Se decide modificarea și completarea bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Pașcani pentru anul 2022, pentru a suplimenta sumele pe anumite capitole și a echilibra bugetul în funcție de plățile ce vor trebui efectuate. Astfel, vor fi alocate sau ajustate fonduri în anumite articole și alineate din buget, luând în calcul disponibilul din alte părți pentru a asigura plățile restante. Pentru locuitori înseamnă că finanțarea activităților sportive ale clubului poate crește sau se poate redistribui temporar, iar impactul financiar va fi gestionat pentru a nu afecta alte cheltuieli ale autorității locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDETUL. IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 258
din data de 22.12.2022
privind modificarea și completarea bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului
Sportiv Municipal Paşcani pentru anul 2022
Consiliul Local! al Municipiului Paşcani, judeţul laşi;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările și compietările ulterioare;
În baza prevederilor O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
273/2008 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi a sportului, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărțrii nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de
punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000;
Având în vedere documentaţia privind modificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe
anul 2022 nr. 657/12.12.2022, înaintate de conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani și
înregistrate la Consiliul Local Pașcani sub nr. 1187/13.12.2022;
Având în vedere Hotarârea Consiliului de Administraţie nr. 54/12.12.2022 privind
avizarea modificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 pentru Clubul Sportiv
Municipal Pașcani;
Având în vedere necesitatea suplimentării bugetului pe anumite capitole, articole și
alineate din cadrul bugetului urmare a plăţilor ce vor trebui a fi efectuate, precum și disponibilui
înregistrat în cadrul altor capitole, articole bugetare, din cadrul bugetului, pentru echilibrare
esie necesară rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli;
Luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul Municipiului Pașcani în calitatea sa
de iniţiator, înregistrat sub nr. 28775/16.12.2022;
b) raportul de specialitate întocmit de către Direcţia Economică și Compartimentul
Juridic și Contencios din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, înregistrat sub nr.
28776/16.12.2022;
Având în vedere rapoartele de avizare ale:
> Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale şi relaţii externe nr. 1232 din 21.12.2022;
> Comisiei juridice, ordine publică,administraţie publică, drepturile omului şi libertăţi
cetăţeneşti nr. 1250 din 21.12.2022;
> Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
protecţia mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 1212 din 20.12.2022;
> Comisiei pentru învățământ şi activităţi ştiinţifice, cultură, conservarea monumentelor
istorice, culte, tineret, sport şi turism, sănătate, muncă, protecţie socială şi combaterea sărăciei
nr. 4198 din 19.12.2022;
În temeiul art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art! Se modifică și se completează bugetul de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv
Municipal Pașcani pe anul 2022 conform documentaţiei Anexa nr. 1, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.ll Răspund cu ducerea la îndeplinirea a prevederilor prezentei hotărâri Primarul
Municipiului Pașcani, în calitate de ordonator principal de credite, Direcţia Economică din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului și conducerea Clubului Sportiv Municipal
Pașcani,
Art.Iii Serviciul Administraţie Publică va comunica prezenta hotărâre către:
> Instituţia Prefectului Judeţul laşi
> Primarul Municipiului Paşcani
> Clubul Sportiv Municipal Pașcani
> Direcţia Economică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier local, SECRETAR GENERAL, |,
CONACHE EDUARD - CĂTĂLIN JITARU IRINA Pai
Vh
h
IYZIA
LIN) 09'z 09'z 00“ ve'o, LL0- 00'0 sol £00/|_ 6. SS
09'j- 00'0 CEI) 094, 0914 00'9 00'0 0911 902004] si | 4% = A Op Bien
094 00'0 09| 09. CEI) 00'0 00'0 091. zo0!| zi > kpitiejp/eles JaNauo
Lz9- os'0L 020. 08:51 sr'Le ze'o- 00'0 ERE 2004] 9 Seiei 2p ohezluuepul
68:0- os'ezi os'ezi ov'se „o'ze L6'0- 00'0 Z6'z£v 101004] si ezeq 2p ueles
oz'z- 09'veL 09'vE, 02'L0z 0z'e9 ez|- 00'0 Ev op 10'0.| vi iueq ul oleuejes |jeIniouo
99'4- 0Z'/L 08'8v! 08942 vL's8 ve 00'0 8v'98 0L| £L | 1WNOSH3d 20 MaIN113H9 1 IN
18'6€2 £0'vz te'e9e YZ'v09 1v'8v9, 870. 00'0 56'1£9', 10| zi A1N3UN9 NIN IAHO
28'687 £0'vz se'|s9 1e'£99 zr'ove, sro 00'0 v9'Sc8", r TIZIN113H9 VOL
Is 'szz £0'Lz 95 'vzs 06'8+9 00:09", 00'0 00'0v9'4 600/ev| o. souand mnyisul nmued muanans
Ws'azz £0'ubz 9s'vzs 06'8v9 00'0%9'+ 00'0 00'0y91 ovtv| 6 1B2ASIuntupe 2ye ej ap musAqng
« , « Oa « 109: , 39 IILVULSINIWav
ys'szz £0'vvz 9s'vzs 08'8b9 00'0p9'+ 00'0 00'0%9'4 8v'00| 9 [= aaAIN 3177 VI 30 INA
P0'6p 00'0 sp 00'0 z8'£9 S6'4 18'88 0S'0v'4€| 4 BJEȚUNIOA uNajsuen ay
ze'si 00'0 66'z vi 81'es es'z EA Lo'o/-z€] 9 HEZ|OSuods [S euog
Ci Ci . a, Că « « . olusAgns
9<'p9 00'0 4a'sc Pi) EVIT) sv'ov zv'z0L Ovit| S | seoop ojoyte 'aueșunloa unlojsuzal
sc'p9 00'0 12'8c Pi aa) 03244 ev'oL zv'z0v 60'00| v |IOIAUIS IS MINNNE IQ MYZNVA 'Z9
9£'v9 00'0 2a'0c 2v'bl 09244 vor ZL'20v 20'00|_£ a"1OSI42IN PINLINZA 9
9£“9 00'0 114'8£ Zvvi 09'zuL s'oL ZL20L Z0'00| 2 3UN3UN9 IANLINA 1
/s'e8 £0'z ce'cos 1£'€99 09252", 8Y'0L zvzvii 10'00| + TINLINEA 1VLOL
D
ş3
a“ = a -
= > =
=! zi z — & 3 - & 3 & SI O
3. a 3. 3. EX] 3 Fie! Ei e 9
3 3 Ei 3 3 = ag 3 3 &
2 = pă Z = 5 3 5 & a, 3 HOTIRIOLVOIONI YAHIWNN3G
< = ki 3 3a = E] i ES]
i & că d E si Ei
A E 35
: : == / uisaiul) ultifora =8
Ph, EEOZ'Z1/ZZ07 1NNV 3d INVDSVd TVdIDINNWN ALLUOdS , ,
zoz 2) 2 10108070 1N TINIZAHO IS RINLINA 3Q VOLI 11396 „„ INVOSVd INIdIDINNA
311340 20 40LJAOH0 ST 04704 | PSN T"ăN ININNOIGVLS vVAVULS
"WdIDINNA ALLUOdS 1N8ND
v1/7 Bea
18"687 20'Vbz S8'9 1£'£99 zv'ova'i 80, 00'0 v9sc8'4 0/49] tr aI5/e. |S 24981981 'e1npind
. , « , aa: ; , “ace: a] I1ANL1N2-19190s
18'687 £O'Vbz S8'/s9 1€'699 zr'aa'L 8v'oL 00'0 9's9 0L'P9| ze M2INLTAH9 e-iij e eoueă
00'05 00'0 73'88 €L'68 9976, 00'0 00'0 S9'76| 0E'LO' LA] Lo BX BAe ay
00'05 00'0 Zs'89 €L'68 S9'78| 00'0 00'0 998| LO'LZ| 0 9X|j Spy
00'0$ 00'0 z3'98 €'69 39'/6/ 00'0 00'0 S9'761 4] 66 | AAVIONYNIJEN BALLOY AX NL
00'08 00'0 z3'98 EL'69 S9'76| 00'0 00'0 S9'/64 04| 8€ TYlidvo 30 Nain 1aH9
v/'88 00'se 90'921 92'L€ 20'L0€ Ze'9€ 00'0 9/'P9z 0£'0s'oc| ze I9IAI8S |S inunq No țeinoup ae
v.'88 00's9 80'92/ 9z'L€ 80'L0£ ze'9 00'0 9/'p97 0£'0z| ge WOIN3/9u4o oi
00's- 00'0 0s'7| 2s'8 10'2 00's- 00'0 20'97 0£'90'0z| ge JBJUSAu! 3p ajoalqo si1y
00'0 00'0 00'0 86'5 86'8 00'0 00'0 26'3 L0'S0'02| ve YUBuedIy99 |S 9unoun
00's- 00'0 0s'74 Sâ'pl 30'/z 00's- 000 so'ze S0'02| ge | seyuanul ap 10jeţoeiqo einyeu ap ununa
00'9|- 00'0L 09'4£ 00'0L 09'se 00'9- 00'0 OS'4p L0'€0'02| ze 1U9wUE0 nuţusd euzij
00'9|- 00'0, 09'L€ 00'0+ 0g'ae 00'9- 00'0 08" Lp <o'oz| Le euelH
. « i « . PE « « a. eJeuojounj js
€L'poL zei 00'4 00'0ez 00'Svs. 08'4 00'0 os'zsg 061002] 0£ | assunenul nmuad 18 js nun oy
, , « , « “a « . n. I2UOOUNI J9OEJ20
96'€| 0s'p| 10'€5 00'4 €s'99 70'9 00'0 1996 60',0'0z| ez no IB/A1as Sp Weysaud Is ojeuejep
090 0£'0- 091 09'0 0s'z 00'0 00'0 0g'z 80'L0'0Z| 82 Jeuiayu! 'A 'oipei “peorunuiovajaj 'esog
00'0 17'€ 02| S0'4 Z3'L 00'0 000 284 S0'4007| 12 HUZyHANI 1S pueinqieg
00'€ S/'99- 06'74 00'9 S/'0z 00'0 00'0 s,'oz P0'L0'07| 92 ejejuqnjes |S |eUEO '2dy
00'8L ze'z- SL'pe 00'08 Se'97, 00'0 000 ee'oz. €0'LO'0z! sz BOUJOUUI ELOJ IS YEUjLun]i “ZIedUI
9%. 92'€L- €9'9L 80 Le 00'0 00'0 ze ZO'40'02| ve alugje/no nuuod 9|euețep
vo'| 80'6- 00'6 050 9'| 70'0 00'0 4) LO'L0'0z| sz N0-lg 9p inuin
62'68, sa'se S'6£z £9 Lee 02'664 0s'ep- 00'0 oz'eia L0'02| zz HOIu9s is unung
ea'/sz <8'oL €S'ply v'186 ee'eo/' zel! 00'0 s'a 02| +2 MOIAŞIENS IANNNE 1 INI
vi 09'z 09'z 00'% 7e'ot LL'0- 00'0 sot 10'£0'0/| oz / (for ennquauo9
E
2U &-
= 38 a
3 z Ex] _ 4 => „să & e o
z. = 3, 3 Ei E] Sa S pai [=
Ej EI 3 3 E i 228 E Ei â
z = = — 3 e 2 a Ei [= 3
=i că 20 E si 2
si să 4 s
că ae is
: sa
Esau tut Bod =
v/€ “Bed
v/'89 00's3 80'97. 9z'.€ 80'10€ e'ge 00'Q 9/“bP92 0£'0z| 89 1I9IN/9U2 ay
00's- 00'0 087, 15'8 10'47 00'8- 00'0 0'9z 0E'S0'0z| +9 JEJUBAUI 9 9)99/q0 Sly
00'9 000 00'0 86'9 86'8 00'0 00'0 s6's 10's0'0z| 99 Jusuiediyoa !s suuojun
00's- 00'0 OS4L SSL S0'/2 00's- 00'0 So'ze S0'02| S9 | Jejuanu! ap J0jayoa1qo eanyeu ep inung
00'9|- 00'0L 08',£ 00'04 03'se 00'9- 00'0 09' Li LO'£0'0z| +9 Iusure0 nuad eue.]
00'8/- 00'0, 03'L€e 00'0/ 03'9€ 00'9- 00'0 0S' | £0'0z| €9 EUEIH
| ! , , II s_ , ani , „a i '9Jeuogounj !S
£L'wa| PIAN) 00'4% 00'0ez 00'Spa 08:72 00'0 0s'zsg 0£'10'02| 29 | aiauna ul nued Ho4A495 IS ununq ay
« . ' . « '0- . « ARI JEUOoUuny J9He./zo
96'€ OS'| 10'€ş 004 €s'se v0'9 00'0 186 60'L0'02| +9 11105 op ueyserd 1s oleuețej
09'0 0€'0- 09', 09'0 os'z 00'0 00'0 0s'z 80'L0'02| 09 |leuuaţul 'A 'olpe. “meoiunuo9a/e) 'e]soJ
00'0 1ze oz: S0'/ Z31L 00'0 00'0 ZsuL S0'10'0z| 6a HUeyU n! 1s pueinqueo
J00'e S/'99- 06'4/ 00'9 sL'oz 00'0 000 SL'0z Y0'L0'02| ss eejugn|es 15 jeueo 'edy
00's. Ze 7- SL've 00'08 €8'9z, 00'0 00'0 €8'9z, £0'LO'0zZ| 3 EOLIJOLU EHOJ !S eULLUn|I "zJeduj
9% 92'EL- €s's| 80 Le 00:0 00'0 L'€ Z0'0'0Z| 9ş ejuajeino nuued ețeuoțep
Po'L 80'6- 00'6 0s'0 97| 70'0 00'0 zl L0'L0'0Z| ss NOAQ Sp unuuina
6z'68. £9'8£ S'6£z £9' ee o/'662 0s'e/- 000 0z'eLe 9:07] vs HoIuas 15 unung
£3'/s2 €8'eoL €S'Ply 7b'18€ ee'e9v't Ze 00'0 SSL 07| €s ISIAZIS IS IANNNA || 101
i LI 09z 09z 00'p vE'oL VV'0- 00'0 S'oL 20€00/| 2s | esunu nuuad euoșemnbise eyngipuon
pL' 092 09'z 00' ve'oL Lo 00'0. S'oL £0'oL| +s IBNQINUOA
09'4- 00'0 091| 091. 091 00'0 00'0 091LL 90'Z0'04| os E)UEDEA 9p 3Jaua! |
09'LL- 00'0 091. OSUL 09L 00'0 00'0 0941 Z00L| 6y EINeU U| ajepejes jainyau)
Aa 08'0L 08'0L 08'9| 6L'.€ Ze'0- 00'0 LS'Le ZL:V00L| 8 EUB.U 9p oneziuu8pul
68'0- 08'£zL 08'£z, 0b's8| LO'ZE L6'0- 00'0 26'zeb LO0'L00L| ezeg 2p meles
0z'7- 09'PeL 09vel 02'L0z 07'£9% ez'|- 00:0 €'bpoy LO'0L| 9 |UEq Ul 9Jeuejes
997| 0z'z£, 08'8ri 08'9/z PL'98p ve 00'0 9v'987 OL| sp IVNOS3ISd SQ D3INL13H0 1 INTLUL
18'6£2 €0' vre e'e9s 7709 189| 8'oj 00'0 66'/€9| 10| tt Să poa? NANO Nain 13H9
29 Ss DS
3 ab 3
E: =: = a - 3 „55 â 8 9
= 3 3 Ei E: = î aa E EI g
z = = = = Ss 3 [53 -
— 9 3 3 Lo SE 2 3 lui
E o 58 E i [i
= > A Sg Ss
i ă & Ei
3 ş
v/b'Beq
(9)
20 |
o
=3 ă PI 4
Sg
om 0%
NOSIYHNa IVHiA a OTAQNVIA 1ANyadog
1I94YLNOD 4OLDAIUIA
00'0 00'0 2s'88 00'0 2s'88 00'0 00'0 7s'a8 0v'66| 6 1191430
00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00“0 00'0 00'0 0v'86| 84 4N3g39X2a
00'0 00'0 00“0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 046| zz 3AHIZIU
. « ; ' « . . 4 , LIDI430/1N3039x2
00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 000 0v'96| 92 'SNIIZII E-NA e eaea
18'682 £O' Liz S8'189 1€'€99 ZL'9v9L So 00'0 9'sce'| L0'80'0/'29| sz nods
19'682 £0' Liz s8's9 1£'899 ZL'9e'L So 00'0 9'sc8' S0'0L'29| pi BAJlOdS |S 2Aea1981 HOIAI9S
joudeo [8ţo) ui
00'05 00'0 z8'98 £L'69 s9'/84 00'0 00'0 S9'78| 0£'10'44| ez 9XIJ 9ANDE 8y
00'08 00'0 29'98 £L'63 S9'76/ 00'0 00'0 S9'78|, LO'V4| zz 9XI, SANI
00'08 00'0 a's8 £/'69 S9'/6L 00'0 00'9 s9'78. HZ] L2 | BIVIONYNIAEN BALLOY AX NL
00:05 00'0 a'89 €L'69 S9'76L 00'0 00'0 3946, 02| 04 TYLidYy9 30 [1310113H9
v/'99 00'98 8092, 97'Le 80'Lo€ ze'9e 00'0 9492 0£'0e'0z| 69 JAI8S |S nung no ||einyjau|o ae
m
= 35 E:
zi = = 3 & E - a a & SI [2]
3. a =. =. DB 3 eu Et) = 9
3 3 3 3 3 = [ME 3 3 [=3
z = Z id 3 5 28 FN 2 = HOTIHOLYOIONI V2AANNZO
si & ase 3 8 a
= 3 e g Ei
3 5 & e
33
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.