Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, adică se aprobă cum este organizat personalul, ce servicii oferă, ce reguli trebuie să respecte spitalul şi cum se iau deciziile în cadrul său. Pentru locuitori înseamnă clarificări despre cum pot accesa serviciile spitalicești, eventuale diferenţe în program, numărul de angajaţi-cheie şi responsabilităţile unităţii, precum şi termenele de implementare ale regulamentului (valabilitate din 01.12.2018). Nu apar alte consecinţe mari precum fonduri sau zone afectate în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
PRIMĂRIA PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 236
din 29.11.2018
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani
Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul laşi
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Paşcani, în calitate de
iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr. 19795/23.11.2018 prin care propune
Consiliului Local al municipiului Paşcani aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani; |
Analizând raportul de specialitate comun întocmit de către Compartimentele
Management Resurse Umane şi Juridic şi Contencios din cadrul aparatului de specialitate al
primarului municipiului Paşcani, înregistrat sub nr. 19797/23.11.2018;
Având în vedere adresa Spitalului Municipalde Urgenţă Paşcani nr.
20572/21.11.2018 înregistrată la Municipiul Paşcani sub nr. 1559 /21.11.2018 prin care se
transmit propunerile privind aprobarea organigramei, a statului de funcţii precum şi a
Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani
valabile cu 01.12.2018;
Având în vedere nota de fundamentare nr. 20573/21.11.2018 prin care Spitalul
Municipal de Urgenţă Paşcani propune aprobarea organigramei, a statului de funcţii precum
şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani
valabile cu 01.12.2018;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie ai Spitaluiui Municipal de
Urgenţă Paşcani nr. 36 din 21.11.2018 prin care se avizează favorabil Regulamentul de
organizare şi Funcţionare al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Paşcani :
-Comisia de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale şi relaţii externe, înregistrat sub nr. 1599 /26.11.2018;
-Comisia juridică, ordine publică, adminsitraţie publică, drepturile omului şi libertăţi
cetăţeneşti, înregistrat sub nr. 1636/26.11.2018;
-Comisia pentru învăţământ şi activităţi ştiinţifice, cultură, conservarea monumentelor
istorice, culte, tineret, sport şi turism, sănătate, muncă, protecţie socială şi combaterea
sărăciei înregistrat sub nr. 1614/26.11.2018;
Având în vedere prevederile art. 40 din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile O.M.S. nr. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de
personal pentru asistența medicală spitaliceasca precum şi pentru modificarea şi
completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.778/2006 privind aprobarea
normativelor de personal;
Având în vedere prevederile O.M.S. nr. 1706/2007 privind conducerea și organizarea
unităților și compartimentelor de primire a urgenţelor;
Având în vedere prevederile O.M.S. nr. 39/2008 privind reorganizarea ambulatorului
de specialitate al spitalului;
Având în vedere prevederile Legii cadru a descentralizării nr. 195/2006;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de
atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 56/29.01.2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind
transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către
autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 201 /
31.10.2018 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenţă
Paşcani și avizul Ministerului Sănătăţii nr. XI/A/16105/SP/11696/09.10.2018;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.
121/08.11.2012 privind schimbarea denumirii Spitalului Municipal Paşcani în Spitalul
Municipal de Urgenţă Paşcani;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local a! Municipiului Paşcani nr.
65/06.07.2010 privind preluarea managementului asistenţei medicale aferent Spitalului
Municipal Paşcani, unitate sanitară publică, de către Consiliul Local al municipiului Paşcani;
Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 36, alin. (2) litera a), ale alin. (3) litera b) şi ale art.
115, alin. (1), litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare ;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
HOTĂRĂŞTE
Art.1 Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Municipal de
Urgenţă Paşcani, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de conducerea executivă şi Consiliul
de Administraţie al Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.
Art.3 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice prevederi contrare
se abrogă.
Art.4 Serviciul Administraţie Publică va comunica prezenta hotărâre către:
Instituţiei Prefectului judeţului laşi
Primarului municipiului Paşcani
Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani
Compartimentului Management Resurse Umane
Mass-media.
vyvvvyY
Președinte de şedinţă Contrasemnează pentru legalitate
Consilier lor Secretarul Municipiului Paşcani,
: Consilier juridic Jitaru lrina
pi
a 8
+
„sea
m
SPITAL UL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
JUDETUL LASI
REGULAMENT
DE ORGANIZARE SI
FUNCTIONARE
Actualizat Decembrie 2018
PARTEA |
CAPITOLUL |
CAPITOLUL Il
CAPITOLUL III
Sectiunea |
Sectiunea II.
Sectiunea III
Sectiunea IV
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL V
Sectiunea 1]
Sectiunea IL
Sectiunea III
Sectiunea IV
Sectiunea V
Sectiunea VI
Sectiunea VII
CAPITOLUL VI
PARTEA II
CUPRINS
DISPOZIŢII GENERALE. eee 2
STRUCTURA ORGANIZATORICA.. pan a)
ADMINISTRAREA SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENTA “PASCANI —
UNITATE SANITARA PUBLICA DE INTERES LOCAL... eee mmm 5
Administrarea terenurilor, cladirilor si a bazei materiale..
Conducerea spitalului „nenea nenea
Consiliul medical si Consiliul etic... nenea nene
ALE COMISII „eee enma nea
FINANTAREA SPITALULUI ceea
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PACIENTULUI. eee
Dispozitii generale....... nenea nn nana
Dreptul pacientului la informatia medicala...............
Consimtamantul pacientului privind interventia medicala... 34
Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privata a pacientului.......... ace 35
Drepturile pacientului in domeniul reproducerii... 35
Drepturile pacientului la tratament si ingrijiri medicale... 35
Obligatiile pacientilor... eee nenea 37
FUNCTIA DE GESTIUNE A DATELOR SI INFORMATIILOR
MEDICALE — CARACTERISTICI
ACTIVITATEA MEDICALA
CAPITOLUL |,
CAPITOLUL II
Sectiunea |
Sectiunea II
Sectiunea III
Sectiunea IV
Sectiunea V
Sectiunea VI
Sectiunea VII
Sectiunea VIII
Sectiunea IX
CAPITOLUL II
Sectiunea |
Sectiunea II
CAPITOLUL IV
CAPITOLUL V
CAPITOLUL VI
CAPITOLUL VII
ATRIBUTIILE SPITALULUI IN DOMENIUL ASISTENTEI MEDICALE... 38
ATRIBUŢIILE SECȚIILOR/ COMPARTIMENTELOR/LABORATOARELOR....42
Sectia cu paturi. eee enma nana
Laboratorul medical
Compartimentul de primiri urgente
Bloc Operator eee ananas
Farmacia. eee
Ambulatoriul integrat si cabinetele de specialitate... nenea IL]
Dispensarul TBC
Serviciul de prevenire a infectiilor asociate asistentei medicale .
Alte compartimente comune pe spital
COMPARTIMENTELE FUNCȚIONALE
Organizarea ... eee enma
Atribuţii
ACTIVITĂȚI AUXILIARE. aere era
ELIBERAREA SI LIVRAREA IN REGIM DE URGENTA A
MEDICAMENTELOR. nana tea en aaa 191
ZONELE CU RISC. ae aaa ae 192
REGULAMENI DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE
SPITAL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
JUDETUL IASI
PARTEA |
CAPITOLUL |.
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1 (1) Spitalul Municipal de Urgenta Pascani este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate
publica, cu personalitate juridica, proprietate publica, care asigura servicii medicale.
(2) Sediul unităţii este în municipiul Pascani, str.Gradinitei, nr. 5, judeţul lasi.
(3) Spitalul Municipal de Urgenta Pascani funcționează potrivit prevederilor Legii 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanţei
Guvernului ar. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local
şi alte prevederi legale aplicabile în vigoare.
(4) Prin O.U.G. nr. 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul
sanatatii in vederea descentralizarii, Spitalul Municipal de Urgenta Pascani a trecut în subordinea
Consiliului Local al Municipiului Pascani.
Art.2 Spitalul Municipal de Urgenta Pascani asigura asistenta medicala de specialitate
(spitaliceasca. si ambulatorie) pentru populaţia municipiului Pascani si populaţia din comunele:
Alexandru I. Cuza, Ciohorani, Cristesti, Halaucesti, Harmanesti, Helesteni, Lespezi, Mircesti,
Miroslovesti, Mogosesti Siret, Motca, Ruginoasa, Siretel, Stolniceni Prajescu, Tatarusi, Todiresti,
Valea Seaca, Vinatori.
Art. 3 (1) Spitalul Municipal de Urgenta Pascani acorda următoarele servicii medicale:
preventive, curative, de recuperare și paliative, de îngrijire in caz de graviditate si maternitate,
precum si a nou- născutului.
(2) Spitalul Municipal de Urgenta Pascani asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament,
cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale, conform
normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea
condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale,
precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.
(4) Spitalul are obligatia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei
persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea
funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, asistenta medicala sau transportul obligatoriu
medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil.
(5) Spitalul va fi în permanenta pregatit pentru asigurarea asistentei medicale in caz de razboi,
dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale si alte situatii de criza si este obligat sa participe cu
toate resursele la inlaturarea efectelor.
(6) Spitalul participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei.
Art. 4 Spitalul îndeplineşte condiţiile de autorizare sanitară de funcţionare, deţine
autorizaţie sanitara de funcţionare si a intrat in procedura de acreditare.
Art. 5 Spitalul are obligaţia să desfăşoare activităţi de educaţie medicala continua pentru
personalul propriu. Costurile acestor activităţi sunt suportate de porgoga labe ficiar. Fiecare
salariat va beneficia de zile libere platite pentru a participa la curti jrtG greş Ji specialitate;
salariatii au dreptul de a participa si la alte forme de pregatire ie CIF i
So
face in alte conditii (concediu de odihna sau concediu fara plata).
REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNC TIONARE
SPITAL MUNICIPAL DE URGENTA PAS CANI
Art. 6 (1) Spitalul asigura condiţii de cazare, igiena, alimentaţie precum şi de prevenire si
limitare a infecțiilor asociate asistentei medicale, conform normelor aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii.
(2) Spitalul răspunde, potrivit legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor
de cazare, igiena, alimentaţie si de prevenire si limitare a infecțiilor asociate aşistentei medicale,
conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, ce determina prejudicii cauzate
pacienţilor, stabilite de către organele competente. Pentru prejudicii cauzate pacienţilor din culpa
medicala, răspunderea este individuală.
Art. 7(1) Spitalul are obligaţia de a acorda primul ajutor si asistenta medicala de urgenta oricărei
persoane care se prezintă la spital, dacă starea sanatatii persoanei este critica. Dupa stabilizarea
functiilor vitale, spitalul va asigura, dupa caz, asistenta medicala sau transportul obligatoriu
medicalizat la o alta unitate medico- sanitara de profil.
(2) Spitalul va fi in permanenta pregatit pentru asigurarea asistentei medicale in caz de razboi,
dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale si alte situatii de criza si este obligat sa participe cu
toate resursele la inlaturarea efectelor.
CAPITOLUL IN
STRUCTURA ORGANIZATORICA
Art. 8 Spitalul funcţionează în prezent, conform Hotararii Consiliului Local Pascani nr.
201/31.10.2018 si avizului Ministerului Sanatatii nr. XI/A/16105/$P/11696/9.10.2018 privind
aprobarea. structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenta Pascani, cu următoarele
secţii si compartimente:
- Sectia medicina interna 45 paturi
din care:
- compartiment diabei zaharat, nutritie si boli metabolice 7 paturi
- compartiment cardiologie 10 paturi
- Sectia gastroenterologie 25 paturi
- Sectia neurologie 25 paturi
- Comp.recuperare, medicina fizica si balneologie 22 paturi
- Sectia boli infectioase 25 paturi
- Sectia obstetrica-ginecologie 40 paturi
din care:
- compartiment obstetrica-patologica 8 paturi
- Compartiment neonatologie 18 paturi
din care:
- compartiment prematuri 2 paturi
- compartiment terapie intensiva 3 paturi
- Sectia pediatrie 35 paturi
- Sectia chirurgie generala 35 paturi
din care:
- compartiment ortopedie si traumatologie
- compartiment ORL
- compartiment urologie
- Sectia ATI
- Sectia pneumologie
REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE
SPITAL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
din care:
- compartiment TBC 20 paturi
- compartiment somnologie 2 paturi
. Sectia boli cronice (ingrijiri paliative) 50 paturi
- Compartiment reumatologie 10 paturi
- Compartiment psihiatrie 10 paturi
- Compartiment Primiri Urgente (CPU)
TOTAL 385 paturi
- Spitalizare de zi 25 paturi
- Insotitori 22 paturi
- Farmacie
- Bloc operator
- Unitate de transfuzie sanguina
- Sterilizare
- Laborator analize medicale
- Laborator radiologie si imagistica medicala
- Serviciul de anatomie patologica
- citologie
- histopatologie
- prosectura
- Laborator explorari functionale
- Laborator recuperare, medicina fizica si balneologie (baza de tratament)
- Serviciul de prevenire a infectiilor asociate activitatii medicale
-Compartiment evaluare si statistica medicala
- Cabinet planificare familiala
- Cabinet boli infectioase
_ Cabinet diabet zaharat, nutritie si boli metabolice
- Cabinet oncologie medicala
_ Cabinet de medicina dentara (asigura si urgente)
- Dispensar TBC
Ambulatoriul integrat cu cabinete in specialitatile:
- medicina interna
- pediatrie
- chirurgie generala
- obstetrica-ginecologie
- neurologie
- psihiatrie
- dermatovenerologie
- ORI,
- recuperare, medicina fizica si balneologie
- ortopedie si traumatologie
- oftalmologie
- gastroenterologie
- reumatologie
- cardiologie
- endocrinologie
- urologie
REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE
SPITAL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
nefrologie
medicina muncii
pneumologie
ingrijiri paliative
- Aparat funcţional
Laboratoarele sunt unice deservind atat paturile cat si ambulatoriul integrat
Structuri functionale economice, financiare, juridice, administrative si de intretinere:
Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare;
- Birou Financiar
- Serviciul Contabilitate;
- Serviciul Aprovizionare, Transport, Administrativ
Compartiment Achiziţii Publice
- Compartiment audit public intern
- Serviciul de management al calitatii
- Compartiment juridic;
- Compartiment tehnic
- Compartiment Sanatate si Securitatea muncii, situatii de urgenta
- Arhiva
- Intretinere si reparatii instalatii, cladiri, aparatura
- Bloc alimentar
- Centrala termica
- Centrala telefonica
- Lifturi
- Spalatorie
- Paza
Art. 9 Intre sectiile, compartimentele si birourile functionale, exista raporturi de cooperare
si colaborare in scopul indeplinirii sarcinilor privind asigurarea desfasurarii activitatii unitatii în
bune conditii.
Art. 10 Cabinetele medicale individuale urbane si comunale ale medicilor de familie, sunt
in relatii de colaborare din punct de vedere al asistentei medicale cu Spitalul Municipal de Urgenta
Pascani,
Art, 11 Structura de personal a Spitalului Municipal de Urgenta Pascani este cca prevazuta
in statul de functii ce se intocmeste si se reactualizeaza anual cu aprobarea Unitatii Administrativ
Teritoriale a Municipiului Pascani.
CAPITOLUL Il.
ADMINISTRAREA SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
UNITATE SANITARA PUBLICA DE INTERES LOCAL
Sectiunea |.
Administrarea terenurilor, cladirilor si a bazei materiale
Art. 12 (iyTerenurile si cladirile in care isi desfasoara- gejivțatea spitalul sunt parte
integranta a domeniului public al municipiului Pascani si sunţpdate i-a ga area spitalului prin
hotarare a consiliului local, in conditiile legii. | Xr- -
(2) Dreptul de proprietate publica al municipiului Pascanţ aşuprătt io 3i terenurilor in care
functioneaza Spitalul Municipal de Urgenta Pascani se exerg ita dp ta e cu prevederile
estala ou modificarile si
ș.ă Ă 45
A
Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul N
REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTII ONARE
SPITAL MUNICIPAL DE URGENTA PASCANI
completarile ulterioare, ale Ordonantei Guvernului nr. 70/2002 aprobata prin Legea nr. 99/2004,
precum si ale Hotararii Guvernului nr. 866/2002 referitoare la trecerea imobilelor in care isi
desfasoara activitatea unitatile sanitare de interes local si judetean din domeniul privat al statului si
din administrarea Ministerului Sanatatii Publice in domeniul public al unitatilor administrativ-
teritoriale si in administrarea consiliilor locale sau, dupa caz, a consiliilor judetene.
Art, 13 Schimbarea destinatiei sau instrainarea bazei materiale a spitalului se poate face in
conditiile legii si numai cu aprobarea Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului Pascani si
cu avizul Ministerului Sanatatii. Actele de instrainare sau de schimbare a destinatiei bazei
materiale a spitalului, incheiate in alttel de conditii, sunt nule. Nulitatea se constata de instanta de
judecata, la solicitarea Unitatii Administrativ Teritoriale a Municipiului Pascani.
Sectiunea Il.
Conducerea spitalului
Art.14 (1) Conducerea spitalului este asigurata de:
a) consiliul de administratie;
b) manager;
c) comitet director.
(2) Conducerea executiva a Spitalului Municipal de Urgenta Pascani este asigurata de managerul
spitalului si de catre Comitetul director.
(3) In cadrul spitalului este organizat si funcţionează un comitet director, format din :
manager
directorul medical
directorul financiar — contabil
director de ingrijiri
Li
Ei
Art.15 (1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din
5 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și
funcţionare a spitalului.
(2) Membrii consiliului de administraţie sunt:
a) 2 reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Iasi;
b) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul local, din care unul să fie economist;
c) un reprezentant numit de primar;
d) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de
invitat;
€) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor
şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat.
(3) Managerul participă la şedinţele consiliului de administraţie fără drept de vot.
(4) Reprezentant
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.