16 aprilie 2026 · Inițiator: Primarul municipiului Pașcani

HCL 42/2026 Pașcani adoptată

Acordul de principiu al Consiliului Local al Municipiului Pașcani referitor la preluarea Spitalului Clinic CFR Pașcani de către Municipiul Pașcani, respectiv a ansamblului de competențe ți atribuții prevăzute de…

Pe scurt

Consiliul Local Pașcani își dă acordul de principiu pentru ca Spitalul Clinic CFR Pașcani să fie preluat de către municipalitatea Pașcani, împreună cu toate competențele și atribuțiile prevăzute de ordonanțe și cu patrimoniul său. Se urmărește transferul managementului și a responsabilităților sanitare de la nivel central către autoritățile locale, conform unui cadrul legal specific, pentru a încerca să asigure finanțare, organizare și funcționare locale ale spitalului. Pentru locuitori, înseamnă că orașul poate prelua controlul asupra spitalului, ceea ce poate afecta bugetul local, termenele de implementare și modul în care se vor gestiona serviciile medicale din zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Sănătate” în Pașcani

Denumire
Hotărârea nr. 42 din 2026 a Consiliului Local Pașcani
Titlu oficial
Hotărâre privind acordul de principiu al Consiliului Local al Municipiului Pașcani referitor la preluarea Spitalului Clinic CFR Pașcani de către Municipiul Pașcani, respectiv a ansamblului de competențe ți atribuții prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 162/2008 și a patrimoniului acestuia
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
42 / 2026
Data
16 aprilie 2026
Inițiator
Primarul municipiului Pașcani
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Teme
Sănătate

Pe același subiect în Pașcani

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 42 din data de 16.04.2026 privind acordul de principiu al Consiliului Local al Municipiului Paşcani referitor la preluarea Spitalului Clinic CFR Pașcani de către Municipiul Paşcani, respectiv a ansamblului de competențe și atribuţii prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 şi a patrimoniului acestuia Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi: Având în vedere referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Paşcani, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrat sub nr. 10045/14.04.2026; Având în vedere raportul comun de specialitate întocmit de Compartimentulul Juridic şi Contencios și Direcţia economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Paşcani, înregistrat sub nr. 10046/14.04.2026; Având în vedere adresa Spitalului General CF Pașcani nr. 9946/14.04.2026; Având în vedere Ordinul nr. 167/03.03.2026 de aprobare a Ghidului privind stabilirea indicatorilor pentru îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2023 de către entităţile care solicită transferul unităților sanitare din rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă nr. 41 din 24 mai 2023 privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu reţele sanitare proprii, așa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 910/10.06.2010 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică județene și a Municipiului București și a autorităților administrației publice locale și Primăria Municipiului București în vederea transferului managementului asistenței medicale ale unităților sanitare publice; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 48 din 30 ianuarie 2026 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Spitalului General Căi Ferate Pașcani, precum și înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Spitalului General Căi Ferate Pașcani, unitate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; Având în vedere prevederile art. 4 alin (2) al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătaţii, republicată, cu modificările și competările ulterioare; Având în vedere prevederile din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Pașcani: -Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri structurale şi relaţii externe nr. 309/15.04.2026; - Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului şi libertăţi cetăţeneşti, înregistrat sub nr. 323/15.04.2026; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196, alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 privind Codul Administrativ, HOTĂRĂȘTE Art.1 Se exprimă acordul de principiu al Consiliului Local al Municipiului Paşcani referitor la preluarea Spitalului Clinic CFR Pașcani de către Municipiul Paşcani, respectiv a ansamblului de competenţe și atribuții prevăzute de Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 și a patrimoniului acestuia. Art.2 Serviciul Administraţie Publică va comunica, în copie, prezenta hotărâre către: Instituţia Prefectului judeţului laşi Primarul Municipiului Paşcani Compartimentul Juridic şi Contencios Direcţia economică Compartmentul Patrimoniu şi Contracte Ministerul Sănătăţii Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. N YvYvYvYvw Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 16.04.2026, cu un număr de 18 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 19 consilieri locali în funcţie. (19 consilieri locali în funcţie, 18 consilieri locali prezenţi la momentul votului). PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate Consilier local; Secretar General al Municipiului, Irina Jitaru + AM [35]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala