Piatra Neamț › 10 iulie 2026

HCL 271/2026 adoptată

HOTĂRÂRE Pentru modificarea H.C.L. nr. 314 din 28.07.2025 privind aprobarea derulării programului social ”Colorăm zâmbete pe nisip”.

Documente

Text

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “Important nu este ca să prevezi viitorul, ci ca tu să fii pregătit pentru GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 1 confruntarea cu el.” Pericle, 500 î.C. INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ STIMAŢI CETĂŢENI, ÎN ULTIMII ANI SE CONSTATĂ O INTENSIFICARE ATÂT A TIPURILOR DE RISCURI CÂT ŞI A FRECVENŢEI DE MANIFESTARE A ACESTORA, CE AMENINŢĂ VIAŢA ŞI SĂNĂTATEA POPULAŢIEI, MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, PATRIMONIUL PUBLIC ŞI PRIVAT. ACTELE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITATEA DE PREVENIRE A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ S-AU MODIFICAT, FIIND CORELATE CU LEGISLAŢIA EXISTENTĂ ÎN COMUNITATEA EUROPEANĂ. SCOPUL REALIZĂRII ACESTEI BROŞURI ESTE DE A CONŞTIENTIZA CETĂŢENII CU PRIVIRE LA RISCURILE DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC ŞI DE A INFORMA ASUPRA MĂSURILOR DE PREVENIRE ŞI COMPORTAMENTULUI PE CARE SĂ-L AIBĂ ÎN DIFERITE SITUAŢII DE URGENŢĂ. MULTE DINTRE EFECTELE UNOR SITUAŢII DE URGENŢĂ POT FI LIMITATE SAU CHIAR ELIMINATE, DACĂ ACŢIONAŢI LA TIMP ŞI ŞTIŢI CUM SĂ INTERVENIŢI CORECT. DE ACEEA, ESTE BINE SĂ VĂ INFORMAŢI DINAINTE ASUPRA PERICOLELOR CU CARE VĂ PUTEŢI CONFRUNTA, SĂ VĂ ÎNSUŞIŢI MĂSURILE ŞI REGULILE DE PREVENIRE A EVENTUALELOR SITUAŢII DE URGENŢĂ ŞI SĂ PARTICIPAŢI LA EXERCIŢIILE ŞI SIMULĂRILE PE CARE LE ORGANIZEAZĂ AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE SAU FORŢELE PROFESIONISTE DE INTERVENŢIE. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 2 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ NU UITAŢI ! PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV, VĂ SALVAŢI VIAŢA ŞI BUNURILE. CUPRINS 1 INCENDIUL Pag. 4 2 FURTUNA Pag. 9 3 INUNDAŢIA Pag. 11 4 CUTREMURUL Pag. 13 5 ALUNECAREA DE TEREN Pag. 18 6 SEZONUL RECE (TEMPERATURI SCĂZUTE) Pag. 19 7 CANICULA (TEMPERATURI RIDICATE) Pag. 22 8 ACCIDENTUL TEHNOLOGIC Pag. 25 ACCIDENTUL ÎN CARE SUNT IMPLICATE SUBSTANŢE 9 Pag. 28 PERICULOASE 10 ACCIDENTUL NUCLEAR ŞI URGENŢA RADIOLOGICĂ Pag. 28 11 MUNIŢIA NEEXPLODATĂ Pag. 30 12 EPIDEMIILE ŞI EPIZOOTIILE Pag. 30 13 RUCSACUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 31 14 CUM SE ANUNŢĂ LA 112 O SITUAŢIE DE URGENŢĂ Pag. 33 15 EVACUAREA Pag. 33 16 INFORMAŢII UTILE Pag. 35 GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 3 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ 1.INCENDIUL REGULI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR:  DOTAREA CU DETECTOARE INDIVIDUALE DE FUM Se recomandă instalarea detectoarelor individuale de fum (câte unul în dormitoare, camera de zi, holuri). Funcţionarea corectă a acestora reduce la jumătate numărul victimelor incendiilor. Verificaţi funcţionarea detectoarelor, curăţaţi-le lunar şi înlocuiţi bateriile cel puţin o dată pe an. Înlocuirea detectoarelor se face o dată la 10 ani.  MATERIALELE INFLAMABILE Nu folosiţi niciodată motorina, benzina, naftalina sau alte materiale inflamabile în interiorul locuinţei. Carburanţii sau alte lichide inflamabile pentru uz casnic se păstrează numai în ambalaje metalice special destinate, închise ermetic, în locuri protejate şi fără a se depăşi cantitatea de 25 l. Nu fumaţi niciodată în apropierea lichidelor inflamabile. Nu folosiţi niciodată afumători improvizate şi nu le amplasaţi în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidărie de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie. Nu aşezaţi buteliile de gaze în apropierea surselor de căldură ori sub acţiunea directă a razelor solare. Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete. Nu încălziţi buteliile cu flacără şi nu le folosiţi în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 4 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Se interzice transvazarea gazului din butelii în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate.  SISTEMELE DE ÎNCĂLZIRE Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată. Tăiaţi crengile copacilor aflate deasupra sau în apropierea coşurilor de fum. Amplasaţi materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asiguraţi izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere. Folosiţi doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectaţi întocmai instrucţiunile producătorului. Depozitaţi cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc. Amplasaţi un ecran în faţa focarului şemineului şi ţineţi uşiţa închisă la sobă. Stingeţi întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.  FOCUL DESCHIS Păstraţi chibriturile şi brichetele departe de copii, şi, dacă este posibil, închise. Nu aşezaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile. Lumânările aprinse se amplasează într-un suport stabil, incombustibil. Înainte de a părăsi o încăpere, stingeţi toate lumânările. Se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu/explozie, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri sau spaţii în care se simte miros de gaz şi altele asemenea. Se interzice folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/ conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun. Arderea resturilor menajere se face doar la distanţe corespunzătoare de locuinţe şi anexe gospodăreşti, asigurându-se supravegherea pe tot GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 5 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ parcursul acesteia. Înainte de a părăsi locul de ardere, se stinge cu apă. La arderea miriştilor se solicită permis de lucru cu foc de la primărie şi se respectă măsurile cuprinse în acesta.  FUMATUL Nu fumaţi în pat sau când sunteţi obosit ori aţi luat medicamente. Când fumaţi, trebuie să aveţi lângă dumneavoastră o scrumieră. Nu lăsaţi ţigara aprinsă înainte de a părăsi încăperea şi umpleţi cu apă scrumiera în care se află mucurile înainte de le arunca.  INSTALAŢII/ECHIPAMENTE ELECTRICE În locuinţele şi gospodăriile populaţiei se interzic: Utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii. Suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori. Nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea. Folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.  ALTE SFATURI UTILE Pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu se recomandă amplasarea în bucătării a unui stingător de incendiu sau a unei pături de incendiu. Solicitaţi la primărie efectuarea unui control de prevenire a incendiilor de către componenta preventivă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă. Controlul preventiv este gratuit. ATENŢIE ! Un incendiu de grăsimi NU se stinge cu apă; recipientul în care s-a produs incendiul se acoperă cu un capac sau cu o cârpă umedă. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 6 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ  EVACUAREA ÎN CAZ DE INCENDIU Discutaţi cu toţi membrii familiei, şi în special cu copiii, posibilităţile de evacuare din locuinţă. Se recomandă ca evacuarea în caz de incendiu să se efectueze cât mai aproape de podea, unde aerul este lipsit de fum în caz de incendiu. Exersaţi evacuarea din locuinţă cu copiii. Nu îi încuiaţi pe copii în casă. Lăsaţi-le cheia. Un număr ridicat de decese în rândul copiilor au loc anual din cauză că părinţii îi lasă singuri în casă fără nicio posibilitate de a putea ieşi din locuinţă în caz de incendiu. Curăţaţi periodic spaţiile de depozitare din locuinţă. Nu păstraţi ziare şi reviste vechi care, în caz de incendiu ar putea contribui la producerea unei cantităţi ridicate de căldură şi fum. ÎN CAZUL PRODUCERII INCENDIULUI: Verificaţi uşile închise dacă sunt fierbinţi, înainte de a le deschide. Dacă trebuie să treceţi prin spaţii în care uşile sunt închise, verificaţi cu dosul mâinii partea de sus a uşii, clanţa şi spaţiul dintre uşă şi cadrul uşii. Nu folosiţi niciodată palma sau degetele pentru a face această verificare.  Dacă uşa e fierbinte  Dacă uşa e rece Nu o deschideţi! Deschideţi încet uşa şi asiguraţi- Dacă locuiţi la parter încercaţi să vă că incendiul şi/sau fumul de ieşiţi pe fereastră. incendiu nu blochează căile de Dacă nu puteţi ieşi din casă: evacuare. -etanşaţi spaţiile din jurul uşii, În cazul în care căile de inclusiv gaura cheii, împotriva evacuare sunt blocate, închideţi pătrunderii fumului de incendiu. imediat uşa şi căutaţi o altă -deschideţi fereastra încăperii în posibilitate de evacuare (de GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 7 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ care vă aflaţi şi strigaţi după exemplu, o fereastră, dacă e ajutor. posibil). -rămaneţi în cadrul ferestrei până Dacă evacuarea este posibilă, la sosirea pompierilor. ieşiţi imediat din casă şi închideţi uşile în urma dumneavoastră. Deplasaţi-vă cât mai aproape de podea. Ieşiţi urgent din locuinţă. Nu zăboviţi înăuntru pentru a încerca să vă salvaţi obiecte sau să stingeţi incendiul. Fiecare secundă contează pentru viaţa dumneavoastră. Închideţi uşile în urma dumneavoastră pentru a limita propagarea incendiului. Nu vă întoarceţi în casă pentru a vă lua obiecte considerate importante. Viaţa dumneavoastră este mai de preţ. Când aţi ajuns în exterior, sunaţi la „112”. ATENŢIE ! Dacă vi s-au aprins hainele, vă acoperiţi faţa cu mâinile, vă aşezaţi la pământ şi vă rostogoliţi stânga- dreapta până ce se stinge focul. Nu alergaţi! Astfel, înteţiţi focul. DUPĂ STINGEREA INCENDIULUI: Dacă sunt victime sau chiar dumneavoastră sunteţi victimă în urma unui incendiu, sunaţi la „112” ori rugaţi pe cineva să sune. Răciţi cu apă şi acoperiţi arsurile cu feşe sterile pentru a reduce şansele de infectare. Reveniţi în locuinţă doar după ce aţi obţinut acordul pompierilor. Dacă sunteţi chiriaş, contactaţi proprietarul locuinţei. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 8 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ 2. FURTUNA ÎNAINTE DE PRODUCEREA UNEI FURTUNI: Îndepărtaţi copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale. Nu uitaţi regula de salvare 30/30: adăpostiţi-vă în interiorul unei clădiri dacă, după ce aţi văzut un fulger nu reuşiţi să număraţi până la 30 înainte de a auzi un tunet. Rămâneţi în interiorul clădirii încă 30 minute după ce aţi auzit ultimul tunet. RESPECTAŢI URMĂTOARELE REGULI ÎN CAZUL ÎN CARE ESTE IMINENTĂ O FURTUNĂ : Întrerupeţi orice activităţi în aer liber. Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism. Deşi s-ar putea să fiţi rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina sunteţi mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior. Închideţi ferestrele şi uşile. Evitaţi duşurile ori sălile de baie. Conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate. Utilizaţi telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare. Deconectaţi aparatele şi alte echipamente electrice precum computerele şi aparatele de aer condiţionat. Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice. ÎN TIMPUL UNEI FURTUNI: Atunci când simţiţi că părul vi se ridică, este un indiciu că există pericolul unui fulger. Asezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 9 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Faceţi-vă o ţintă cât mai mic posibilă si reduceţi contactul cu pământul. Nu vă întindeţi pe pământ. Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc. Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi. Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă precum o vale. Dacă sunteţi pe un lac, ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat. DUPĂ FURTUNĂ: După o furtună, în situaţia identificării unei victime lovite de trăsnet, verificaţi următoarele: Respiraţia: dacă nu mai respiră, începeţi resuscitarea prin metoda gură la gură. Puls: dacă victima are puls si respiră, căutaţi alte vătămări posibile. Posibile arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de vedere. Dacă este nevoie de asistenţă medicală sunaţi cât mai repede posibil la “112”. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 10 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ 3. INUNDAŢIA ÎNAINTE DE A SE PRODUCE O INUNDAŢIE: Interesaţi-vă la primărie asupra zonelor inundabile din localitate. Nu vă construiţi casa în zone inundabile. Asiguraţi în subsoluri pereţi impermeabili pentru a evita pătrunderea apei. Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie. Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale. Nu aruncaţi la întâmplare gunoaie menajere şi resturi vegetale în albiile apelor curgătoare. Pregătiţi rucsacul pentru situaţii de urgenţă. Participaţi la exerciţiile de simulare organizate de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale. ÎN CAZUL PRODUCERII INUNDAŢIEI: Respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi. Dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare. În cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare. Decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă. Întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 11 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă. Evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:  Nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 cm înălţime.  Nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 cm apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 cm apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 cm, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă. DUPĂ PRODUCEREA INUNDAŢIEI: Ascultaţi informaţiile autorităţilor locale privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii. Evitaţi zonele în care mai există apă: apa poate fi contaminată cu benzină, motorină sau resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă sau cabluri electrice căzute la pămant. Evitaţi curenţii de apă. Informaţi-vă în legătură cu zonele în care apele sau retras: drumurile ori podurile ar putea să-şi fi diminuat rezistenţa şi ar putea ceda sub greutatea maşinilor. Nu vă apropiaţi de zonele unde au căzut cabluri electrice şi anunţaţi autorităţile despre aceasta. Întoarceţi-vă acasă, doar dacă autorităţile au permis acest lucru. Fiţi atent când intraţi în clădirile care au fost inundate: rezistenţa acestora ar putea fi afectată, în special la nivelul fundaţiei. GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 12 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă, gaze decat după aprobarea operatorilor de specialitate. Curăţaţi şi dezinfectaţi toate obiectele care au fost în contact cu apa: există pericolul de îmbolnăviri serioase ca urmare a lipsei igienei şi canalizărilor afectate. 4.CUTREMURUL ÎNAINTE DE PRODUCEREA UNUI CUTREMUR: Executaţi lucrări de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru. Nu faceţi modificări la clădiri, în vederea măririi sau micşorării unor spaţii, care afectează structura de rezistenţă a acestora; Nu montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă. Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă: rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa. Priviţi în locuinţa dumneavoastră şi încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare cameră dacă s-ar produce un cutremur. Cu ajutorul acestei liste, vă puteţi verifica gradul de siguranţă în locuinţă în caz de cutremur: D N ASPECT DE CONTROLAT A U Ştiu de unde se întrerupe alimentarea cu apă, electricitate şi gaz? GHIDUL CETĂŢEANULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Pag. 13 INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ D N ASPECT DE CONTROLAT [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapn.ro