ComunePetricani se înscrie ca membru fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Netezului”, pentru a facilita dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în localitățile din zona lor and partenerilor din…
Pe scurt
ComunePetricani se înscrie ca membru fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Netezului”, pentru a facilita dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în localitățile din zona lor and partenerilor din județ. Decizia înseamnă că localitatea va plăti sau contribui la cadrul asociativ și va participa la proiecte comune, cu eventuale finanțări și termene stabilite de asociație (fără detalii exacte în text). Vor fi obiective de colaborare între vecini, pentru întocmirea și implementarea proiectelor de dezvoltare în aria asociației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă aderarea U.A.T. Comuna Petricani, judeţul Neamţ, prin Consiliul Local al Comunei Petricani, în calitate de membru asociat/fondator, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 34 din 2023 a Consiliului Local Petricani
ROMANIA
JUDETUL NEAMT
COMUNA PETRICANI
CONSILIUL LOCAL PETRICANI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea aderării Comunei Petricani, judeţul Neamţ, prin Consiliul Local al Comunei
Petricani, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "VALEA NETEZULUI”
Consiliul Local al comunei Petricani, judeţul Neamţ, întrunit în şedinţa ordinară din data de
28 iunie 2023;
În conformitate cu temeiurile juridice, respectiv:
a) art. 89 - art. 92, art. 132, art, 129 alin. (2) lit. b) şi lit. e) coroborat cu alin. (4) lit, a) şi alin. (9)
lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
b) art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
c) Ordonanţa de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere necesitatea asocierii cu unități administrativ-teritoriale din vecinătatea
comunei Petricani - judeţul Neamţ și constituirea acestora într-o structură cu personalitate juridică cu
denumirea "VALEA NETEZULUT” privită ca o posibilitate reală şi oportună de înființare şi dezvoltare
a rețelelor de gaze naturale în localitățile membrilor asociaţi fondatori şi parteneri din judeţul Neamţ,
precum şi întocmirea și implementarea de proiecte pentru dezvoltarea localităților membrilor asociaţi
fondatori şi parteneri din judeţul Neamţ;
Ținând cont de obţinerea de la Ministerul Justiţiei dovada disponibilității denumirii Asociaţiei de
Dezvoltare intercomunitară „Valea Netezului” nr. 206736 din data 14.06.2023;
Luând act de:
a)referatul de aprobare al primarului comunei Petricani in calitatea sa de iniţiator;
b)raportul de specialitate al compartimentului de resort;
c)avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Petricani;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. şi lit. h) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
art. 1. (1) Se aprobă aderarea U.A.T. Comuna Petricani, judeţul Neamţ, prin Consiliul Local al
Comunei Petricani, în calitate de membru asociat/fondator, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară
"VALEA NETEZULUI?”, în conformitate cu prevederile Statutului al Asociaţiei, pe care şi-l însuşeşte
în totalitate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "VALEA NETEZULUI” este persoană
juridică de drept privat şi de utilitate publică, nonpolitică, independentă, fără scop patrimonial, având
ca obiect de activitate înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea
serviciului de alimentare cu gaze naturale a localităţilor membrilor asociați fondatori din judeţul
Neamţ, serviciul furnizat fiind un serviciu public de interes local.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Comunei Petricani să semneze Statutul Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară "VALEA NETEZULUI” în forma aprobată potrivit art. 1 alin. (2) din
prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă contribuţia la patrimoniul asociaţiei în valoare de 1.000 lei şi contribuţia
anuală pentru susținerea activităţii asociaţiei în valoare de 1.000 lei, suma ce se va aloca din bugetul
de venituri și cheltuieli al comunei Petricani, județul Neamţ.
Art. 4, Se împuterniceşte domnul Adumitresei George - Alexandru, posesor al CI [SERIE ȘI NUMĂR ACT DE IDENTITATE], eliberata de SPCLEP Tg.Neamt, la data de 16.08.2021, CNP 50307272711714, domiciliat în
sat Topolita, Str. Satu Vechi, nr. 513, Comuna Grumazesti, Judet Neamt, salariat din cadrul aparatului
de specialitate al primarului comunei Grumăzeşti, să îndeplinească procedura de dobândire a
personalităţii juridice a asociaţiei și înscrierea acesteia în Registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor, precum
si orice alte operatiuni legale necesare in vederea inregistarii asociatiei, in fata institutiilor statului si
oricaror institutii bancare.
Art__5. Primarul comunei Petricani, prin intermediul personalului din structura
compartimentelor de resort ale aparatului de specialitate, va asigura aducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei
Petricani, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Petricani, Instituţiei Prefectului — Judeţul
Neamţ şi se aduce la cunoştinţă publică prin postarea pe pagina de internet.
Preşedinte de şedintă,
Contrasemnează
Secretar general UAT,
Nr. 34
Data. 28 .06.2023
Nr.total consilieri :15, Prezenţi : ...., Voturi pentru :....., Voturi contra : ....., Abţineri : .....
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.