8 ianuarie 2013 · Inițiator: Primarul municipiului Paşcani
HCL 177/2013 Pașcani adoptată
Hotărâre privind aprobarea parteneriatului şi însuşirea Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Paşcani şi judeţul Iaşi pentru implementarea amenajării unui heliport în imediata vecinătate a Spitalului de Urgenţă Paşcani
Denumire
Hotărârea nr. 177 din 2013 a Consiliului Local Pașcani
Consiliul Local al Pașcani aprobă încheierea unui parteneriat cu CJ Iași pentru amenajarea unui heliport în apropierea Spitalului de Urgență Pașcani. Parteneriatul prevede faptul că cele două autorități vor coopera pentru realizarea proiectului, iar decizia are implicații financiare și administrative pentru oraș (surse, responsabilități și termene stabilite prin acord). Pentru locuitori, înseamnă acces sporit la intervenții de urgență și posibil impact asupra zonei din vecinătatea spitalului, posibil inclusiv pregătiri pentrufrastructurale și alocări bugetare conforme cu aprobările legislative existente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aproba parteneriatul între Municipiul Paşcani şi Judeţul Iaşi în vederea amenajării unui heliport în imediata vecinătate
ROMANIA
JUDETUL IASI
MUNICIPIUL PASCANI
CONSILIUL LOCAL
H O T A R A R E A Nr. 177
Din data de : 21.12.2012
privind aprobarea parteneriatului şi însuşirea Acordului de parteneriat
încheiat între Municipiul Paşcani şi judeţul Iaşi pentru implementarea
amenajării unui heliport în imediata vecinătate a Spitalului de Urgenţă
Paşcani
Consiliul Local al Municipiului Pascani, judetul Iasi;
Având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma
în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr. 162/2008, privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe
exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 56/29.01.2009, pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi
competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile
administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii cadru a descentralizării nr.
195/2006 ;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarul municipiului
Paşcani în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată
sub nr. 24480/13.12.2012, prin care propune Consiliului Local al
Municipiului Paşcani aprobarea Parteneriatului între Municipiul Paşcani şi
judeţul Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi pentru implementarea amenajării unui
heliport în imediata vecinătate a Spitalului de Urgenţă Paşcani
Analizând raportul de specialitate comun întocmit de
Compartimentul Juridic şi Contencios, Compartimentul Patrimoniu şi
Contracte, Direcţia economică şi Serviciul Urbanism din cadrul aparatului
de specialitate al primarului municipiului Paşcani, înregistrat sub nr.
24481/13.12.2012 ;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii
de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Paşcani :
- Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, programe
europene, atragere de fonduri structurale şi relaţii externe, înregistrat
sub nr. 1538/20.12.2012;
- Avizul Comisiei juridică, ordine publică, drepturile omului şi libertăţi
cetăţeneşti înregistrat sub nr. 1585/20.12.2012;
- Avizul Comisiei pentru învăţământ şi activităţi ştiinţifice, cultură,
culte, tineret, sport şi turism, sănătate, muncă, protecţie socială şi
combaterea sărăciei, înregistrat sub nr. 1521/19.12.2012 ;
- Avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea
lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice, protecţia
mediului, ecologie, patrimoniu şi administraţie publică, înregistrat sub
nr. 1530/20.12.2012;
Având în vedere structura organizatorică a Spitalului Municipal
de Urgenţă Paşcani aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Paşcani nr. 122 /31.10.2012;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al
Municipiului Paşcani nr. 65/06.07.2010, privind preluarea managementului
asistenţei medicale aferent Spitalului Municipal Paşcani, unitate sanitară
publică, de către Consiliul Local al municipiului Paşcani ;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al municipiului
Paşcani nr. 176/21.11.2008, privind stabilirea amplasamentului pentru
amenajarea unui parc în incinta Spitalului Municipal Paşcani;
Având în vedere Protocolul nr.20140/29.12.2004, privind
predarea în administrarea Consiliului de Administraţie al Spitalului
Municipal Paşcani a terenurilor şi clădirilor în care acesta îşi desfăşoară
activitatea, imobile aflate în proprietatea publică a Municipiului Paşcani.
Având în vedere Adresa nr. 15048/12.11.2012, înaintată de
Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani şi înregistrată la Consiliul Local al
municipiului Paşcani sub nr. 1311 /13.11.2012, prin care se solicită
includerea în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 213 al
Consiliului Local al municipiului Paşcani a sumelor necesare pentru
realizarea unor obiective de investiţii – heliport;
Având în vedere Adresa nr. 22481/13.11.2012, înaintată de
Primarul Municipiului Paşcani către Consiliul Judeţean Iaşi, prin care se
solicită a se analiza oportunitatea asigurării prin transfer către bugetul
Consiliului Local al municipiului Paşcani a sumelor necesare pentru
întocmirea Proiectului tehnic şi a lucrărilor de execuţie la heliport;
Având în vedere Adresa nr. 11470/06.12.2012, înaintată de
Consiliul Judeţean Iaşi către Municipiul Paşcani prin care se arată că, în
baza dispoziţiilor legale, Consiliul judeţean Iaşi poate aproba cooperarea
sau asocierea cu UAT Paşcani pentru realizarea unor proiecte de interes
judeţean;
In conformitate cu prevederile art. 14 si ale art. 36 alin.
(1), alin. (2) lit. D) si ale alin. (6) lit. a) pct. 3 din Legea nr.
215/2001, privind administratia publica locala, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind
administratia publica locala, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare,
H OTARASTE :
Art.1. (1) Se aproba parteneriatul între Municipiul
Paşcani şi Judeţul Iaşi în vederea amenajării unui heliport în imediata
vecinătate a Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.
(2) Se însuşeşte Acordul de parteneriat
încheiat între Municipiul Paşcani şi judeţul Iaşi, conform Anexei nr. 1,
parte integranta din prezenta hotărâre, în vederea amenajării unui
heliport în imediata vecinătate a Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.
Art. 2 (1) Se aprobă implementarea, în parteneriat, a Proiectului
privind amenajarea unui heliport în imediata vecinătate a Spitalului
Municipal de Urgenţă Paşcani, valoarea contribuţiei Consiliului
Municipiului Paşcani fiind 300.000 lei şi terenul în suprafaţa de 2400.00
m, situat în strada Grădiniţei nr. 5, conform Anexei nr. 2, parte
integranta din prezenta hotărâre, aflat în proprietatea publică a
Municipiului Paşcani, dat in administrare Consiliului de Administraţie a
Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani.
(2) Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani va suporta dacă este
cazul, costurile suplimentare faţă de valoarea iniţială ale proiectului,
din Bugetul de venituri şi cheltuieli propriu.
Art. 3 Cheltuielile cu întocmirea Studiului de fezabilitate şi
proiectului tehnic vor fi suportate din Bugetul de venituri şi cheltuieli
pe anul 2013 al Unităţii Administrativ- Teritoriale Paşcani, iar avizele şi
acordurile vor fi obţinute prin grija conducerii executive a Spitalului
Municipal de Urgenţă Paşcani.
Art.4. Serviciul administratie publica va comunica in
copie prezenta hotarare:
- Institutiei Prefectului judetului Iasi ;
- Consiliului Judeţean Iaşi;
- Primarului municipiului Pascani ;
- Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani;
- Mass-media.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează pentru
legalitate,
Consilier local,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
DUMEA ERONIM EDUARD Cons. jr. ZUZAN
Mircea
[pic]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.