27 noiembrie 2010 · Inițiator: Primarul municipiului Paşcani

HCL 123/2010 Pașcani adoptată

Hotărâre privind aprobarea contractării finanţării prin Fondul de mediu – Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, asigurării contribuţiei proprii, precum şi aprobarea

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2010 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
123 / 2010
Data
27 noiembrie 2010
Inițiator
Primarul municipiului Paşcani
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă contractarea finanțării prin Fondul de mediu pentru proiectul de alimentare cu apă în sistem centralizat din sursa DAC Pașcani, destinat cartierelor Blăgești și Gâștești, precum și stabilirea contribuției proprii a orașului. Se aprobă, de asemenea, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru etapa SF a proiectului (proiect nr. 1007/2010), iar rezultatele vor aduce finanțare pentru extinderea și modernizarea distribuției de apă, stațiilor de tratare, canalizării și apei uzate. Pentru locuitori înseamnă cumpărarea și furnizarea de apă mai sigură, eventual includerea unor lucrări în zonă, posibile modificări ale tarifelor sau contribuțiilor locale și termene de execuție ale investiției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă contractarea finanţării proiectului “Alimentarea cu apă în sistem centralizat din sursa DAC Paşcani a cartierelor Blăgeşti, Gâşteşti - Paşcani, jud. Iaşi – proiect faza SF nr. 1007/2010” prin Fondul de mediu, Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

R O M Â N I A JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E privind aprobarea contractării finanţării prin Fondul de mediu – Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, asigurării contribuţiei proprii, precum şi aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Alimentarea cu apă în sistem centralizat din sursa DAC Paşcani a cartierelor Blăgeşti, Gâşteşti - Paşcani, jud. Iaşi – proiect faza SF nr. 1007/2010” Consiliul Local al Municipiului Pascani, judetul Iasi; Având în vedere Expunerea de motive nr. 22063/ 16.11.2010, întocmită de Primarul municipiului Paşcani, in calitate de initiator al proiectului de hotarare; Având în vedere raportul comun intocmit de Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate, Compartimentul Juridic şi Contencios şi Compartimentul Programe Europene şi Atragere de Fonduri Structurale, înregistrat sub nr. 22064 /16.11.2010; Având în vedere Strategia de Dezvoltare Economico - Sociala a Municipiului Paşcani în perioada 2007-2013; Luând act de Ordinul nr. 1450 din 10 septembrie 2010, pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare; In conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificata si completata şi ale Legii nr.11 din 2010 privind bugetul de stat pe anul 2010; In conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea Structurii devizului general şi a Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; In baza prevederilor art.36 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), precum şi pe cele ale art.126 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin.(1) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1 – Se aprobă contractarea finanţării proiectului “Alimentarea cu apă în sistem centralizat din sursa DAC Paşcani a cartierelor Blăgeşti, Gâşteşti - Paşcani, jud. Iaşi – proiect faza SF nr. 1007/2010” prin Fondul de mediu, Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare; Art. 2 – Se aprobă asigurarea contribuţiei financiare proprii necesare implementării proiectului, în valoare de 465.754,8 lei (inclusiv TVA), ceea ce reprezintă 6% din valoarea proiectului; Art. 3 – Se aprobă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiţii din cadrul proiectului “Alimentarea cu apă în sistem centralizat din sursa DAC Paşcani a cartierelor Blăgeşti, Gâşteşti - Paşcani, jud. Iaşi” în valoare totală de 7.762.580 lei (inclusiv TVA), din care construcţii-montaj 6.662.814 lei (inclusiv TVA), conform Anexelor 1 şi 2, parte integrantă din prezenta hotărâre; Art. 4 - Se desemnează dl. Nichifor Dorin - Administrator Public ca responsabil de proiect, care să reprezinte Municipiul Paşcani în relaţia cu Administraţia Fondului pentru Mediu, până la momentul semnării contractului; Art. 5 - Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se insarcineaza Primarul municipiului Paşcani, Compartimentul Programe Europene si Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate; Art. 6 - Biroul administraţie publică va comunica în copie prezenta hotărâre: • Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi; • Primarului municipiului Paşcani; • Administraţiei Fondului pentru Mediu; • Direcţiei Apă Canal Paşcani; • Compartimentului Programe Europene şi Atragere de Fonduri Structurale; • Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate; • Compartimentului Juridic şi contencios; • Mass-media. CONTRASEMNEAZĂ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, S E C R E T A R, Consilier, IONITA IOAN MIRCEA ZUZAN Nr. 123 Din : 16.11.2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă