25 aprilie 2024

HCL 87/2024 Petrila adoptată

Se decide trecerea unui imobil din domeniul public în domeniul privat al orașului Petrila, pentru a fi scos din funcțiune, casat și demolat, deoarece este în stare avansată de degradare și se propune ulterior…

Pe scurt

Se decide trecerea unui imobil din domeniul public în domeniul privat al orașului Petrila, pentru a fi scos din funcțiune, casat și demolat, deoarece este în stare avansată de degradare și se propune ulterior concesionarea terenului prin licitație publică pentru construirea unor garaje. Pentru locuitori înseamnă că terenul trece în proprietate privată a orașului și va fi destinat demolării și folosirii eventuale în concesiune; prin licitație se poate deschide oportunitatea construirii garajelor pe acel teren, cu implicații potențiale pentru zonele din apropiere. Decizia vizează aprobarea procedurii și trecerii din domeniul public în privat, conform normelor legale, în cadrul unei investiții de reorganizare a patrimoniului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al orașului Petrila în domeniul privat al orașului Petrila și în administrarea Consiliului Local, a imobilului clădire situat în localitatea Petrila, str. 8 Martie, jud. Hunedoara, CT2 identificat în CF nr. 64505 Petrila, nr. cadastral 64505-C1, înscris la poziția 156 din Anexa nr. 12 – Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orasului Petrila, atestat prin HG nr. 1352/2001, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada 8 Martie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „8 Martie” în Petrila

Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2024 a Consiliului Local Petrila
Titlu oficial
HCL 87/2024
Emitent
Consiliul Local Petrila
Număr
87 / 2024
Data
25 aprilie 2024
Localitate
Petrila, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Locuri citate
8 Martie CF 64505, nr. cad. 64505

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 87 din 25 aprilie 2024 privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al orașului Petrila, a imobilului clădire situat în localitatea Petrila, str. 8 Martie, jud. Hunedoara, CT2, identificat în CF nr. 64505 Petrila, nr. cadastral 64505-C1, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării Consiliul local al orașului Petrila, județul Hunedoara, întrunit în ședința ordinară din data de 25.04.2024, Analizând proiectul de hotărâre nr. 84/12.04.2024 și Referatul de aprobare nr. 53/84/12.04.2024 întocmit de către Primarul orașului Petrila, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al orașului Petrila, a imobilului clădire situat în localitatea Petrila, str. 8 Martie, jud. Hunedoara, CT2 identificat în CF nr. 64505 Petrila, nr. cadastral 64505-C1, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării, clădire dezafectată, aflată într-o stare avansată de degradare, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică nr. 26/9696-03.2024 al expertului tehnic M.L.P.D.A. nr. 74/07.05.1992 ing. Dan-George Căpățînă, înregistrat la Primăria orașului Petrila cu nr. 20227/25.03.2024, având ca obiect „Expertiză tehnică pentru imobilul clădire CT2, identificat în CF nr. 64505”, imobil care este amplasat în localitatea Petrila, str. 8 Martie, jud. Hunedoara, pe terenul care va face obiectul concesionării prin licitație publică in vederea construirii unor garaje; Având în vedere raportul nr. 3357/15.04.2024 al Direcției Economice, raportul nr. 3373/15.04.2024 al Biroului Patrimoniul Domeniului Public și Cadastru și raportul nr. 3359/15.04.2024 al Compartimentului juridic-contencios din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Petrila; În baza avizului Comisiei Economice nr. 67/59, înregistrat în ședința comisiei din data de 25.04.2024, avizului Comisiei de Amenajarea Teritoriului și Urbanismului nr. 69/40, înregistrat în ședința comisiei din data de 25.04.2024 și avizului Comisiei Juridice nr. 68/45, înregistrat în ședința comisiei din data de 25.04.2024; În conformitate cu prevederile art. 361 alin. (2)-(4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale OG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale; În baza dispozitiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit.c), alin. 6 lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (4) și art. 243 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă trecerea din domeniul public al orașului Petrila în domeniul privat al orașului Petrila și în administrarea Consiliului Local, a imobilului clădire situat în localitatea Petrila, str. 8 Martie, jud. Hunedoara, CT2 identificat în CF nr. 64505 Petrila, nr. cadastral 64505-C1, înscris la poziția 156 din Anexa nr. 12 – Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orasului Petrila, atestat prin HG nr. 1352/2001, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și demolării. Art.2 – În urma casării imobilului prevăzut la articolul 1, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orasului Petrila, se va actualiza în mod corespunzător. Art.3. – Sumele rezultate din valorificarea materialelor provenite ca urmare a demolării construcțiilor prevăzute la art.1 se fac venit la bugetul local al orasului Petrila. Art.4. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul orașului Petrila, prin compartimentele de specialitate. Art.5 - Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art.6.- Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului orașului Petrila; - Prefectului Județului Hunedoara; - Directiei Economice; - Biroului Patrimoniul Domeniului Public și Cadastru din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Petrila și - și se aduce la cunoștință publică prin afișare si publicare pe site-ul www.orasulpetrila.ro. Orașul Petrila, 25.04.2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează Marius Nicolae Heljiu Secretar General, Adriana Elena Dăian Această hotărâre a fost adoptată in ședința ordinară data de 25.04.2024, cu următoarele voturi: Total consilieri locali:19 Prezenți:17 Pentru:17 Împotrivă:__ Abțineri:__

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: petrila.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala