23 noiembrie 2023

HCL 506/2023 Petroșani adoptată

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcării cu plată situață în Piața Centrală din Municipiul Petroșani

Denumire
Hotărârea nr. 506 din 2023 a Consiliului Local Petroșani
Emitent
Consiliul Local Petroșani
Număr
506 / 2023
Data
23 noiembrie 2023
Localitate
Petroșani, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a parcării cu plată situată în Piața Centrală a municipiului Petroșani, care stabilește cum se administrează parcarea, cum se plătește tariful și ce sancțiuni aplică pentru nereguli. Pentru locuitori înseamnă că vor plăti pentru a parca în exteriorul Pieței Centrale, cu acces pe bază de tichet și cu bariere, iar parcarea are 56 de locuri (din care 2 destinate persoanelor cu dizabilități) și funcționează în apropierea străzii Avram Iancu, cu intrare/ieșire pe aceeași stradă. În plus, un extras al regulamentului va fi afișat la loc vizibil pentru informare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcării cu plată, denumit în continuare Regulament, reprezintă cadrul juridic care defineşte raporturile dintre Consiliul Local al Municipiului Petroșani- Serviciul Public Administrația Piețelor, în calitate de operator al seviciului, pe de-o parte şi deținătorul legal al autovehiculului care ocupă temporar domeniul public, în calitate de utilizator al parcării, pe de altă parte. (2) Regulamentul cuprinde normele ce trebuie respectate de conducătorii autovehiculelor care staţionează în interiorul zonei de aplicare a Regulamentului. (3) Un…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Anexa la HCL506 /2023 ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR PETROŞANI Sediu social: : str.Nicolae Balcescu nr 10. CUI: 4468960. Tel./Fax: 0254542622 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A PARCĂRII CU PLATĂ SITUATĂ ÎN PIAȚA CENTRALĂ - SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR PETROȘANI CUPRINS CAPITOLUL I - DISPOZIŢII GENERALE CAPITOLUL II- ACCESUL UTILIZATORILOR. UTILIZAREA PARCĂRII CAPITOLUL III - SISTEMUL DE PLATĂ.TAXE ŞI METODE DE TAXARE CAPITOLUL IV - FACILITĂŢI. GRATUITĂŢI CAPITOLUL V - CONTRAVENŢII ŞI SANCŢIUNI CAPITOLUL VI - DISPOZIŢII FINALE CAP. I. DISPOZIŢII GENERALE Art.1. (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcării cu plată, denumit în continuare Regulament, reprezintă cadrul juridic care defineşte raporturile dintre Consiliul Local al Municipiului Petroșani- Serviciul Public Administrația Piețelor, în calitate de operator al seviciului, pe de-o parte şi deținătorul legal al autovehiculului care ocupă temporar domeniul public, în calitate de utilizator al parcării, pe de altă parte. (2) Regulamentul cuprinde normele ce trebuie respectate de conducătorii autovehiculelor care staţionează în interiorul zonei de aplicare a Regulamentului. (3) Un extras din acest regulament va fi afişat la loc vizibil, în spaţiile amenajate ca parcări cu plată, pentru informarea utilizatorilor. Art. 2. (1) Parcarea publică ce face obiectul prezentului Regulament este situată în municipiul Petroșani, pe strada Avram Iancu, în imediata vecinătate a Pieței Centrale. (2) Parcarea este delimitată de următoarele vecinătăți: strada Nicolae Bălcescu la nord; Parcul Copiilor la sud; strada Avram Iancu la est și strada Aleea Trandafirilor la vest. (3) Intrarea și ieșirea din parcare se fac prin strada Avram Iancu. (4) Parcarea este prevăzută cu un sistem electronic de acces pe bază de tichete de parcare, fiind prevăzută cu bariere atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire. (5) Capacitatea parcării este de 56 de locuri de parcare, din care 2 locuri de parcare sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Art. 3. În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) Parcare- spațiul amenajat pe domeniul public al municipiului Petroșani, în zona delimitată conform art. 2, aflat în administrarea Serviciului Public Administrația Piețelor Petroșani și destinat staționării autovehiculelor, delimitat şi semnalizat prin indicatoare cu simbolul „parcare” P și amenajat în concordanță cu prevederile O.U.G. Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale Regulamentului de aplicare a acesteia; b) Taxă de parcare- reprezintă suma datorată în conformitate cu prezentul regulament, pentru ocuparea de către un autovehicul a unui loc de parcare pe o durată de timp limitată; c) Tichet de parcare - document ce atestă plata taxei de parcare pe perioade determinate de 1 oră sau multipli de 1 oră și care dă dreptul posesorului să staţioneze legal pe locul de parcare în perioada indicată; d) Abonament de parcare – document ce atestă plata taxei de parcare pe o perioadă de maximum 3 luni şi care dă dreptul posesorului să parcheze legal în perioada indicată, în parcare, în limita locurilor disponibile ; e) Utilizator – deţinătorul legal al autovehiculului care staţionează în parcare și care deține un tichet de parcare sau un abonament de parcare valabile; f) Loc de parcare - spaţiul din parcare delimitat prin marcaj rutier, având formă și dimensiuni standardizate; g) Loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități – loc de parcare marcat și semnalizat corespunzător și care este destinat pentru parcarea, conform legii, a autovehiculelor deținute de persoane cu dizabilități care pot dovedi conform legii calitatea de „persoană cu dizabilități”; h) Operator- Serviciul Public Administrația Piețelor Petroșani. Art. 4. (1) Parcarea autovehiculelor, în zona de aplicare a Regulamentului, se poate realiza doar în incinta delimitată conform art. 2 din Regulament, semnalizată prin marcaje rutiere şi indicatoare „P cu plată“ însoţite de afișele adiționale cu taxa de parcare, orarul de funcţionare şi modul de achitare a taxei. (2) Sistemul de parcare cu plată în parcarea cu plată a Serviciului Public Administrația Piețelor se aplică în parcarea amenajată. Art. 5. Parcarea unui autovehicul este regulamentară dacă utilizatorul îndeplineşte cumulativ următoarele obligaţii: a) achiziţionează tichete sau abonamente de parcare înainte de ocuparea locului de parcare; b) poziţionează autovehiculul potrivit indicaţiilor conţinute de indicatorul „P cu plată“, în limitele marcajului rutier care delimitează zona de staţionare; c) afişează pe bord tichetul sau o copie a abonamentului de parcare, vizibil din exterior, la începutul perioadei de staţionare în interiorul autovehicului, potrivit instrucţiunilor înscrise pe el ; d) nu depăşeşte timpul de staţionare la care are dreptul potrivit termenului de valabilitate al tichetului sau abonamentului. CAP. II. UTILIZAREA PARCĂRII Art. 6. În parcare pot fi staționate autovehicule sau ansambluri (autovehicul + remorcă) având masa maximă autorizată de 3,5 t și a căror lungime să nu depășească lungimea maximă a locului de parcare. Art. 7. Accesul autovehiculelor în parcare se face pe la bariera de intrare, iar părăsirea parcării de către acestea se face pe la bariera de ieșire. Art. 8. (1) Sistemul electronic de acces în parcare este prevăzut la intrarea în parcare cu un panou de afișaj luminos LED care afișează în permanență numărul locurilor de parcare libere. (2) Când capacitatea maximă de parcare a fost atinsă, panoul de afișaj arată cifra 0, iar bariera de pe sensul de intrare în parcare rămâne închisă, nemaifiind permisă intrarea altor autovehicule până la eliberarea a minimum unui loc de parcare. Art. 9. La intrarea în parcare, utilizatorul (conducătorul autovehiculului) va proceda astfel: a) va conduce autovehiculul spre bariera de intrare și va opri înaintea barierei, în fața automatului de eliberare a tichetului de parcare; b) va apăsa butonul de pe panoul frontal al automatului de intrare și va prelua tichetul de parcare cu regim special eliberat de automatul de intrare, așteptând apoi deschiderea barierei de intrare; c) la deschiderea barierei de intrare, va conduce autovehiculul pe calea principală de acces și va ocupa unul dintre locurile de parcare libere, poziționând autovehiculul astfel încât axul acestuia să coincidă cu axul locului de parcare; d) după finalizarea manevrelor de parcare, utilizatorul se va asigura că autovehiculul este parcat corect, că gabaritul autovehiculului nu iese în afara locului de parcare și că nu împiedică parcarea și manevrarea autovehiculelor învecinate; e) înainte de părăsirea autovehiculului, utilizatorul va poziționa tichetul de parcare sau abonamentul pe bordul autovehiculului, astfel încât acesta să fie vizibil din exterior. Art. 10. În vederea părăsirii parcării, utilizatorul va proceda astfel: a) va prelua tichetul de parcare afișat pe bordul autovehiculului și se va deplasa cu el la cabina taxatorului din parcare, unde îl va prezenta acestuia; b) taxatorul parcării va scana tichetul de parcare și-i va comunica utilizatorului suma de plată; c) după ce utilizatorul achită suma de plată, taxatorul parcării va înmâna acestuia tichetul de parcare și bonul fiscal. Din momentul efectuării plății, utilizatorul are la dispoziție 15 minute pentru a părăsi parcarea; d) utilizatorul va conduce autovehiculul pe calea principală de acces, către automatul de ieșire și se va poziționa în fața acestuia, după care va apropia de scanner tichetul, orientat cu partea scrisă în sus; e) după scanarea tichetului, bariera de ieșire se va ridica și utilizatorul poate părăsi parcarea. Art. 11. (1) La părăsirea parcării, utilizatorii cu dizabilități vor prezenta taxatorului parcării tichetul de parcare și dovada încadrării în grad de handicap. (2) În baza dovezii de încadrare în grad de handicap, taxatorul parcării va scana tichetul fără să emită bon fiscal, iar utilizatorul va proceda în modul prezentat la art. 10, lit. d) și e) pentru a putea părăsi parcarea. (3) Taxatorul parcării va nota în registrul parcării seria documentului care atestă calitatea de persoană cu dizabilități, precum și numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care se deplasează această persoană. CAP. III. SISTEMUL DE PLATĂ. TAXE ŞI METODE DE TAXARE Art. 12. Obligaţia de plată ce revine utilizatorilor parcării se realizează prin achitarea taxei de utilizare a parcărilor, abonamentului sau tichetului de rezervare, ce se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Petroșani. Art. 13. Taxa se poate plăti la personalul angajat în acest sens de către operator sau, după caz, la aparatele speciale instalate la intrarea în parcare sau în apropierea locurilor de parcare. Art. 14. (1) Pentru utilizarea parcării se emit la cerere următoarele tipuri de abonamente: a) abonamente lunare; b) abonamente trimestriale; c) abonamente anuale; Art. 15. (1) Abonamentele se achiziţionează de la sediul operatorului in ordinea solicitarilor si in limita locurilor disponibile. (2) Abonamentul, indiferent de tip, se eliberează pentru un singur vehicul. (3) Abonamentele deteriorate sau pierdute, se înlocuiesc, prin cerere adresată în scris operatorului, cu plata contravalorii cheltuielilor costurilor de emitere. Art. 16. (1) Taxa generală pentru utilizarea parcării cu plată este de 2 lei / oră. (2) Taxa prevăzută la alin. (1) nu poate fi fracționată pentru perioade de staționare mai mici de o oră. Astfel, de exemplu, dacă un autovehicul staționează în parcare timp de o oră și 23 de minute, conducătorul său va plăti la părăsirea parcării suma de 4 lei, corespunzătoare unei staționări de 2 ore. Art. 17. (1) Programul de funcţionare a parcării în sistem cu plată este următorul: a) În perioada în care funcționează ora de vară: - Luni - Vineri, în intervalul orar: 08:00 - 17:00; - Sâmbăta și Duminica : 08:00 - 15:00; b) În perioada în care funcționează ora de iarnă: - Luni- Vineri: 08:00- 16:00; - Sâmbăta și Duminica: 08.00-15.00. (2) În afara programului de funcţionare al parcărilor stabilit, barierele de intrare și ieșire sunt ridicate, iar accesul autovehiculelor în parcare este liber. CAP. IV. FACILITĂŢI. GRATUITĂŢI Art. 18. Sunt exceptate de la plata taxei de parcare motoretele, motocicletele, mopedele, bicicletele precum şi autovehiculele aparţinând următoarelor instituţii: Ambulanța, SMURD, Pompieri, Poliţie, MAPN, Jandarmerie şi Poliţia Locală, precum şi în cazul altor persoane juridice aflate în intervenţie de urgenţă care vor parca pe durata intervenţiei fără obligativitatea de a avea abonament sau tichet de parcare. Art. 19. În parcare se semnalizează prin marcaj specific două locuri pentru parcarea gratuită a autovehiculelor aparținând persoanelor cu dizabilități, care trebuie să afişeze pe parbrizul autoturismului însemnele specifice, conform legii. Art. 20. Tichetele, abonamentele şi legitimaţiile gratuite sunt valabile numai dacă sunt afişate în mod vizibil pe bordul autovehiculului parcat. Art. 21. Tichetele de parcare cât şi abonamentele şi legitimaţiile gratuite, indiferent de tipul lor, nu sunt transmisibile. CAP. V. CONTRAVENŢII ŞI SANCŢIUNI Art. 22. (1) Ocuparea locurilor de parcare din zona de aplicare a sistemului de parcare cu plată cu diferite obiecte, fără acordul operatorului, este interzisă. (2) Este interzisă ocuparea locurilor de parcare rezervate, semnalizate cu indicatoare sau marcaje, de către alte vehicule decât cele cărora le sunt destinate aceste locuri. (3) Se interzice ocuparea de către un singur vehicul a două sau mai multe locuri de parcare prin nerespectarea marcajului rutier. (4) Utilizatorii parcărilor publice trebuie să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare. Art. 23. În cazul în care un utilizator parchează autovehiculul în mod neregulamentar (ocupând două sau mai multe locuri de parcare sau blocând accesul auto pe căile de circulație ale parcării), dacă la solicitarea verbală a taxatorului parcării de remediere a situației, utilizatorul refuză să se conformeze, operatorul își rezervă dreptul de a apela la organele abilitate pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în domeniul circulației rutiere. Art. 24. (1) Pierderea tichetului de parcare se taxează cu suma de 20 lei. (2) În cazul în care se constată refuzul utilizatorului de a plăti contravaloarea tichetului pierdut, operatorul își rezervă dreptul de a solicita intervenția organelor abilitate în vederea sancționării contravenționale a utilizatorului. Art. 25. (1) Pentru a beneficia de serviciul de parcare liberă, utilizatorii trebuie să introducă autovehiculele în parcare după ora terminării programului în regim cu taxă și ridicarea barierelor și să le scoată din parcare înainte de ora începerii programului în regim cu plată și coborârea barierelor. (2) Autovehiculele aflate în situația de la alin. (1) și care n-au fost scoase din parcare până la ora începerii programului în regim cu plată a parcării, când barierele se închid, vor putea fi scoase din parcare după plata, de către utilizatorii acestora, a unei taxe de 20 lei. Art. 26. (1) În cazul vandalizării elementelor componente ale sistemului de acces și de taxare sau a oricăror alte dotări ale parcării, operatorul își rezervă dreptul de a întreprinde toate demersurile legale în vederea identificării și sancționării contravenționale și/sau penale a autorilor actelor de vandalism și de recuperare de la aceștia a contravalorii pagubelor produse. (2) În cazul exercitării, de către utilizator, a unor acte de agresiune verbală și/sau fizică asupra taxatorului parcării, taxatorul parcării sau operatorul vor solicita de îndată, prin serviciul 112, intervenția organelor de poliție în vederea identificării și tragerii la răspundere a autorului agresiunii. CAP. VI. DISPOZIŢII FINALE Art. 27. Prezentul regulament se aplică în parcarea cu plată amenajată pe domeniul public al municipiului Petroșani, pe terenul delimitat conform art. 2 al prezentului regulament și administrată de Serviciul Public Admnistrația Piețelor Petroșani. Art. 28. Prevederile prezentului Regulament se aplică şi autovehiculelor destinate aprovizionării, transportului de marfă şi de taximetrie. Art. 29. Operatorul parcării nu răspunde de securitatea autovehiculelor şi a bunurilor aflate în interiorul acestora. Art. 30. Personalul operatorului care deserveşte parcările cu plată (agenţi taxatori) are obligaţia de a purta ecuson pe tot timpul desfășurării serviciului. Art. 31. Operatorul va delimita locurile de parcare cu indicatoare şi va întreţine periodic marcajele, potrivit legislaţiei în domeniul rutier. Art. 32. Operatorul va instala în parcare panouri informative care să conţină taxele de parcare, orarul de funcţionare în regim cu plată, instrucţiuni privind metoda de încasare a taxei de parcare. Art. 33. (1) Operatorul va asigura salubrizarea, ridicarea şi transportul deşeurilor rezultate din activitatea parcării, precum și serviciile de deszăpezire din incinta parcării. (2) Deşeurile cu conţinut de hidrocarburi rezultate din curăţarea separatorului de produse petroliere vor fi predate unităţilor autorizate pentru eliminare prin incinerare. Art. 34. În parcare sunt interzise semnalizările acustice precum şi folosirea claxoanelor autovehiculelor prin indicatoare corespunzătoare, iar dirijarea circulaţiei în parcare se va efectua prin semne de circulaţie. Art. 35. Operatorul va asigura integritatea covorului asfaltic din parcări şi a căilor de acces pe toată durata de funcţionare a acestora şi reparea imediată a porţiunilor deteriorate. Art.36. Utilizatorii parcării publice cu plată au următoarele obligaţii: a) să respecte semnalizarea rutieră verticală sau orizontală; b) să păstreze curăţenia în parcare; c) să achite contravaloarea prestării serviciilor asigurate, stabilită prin hotărâri ale Consiliului Local pentru locurile de parcare utilizate; d) să expună la loc vizibil, pe toată durata parcării, tichetul de parcare; e) să asigure securitatea interioară a vehiculelor prin închiderea geamurilor, încuierea uşilor, a capotei motorului şi a portbagajului, precum şi prin punerea în funcţiune a sistemului antifurt; f) să nu execute în perimetrul parcării publice cu plată lucrări de reparaţii şi întreţinere a vehiculelor; g) să nu efectueze drifturi, întreceri cu autovehiculele sau alte manevre periculoase în perimetrul parcării publice, atât în timpul programului cu plată, cât și în afara acestuia; h) să răspundă material, contravențional sau penal pentru toate stricăciunile cauzate dotărilor şi instalaţiilor parcării, ca urmare a unor manevrări greșite a autovehiculelor sau a unor acte de distrugere deliberate. Art. 37. Prevederile prezentului regulament se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 38. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor privind încalcarea prevederilor prezentului regulament, se face de catre Direcția Poliția Locală-Biroul Circulație Drumuri Publice, prin persoanele împuternicite prin dispozitia primarului municipiului Petrosani. Art. 39. Prezentul Regulament intră în vigoare la data aprobării sale de către Consiliul Local al Municipiului Petroșani. Art. 40. La data intrării în vigoare a prezentului Regulament, orice alte dispoziții contrare se abrogă. Șef Serviciu Public Administrația Piețelor Petroșani BĂRĂSCU ADRIAN- VIOREL Petroşani,23.11.2023 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ VLAD ALEXANDRU LĂUTARU SECRETAR GENERAL OANA-MARIA PARIS

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariapetrosani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă