Hotărâre privind modificarea componenței Comisiei Juridice și de Disciplină, Relații cu cetățenii, Administrație Publică și a Comisiei pentru Activități Social-Culturale, Culte, Învățământ, Sănătate, Familie, Muncă, Protecție Socială, Protecție Copii, Tineret și Sport din cadrul Consiliului Local Păulești
Hotărâre privind aprobarea Planului de Dezvoltare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familie la nivelul comunei Păulești, județ Prahova
Hotărâre privind însușirea documentației tehnice de dezmembrare a suprafeței de 108.958 mp teren, nr.cad. 32303, Tarla 12 Parcela A 610 aparținând domeniului privat al comunei Păulești
Hotărâre privind acordarea unui mandat special dlui Tudor SANDU, reprezentantul Comunei Păulești în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”
Hotărâre privind participarea unor elevi, ai instituțiilor de învățământ de stat de pe raza comunei Păulești, cu rezultate bune la învățătură în anul școlar 2023-2024, în tabără școlară de vară
Hotărâre privind desemnarea unor consilieri locali în Consiliul de Administrație (C.A.) al Școlii Gimnaziale ,,Toma T.Socolescu,, Comuna Păulești
Hotărâre privind anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante, la 31 martie 2024, datorate bugetului local al comunei Păulești de persoanele fizice
Hotărâre privind numirea membrilor Comitetului Director și ai Comisiei de Disciplină în cadrul Clubului Sportiv Păulești
Hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Parohiei ,,Sfantul Gheorghe,, , satul Cocosesti, judetul Prahova
Hotărâre privind rectificarea bugetului local al comunei Păulești, luna aprilie 2024
Se aprobă rectificarea bugetului local al comunei Păulești pentru anul 2024. Se modifică încasările și cheltuielile astfel încât veniturile totale rămân 48.000 mii lei, iar cheltui…
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și deviz general pentru obiectivul de investiții ,,LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE PRIN AȘTERNERE COVOR BITUMINOS PE STRADA NICOLAE IORGA
Hotărâre privind aprobarea participării la ,,Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate,, pentru obiectivul de investiții ,,REALIBILTARE ȘI EXTINDERE STAȚIE DE EPURARE ÎN COMUNA PĂULEȘTI, JUDEȚUL PRAHOVA
Hotărâre privind rectificarea bugetului local al comunei Păulești, luna aprilie 2024
Se aprobă rectificarea bugetului local al comunei Păulești pentru 2024: veniturile rămân aproximativ la 48 milioane lei, dar se alocă 3 milioane lei din TVA pentru finanțarea unui …
Hotărâre privind aprobarea documentatiei de atribuire aferenta procedurii de inchiriere prin licitatie publica, a spatiului cu destinatie de cabinet medical, proprietate publica a comunei Paulesti, inscris in CF nr.29547
Hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare privind stabilirea valorii de piață, în vederea închirierii unui spațiu în suprafață de 81,79 mp , situat în Comuna Păulești, sat Cocoșești, str. Principatelor nr.8
Hotărâre privind modificarea și completarea HCL Păulești nr. 164/2023 privind stabilirea taxelor și impozitelor locale precum și a taxelor speciale, anul 2024
Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății APĂ - CANAL PĂULEȘTI S.R.L., pentru anul 2024
Hotărâre privind delegarea gestiunii directe a serviciului de alimentare cu apă din comuna Păulești
Se propune ca gestiunea directă a serviciului de alimentare cu apă din comuna Păulești să fie încredințată unei firme noi, APĂ-CANAL PĂULEȘTI SRL, înființată de autoritatea locală,…
Hotărâre privind atribuirea de denumiri stațiilor de îmbarcare / debarcare călători de pe raza teritorial administrativă a comunei Păulești, județ Prahova
Hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al dlui MANOLE Andrei - Cristian, precum și vacantarea locului de consilier local
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.