prezentul proces-verbal, conţinând 2 file şi 0 anexe numerotate, cu un total de 2- file, a fost încheiat astăzi
13.02.2020, în 2 - exemplare.
11. Alte menţiuni
Comisia de recepţie: Semnătura:
Preşedinte: Gava Maria,
Membri: Diaconu Gabriela,
Dumitru Mihaela, ONE
Ene Camelia,
Stoian Robert Ionut,
Reprezentant ISC Argeș:
Alţi participanţi:
Proiectant: S.C. Iptanarg Construct
Executant: S.C. Selca S.A.
Secretar: - Diriginte de santier
S.R.L. Piteşti
Prem eenannanaaaa
2c5. Ah fe : DMANIA MNB
„SAP 4. IZoz e LLE.DE SANTIEI
>
. 10024251
erp . Sti BDOMEN
ANEXAnr.2
La Hotărârea Consiliului Local
INVENTARUL
| obiectivului de investiţii:
"Reabilitare strazi — Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina
Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu”
din A 73 AH
ee sesessezoe o senese
Ne | | , Durata normală Valoare.
” Denumire mijloc fix Clasificaţie | de funcționare, (lei, inclusiv
crt. p
ani TVA)
Strada Câmpului 240.102,07 lei
Strada Iosif Gabrea 207.918,25 lei
Str. Ion Ionescu de la Brad 207.635,28 lei
Strada Ecaterina Raicoviceanu 128.084,45 lei
Strada Virgil Tempeanu 86.399,46 lei 1.372 20
Strada Dr. Pompiliu Robescu 120.878,49 lei Ia
1 991.018,00
Din care:
Lucrări: 934.843,84 lei
Dirigenţie şantier: 17.664,36 lei
Cote ISC: 4.713,50 lei
Proiectare: 33.796,30 lei
TOTAL 991.018,00
ȘEF SERVICIU CONTAB ILITATE,
MANUELA CRISTINA
Re
Mz
RÎCĂ
ŞEF SERVICIU INVESTIȚII,
MARIA GAVA
ce
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.