Piatra Neamț › 10 iunie 2026

HCL 218/2026 adoptată

HOTĂRÂRE Privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul...

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ MUNICIPIUL PIATRA-NEAMŢ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare” și abrogarea HCL nr.124 din 22.04.2026 În temeiul prevederilor art. 3 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”; Potrivit prevederilor art. 5 și art. 9 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamţ; Având în vedere:  H.C.L. nr.417 din 15.10.2025 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare”;  Clarificarea nr.19273/AM/26.05.2026 primită în platfoma electronică MYSMIS2021, prin care se solicită Hotărârea de aprobare a proiectului în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma realizării documentației tehnico-economice (Model Anexa 12 din Ghidul solicitantului de finanțare în cadrul Programului Regional 2021-2027, Prioritatea 7, apelul de proiecte nr. PR/NE/2024/7/RSO5.1/1/ MRJ). Văzând referatul de aprobare înregistrat sub nr. 22.399 din 09.06.2026, prin care Primarul municipiului – d-nul Vasile-Adrian NIȚĂ propune aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare” și abrogarea HCL nr.124 din 22.04.2026; Având în vedere raportul de specialitate înregistrat sub nr. 22462 din 09.06.2026, prin care Direcția Generală Investiții, Proiecte și Infrastructură Locală susține aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare” și abrogarea HCL nr.124 din 22.04.2026; 1 Ținând cont de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5 ale Consiliului Local; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d), ale art. 139 alin. (3) lit. d) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 – Se aprobă proiectul ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional 2021-2027, Prioritatea 7, apelul de proiecte nr. PRNE/379/PRNE_P7/OP5/RSO5.1/PRNE_A21 - PR/NE/2024/7/RSO5.1/1/MRJ. Art. 2 – Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art. 1, în cuantum de 46.043.371,32 lei (inclusiv TVA). Art. 3 – Se aprobă contribuția totală proprie în proiect în valoare de 7.865.437,18 lei, reprezentând achitarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 7.086.295,63 lei, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 779.141,55 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”Reabilitarea și conservarea patrimoniului cultural și introducerea în circuitul turistic a arealului istoric – Curtea Domnească, zidul de incintă al Curții Domnești, Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, str. Dr. Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare, Parcul Ștefan cel Mare”, etapa I obiectul 2 - Zidul de incintă al Curții Domnești, obiectul 3 – Platoul Curții Domnești și obiectul 4 - strada Dr. Dimitrie Ernici. Art. 4 – Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului prevăzut la art. 1, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Piatra-Neamț. Art. 5 – Se vor asigura toate resursele și mecanismele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, precum și pentru buna funcționare a acestuia pe întreaga perioadă de implementare a acestuia. Art. 6 – Se împuternicește Primarul Municipiului - dl. Vasile-Adrian NIȚĂ să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Piatra-Neamț. Art. 7 – Începând cu data prezentei se abrogă prevederile HCL nr.124 din 22.04.2026; Art. 8 - Primarul Municipiului Piatra-Neamţ, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate, va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 9 – Prezenta se comunică Prefectului Județului Neamț în vederea exercitării controlului de legalitate, Direcției Generale Investiții, Proiecte și Infrastructură Locală și Direcției Generale Economice pentru luare la cunoștință și conformare. Preşedinte de şedinţă, Liviu-Vasile LUNGU CONTRASEMNEAZĂ: NR. _218_ Secretarul General al Municipiului, Oana- Roxana CATZAITI DIN 10.06.2026 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapn.ro