Hotărâre privind aprobarea acordului între U.A.T. Comuna Păulești și U.A.T. Județul Prahova în vederea realizarii documentațiilor tehnico-economice pentru investiția ,,Extindere rețea de distribuție gaze naturale în unele localități din județul Prahova
Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2021 a Consiliului Local Păuleşti
hotărâre aprobă în Principiu acordul între comuna Păulești și Județul Prahova pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice necesare investiției de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în unele localități din județ.
Ce înseamnă pentru locuitori: se vor întocmi studiile tehnice și economice pentru extinderea branșării la gaz, ceea ce poate duce mai târziu la extinderea rețelei în localități (posibil creșteri de acoperire și eventual reglementări financiare/investiții). Hotărârea desemnează primarul să semneze acordul și să asigure punerea în aplicare, cu comunicarea către părți interesate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art 1. Se aprobă Acordul între Unitatea Administratic-Teritorială Comuna Păuleşti şi Unitatea
Administrativ-Teritorială Judeţul Prahova, în vederea realizarii documentaţiilor tehnico-economice
pentru investiţia „Extindere rețea de distribuţie gaze naturale în unele localități din judeţul Prahova,
Art 2, - Se mandateaza domnul Sandu Tudor, Primarul Comunei Paulesti, Judetul Prahova, sa
semneze Acordul cu Unitatea Administrativ - Teritorială Judeţul Prahova.
Art 3. - Prevederile prezentei vor fi comunicate celor interesați de secretarul Comunei Păulești şi
duse la îndeplinire de către dl Sandu Tudor, Primar.
PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA
Consilier local - Stancu Gheo Secretar General comuna Păulești
Răducea Felicia
Dată în Păuleşti astăzi 29.03.2021
Nr. E)
Anexă la H.CL. Păulești nr._/=902. 04),
Acord
în vederea realizării documentaţiilor tehnico - economice pentru investiția
„Extindere reţea de distribuţie gaze naturale în unele localităţi din Judeţul Prahova”
Art, 1.Părţile
1. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL PRAHOVA, cu sediul în municipiul
Ploieşti, Bd. Republicii, nr. 2-4, judeţul Prahova, codul fiscal 2842889, reprezentată prin domnul
lulian Dumitrescu, în calitate de Președinte, având calitatea de Lider de proiect, Partener 1
2. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA ALBEȘTI PALEOLOGU, cu sediul în
comuna Albeşti Paleologu, sat Albeşti Paleologu str. DN 1B nr. 451, codul fiscal având
calitatea de Partener 2, reprezentată prin în calitate de Primar
3. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA ARICEȘTII RAHTIVANI, cu sediul în
comuna Ariceştii Rahtivani, Sat Ariceştii Rahtivani nr. 75, codul fiscal având calitatea de
Partener 3, reprezentată prin în calitate de Primar
4. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA BĂLȚEŞTI, cu sediul în comuna Bălțeşti
nr. 23, codul fiscal având calitatea de Partener 4, reprezentată prin în calitate
de primar
5. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA BĂNEȘTI, cu sediul în comuna Băneşti,
Sat Gherghiceni nr. 495, codul fiscal având calitatea de Partener 5, reprezentată prin
în calitate de primar
6. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA BĂRCĂNEŞTI, cu sediul în comuna
Bărcăneşti, Sat Bărcăneşti str. Crinilor nr.108, codul fiscal având calitatea de Partener 6,
reprezentată prin în calitate de primar
7. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - COMUNA BERCENI, cu sediul în comuna Berceni,
Sat Prof. Voicu lon nr. 140A, codul fiscal având calitatea de Partener 7, reprezentată pri
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.