ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 118
din data de 03.07.2024
privind aprobarea Actului Adiţionai nr. 1 la Acordul de Parteneriat nr. 11581/09.05.2024
între U.A.T. Municipiul Paşcani și Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani pentru realizarea
proiectului "EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN
CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI”, COD SMIS 323256
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul iaşi:
Având în vedere referatul de aprobare nr. 16399/01.07.2024, întocmit de Primarul
Municipiului Paşcani, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre;
Având în vedere raportul nr. 16400/01.07.2024 întocmit de Direcţia Economică,
Compartimentul Programe Europene şi Atragerea de Fonduri Structurale şi Compartimentul
Juridic și Contencios din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Paşcani;
Având în vedere Ordinul Ministrului Investiţiilor și Proiectelor Europene nr. 975 pentru
aprobarea Ghidului Solicitantului aferent Apelului de proiecte „Investiţii în infrastructura publică a
ambulatoriilor sprijinite prin POR 2014-2020 - operaţiuni etapizate” aferent Programului Sănătate,
Obiectivul de politică 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea
Pilonului European al drepturilor sociale, Prioritatea 1:Creșterea calităţii serviciilor de asistență
medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și
consolidarea serviciilor preventive Obiectiv specific RSO4.5: Asigurarea accesului egal la
asistență medicală și asigurarea rezilienţei sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește
asistența medicală primară, precum și promovarea tranziţiei de la îngrijirea instituţionalizată către
îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR), apel de proiecte
PS/313/PS_P1/0P4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2.;
Având în vedere O.U.G. nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Paşcani nr.
225/2023 privind aprobarea
implementării etapei a Il-a a proiectului „EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT
DE SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI” cod SMIS
126557 în cadrul Programului Sănătate 2021-2027 în scopul finalizării integrale precum și
susținerea cheltuielilor necesare în acest sens;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Paşcani nr. 74/09.05.2024 privind aprobarea
Acordului de Parteneriat între U.A.T. Municipiul Paşcani și Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani
peniru realizarea proiectului „EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE
SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI” cod SMIS
323256;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie a Spitalului Municipai de Urgenţă
Paşcani nr. 19 din 28.06.2024 privind aprobarea Actului aditional nr. 1 la Acordul de parteneriat
nr.11581/09.05.2024 pentru proiectul de investitie , EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU
INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENŢE
PAȘCANI ” cod SMIS 323256;
Având în vedere Solicitarea de clarificare 1 emisă de catre Ministerul Investiţiilor și
Proiectelor Europene și înregistrată sub nr. 16168 din 27.06.2024;
Având în vedere Acordul de parteneriat nr. 11581/09.05.2024 încheiat între U.A.T.
Municipiul Paşcani și Spitalui Municipal de Urgenţă Paşcani pentru realizarea proiectului
„EXTINDERE ȘI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE SPECIALITATE DIN CADRUL
SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANP cod SMIS 323256;
În conformitate cu prevederile Legii 500/2002 privind finanţele publice cu modificările si
completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările si compietările ulterioare;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din cadrul
Consiliului Local al Municipiului Paşcani:
- Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale şi relaţii externe, înregistrat sub nr. 572/03.07.2024;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului şi libertăţi
cetăţeneşti, înregistrat sub nr. 564/03.07.2024;
- Avizul Comisiei pentru învățământ și activități ştiinţifice, cultură, conservarea
monumentelor istorice, culte, tineret, sport și turism, sănătate, muncă, protecţie socială și
combaterea sărăciei, înregistrat sub nr. 584/03.07.2024,
În temeiul art. 129 alin.(1), alin. (2) litera b), c) și d), alin.(4), lit.a), alin. (6) lit.c) si alin. (7)
lit.k), ari 136, alin.(1) si alin.(8), art.139, alin.(3) lit.d), art.196, alin.1, lit. (a) si art.243, alin. (1), lit.
a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1 Se aprobă încheierea Actului Adiţional nr. 1 la Acordul de parteneriat nr.
11581/09.05.2024 dintre U.A.T. Municipiul Paşcani şi Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
pentru realizarea proiectului „EXTINDERE ŞI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT DE
SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚE PAȘCANI” cod SMIS
323256, conform Anexei 1, care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2 Se împuterniceşte domnul PINTILIE MARIUS NICOLAE, Primarul Municipiului
Paşcani, să semneze, în numele U.A.T. Municipiul Pașcani, Actul Adiţional nr. 1 la Acordul de
parteneriat nr. 11581/09.05.2024 încheiat intre U.A.T. Municipiul Paşcani şi Spitalul Municipal de
Urgenţă Pașcani.
Art.3 Serviciul administraţie publică va comunica în copie prezenta hotărâre către:
Instituția Prefectului Judeţul lași
Primarul Municipiului Pașcani
Spitalul Municipal de Urgenţă Pașcani
Direcţia Economică
Compartimentul Programe Europene și Atragere de Fonduri Structurale
Compartimentul Juridic și Contencios.
vYvYvv
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 03.07.2024, cu un număr de 14 voturi pentru, voturi
abţineri 0, voturi împotrivă O, din totalul de 19 consilieri locali în funcţie. (19 consilieri locali în
ANEXA nr. 1
HOL me. (18/08.0£ do24
Act aditionai nr. 1
la Acordul de parteneriat
nr. 11581/09.05.2024
pentru realizarea proiectului EXTINDERE SI DOTARE AMBULATORIU INTEGRAT
DE SPECIALITATE DIN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENŢE
PAȘCANI, COD SMIS 323256
Art. 1. Părţile
Î. UAT MUNICIPIUL PAȘCANI, cu sediul în Municipiul Pașcani, str. Ştefan cel
__ Mare, nr. 16, cod poştal 705200, județul lași, codul fiscai 4541360, având caliiatea
de Lider parteneriat/Solicitant, reprezentat legal de PINTILIE MARIUS NICOLAE, în
calitate de primar,
2. SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ PAȘCANI, cu sediul în Municipiul
Paşcani, str. Grădiniţei, nr. 5, cod poştal 705200, judeţul lași, codul fiscal 4701371,
având calitatea de Membru 1/Partener 1 reprezentat legal de di. BECHIR DANIEL,
în calitate de manager
au convenit revizuirea Art. 4 -— Roluri şi responsabilităţi in implementarea proiectului,
punctul 1 — activitatea 5 Lider, punctul 2 și punctul 3 - valoarea contributiei la total
cheltuieli eligibile asa cum este prezenta in cererea de finantare, pentru Lider si
Partener, care va avea urmatorul cuprins:
Art 4. Roluri şi responsabilităţi în implementarea proiectului
(1) Rolurile şi responsabilităţile sunt descrise în tabelui de mai jos şi corespund
prevederilor din Cererea de finanțare — care este documentul principal în
stabilirea principalelor activităţi asumate de fiecare partener:
Organizaţia
Activitate/ sub activitate
Roluri şi responsabilități
UAT Municipiul
Pascani
Lider de proiect
(Solicitant)
Act.1 Semnare contract de finantare
1.1 Semnare contract de finantare
Act. 2 Activitatea de pregătire a PT
2.1 Organizarea procedurilor de achizitie peniru
proiectare si verificare tehnica si semnarea
contracteior
2.2 Realizarea Proiectului Tehnic
2.3 Realizarea verificarii tehnice a proiectului
Act.3 Pregătirea documentaţiilor de
atribuire a contractelor de achiziţie, precum
şi încheierea contractelor cu operatorii
economici pentru: servicii de asistenta
tehnica, management de proiect, audit,
promovare si dirigentie de santier si pentru
executie lucrari si furnizare dotari.
3.1 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului pentru servicii
de management de proiect
3.2 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului pentru servicii
de informare și publicitate în cadrul proiectului
3.3 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului pentru servicii
de audit financiar al proiectului
3.4 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului pentru servicii
de dirigentie de saniier
3.5 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului de executie
lucrari
3.6 Pregătirea documentaţiei de atribuire
precum şi încheierea contractului de furnizare
dotari
Act.4 Activitatea
de monitorizare a
contractelor de Şi
achiziţie încheiate
Constituirea echipei de implementare a
proiectuiui în componenţa căreia suni 7
membri dintre care 6 sunt angajaţi ai
Liderului.
Coordonarea echipei de proiect si
realizarea urmatoarelor activitati ale
proiectului.
Valoare estimata activitate, aferentă
Liderului: O lei
Valoare estimata activitate, aferentă
Liderului: 2.856,00 lei
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: O lei
rit; a
Trist po
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: 29.049,10 lei
management de proiect
4.1 Activitatea de monitorizare a contractelor de
achiziție încheiate și management de proiect
Act.5 Realizarea investiţiei de bază
5.1 Executia lucrarilor
5.2 Furnizarea dotarilor
Act.6 Prestarea serviciilor de asistenţă
tehnică şi dirigenţie de şantier
6.1 Prestarea serviciilor de asistenţă tehnică din
partea proiectantului
6.2 Prestarea serviciilor de dirigenție de şantier
Act. 7 Raportarea progresului în
implementarea proiectului, conform
prevederilor contractului de finanţare
7.1 Raportarea progresului în implementarea
proiectului, conform prevederilor contractului de
finanțare
Act. 8 Activitatea de informare şi publicitate
în cadrul proiectului
8.1 Activitatea de informare și publicitate în
cadrul proiectului
Act. 9 Auditul financiar al proiectului
9.1 Auditul financiar al proiectului
Act. 10 Certificarea performantei energetice
10.1 Achizitia serviciilor de certificare a
performanției energetice
10.2 Prestarea serviciilor de certificare a
performantei energetice
Act. 11 Activitatea de intocmire şi depunere
a cererii de rambursare finale
11.1 Aciivitatea de intocmire si depunere a
cererii de rambursare finale
Valoare estimată “activitate, aferentă
Liderului: 10.958.336,47 lei
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: 33.223,61 lei
Valoare aferentă
Liderului:
SpA e
= Za MURES
LO
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: 2.142,00 LEI
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: 5.676,30 LEI
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: 10.115,00 LEI
Valoare estimată activitate, aferentă
Liderului: O iei
Spitalul
Municipal de
Urgenţă
Paşcani
Partener 4
Act.1 Elaborarea documentaţiei
tehnico-economice
1.1 Contractarea serviciilor de
realizare Studii, Expertiza tehnica,
Audit energetic SF, Documentatii
pentru obtinere avize
1.2 Realizare Studii, Expertiza
tehnica, Audit energetic SF,
Documentatii pentru obtinere avize
Act. 2 Elaborarea Cererii de
finanţare
2.1 Contractarea serviciilor de
consultanta pentru elaborarea Cererii
de finanţare
2.2 Elaborare si depunere Cerere de
finanțare
Numirea în cadrul echipei de
implementare a unui representant al
Partenerului.
Valoare estimata activitate, aferenta
partenerului: 119,00 lei
Valoare estimata activitate, aferenta
parteneruiui: 0,00 lei
(2) Pentru activităţile desfășurate în conformitate cu cererea de finanţare și
cu alin (1), Liderul de parteneriat și Partenerul vor angaja următoarele
cheltuieli, după cum urmează:
UAT
Municipiul
Pașcani
Liderul de
parteneriat
(5)
Act.1 Semnare 0)
contract de
finantare
1.4 Semnare
contract de
finantare
Paşcani
Partener 1
ehnico-
economice
1.1Contractarea
serviciilor de
realizare — Studii,
Experiiza tehnica,
Audit energetic
SF, Documentatii
pentru obtinere
avize
Act. 1 119,00 2,38 119,00
Elaborar
ea
documentaţiei
tehnico-
economice
12 Realizare
Studii, Expertiza
fehnica, Audit
energetic SF,
Documentatii
pentru obtinere
avize
Act. 2 2) 9) 1)
Elaborarea
Cererii de
finanţare
2.1 Contractarea
serviciilor de
consultanta
pentru elaborarea
Cererii de
finanțare
Act. 2 0 0
Elaborarea
Cererii de
finanțare
22 Elaborare si
Act, 2
Activitate
a de pregătire a
PT
2.1 Organizarea
procedurilor de
achizitie pentru
proiectare si
verificare tehnica
si semnarea
contractelor
Act. 2
Activitate
a de pregătire a
PT
2.2 Realizarea
Proiectului
Tehnic
Act. 2
Activitate
a de pregătire a
PT
2.3 Realizarea
verificarii “tehnice
a proiectului
2.856,00
57,12
2.856,00
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziţie, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
INTER, P
Ur 49
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
dirigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.1 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
şi încheierea
contractului
pentru servicii de
management de
proiect
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziţie, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
dirigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.2 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
EI
Că
şi încheierea
contractului
peniru servicii de
informare şi
publicitate în
cadrul proiectului
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziţie, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
dirigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.3 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
şi încheierea
contractului
pentru servicii de
audit financiar al
proiectului
7
CO ITILAS N
IUL +
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziţie, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
dirigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.4 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
şi încheierea
contractului
peniru servicii de
dirigentie de
santier
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziţie, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
irigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.5 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
şi încheierea
contractului de
executie lucrari
Act. 3
Pregătire
a
documentaţiilor
de atribuire a
contractelor de
achiziție, precum
şi încheierea
contractelor cu
operatorii
economici
pentru: servicii
de asistenta
tehnica,
management de
proiect, audit,
promovare si
dirigentie de
santier si pentru
executie lucrari
si furnizare
dotari.
3.6 Pregătirea
documentaţiei de
atribuire precum
şi încheierea
contractului de
furnizare dotari
ie
N,
Act.4 Activitatea
580,98
de monitorizare
a contractelor de
achiziţie
încheiate şi
management de
proiect
4.1 Activitatea de
monitorizare a
contractelor de
achiziţie încheiate
și management
de proiect
Act. 5
Realizare
a investiţiei de
bază
5.1 Executia
lucrarilor
2.308.322,47
48.166,45
2.308.322,47
Act. 5
Realizare
a investiţiei de
bază
5.2 Furnizarea
dotarilor
8.650.014,00
173.000,28
8.650.014,00
Act. 6
Prestare
a serviciilor de
asistenţă tehnică
şi dirigenţie de
şantier
6.1 Prestarea
serviciilor de
asistență tehnică
din partea
proiectantului
15.885,31
15.885,31
Act. 6
Prestare
17.338,30
346,77
17.338,30
a serviciilor de
asistenţă tehnică
şi dirigenţie de
şantier
6.2 Prestarea
serviciilor de
dirigenție de
şantier
Act. 7 9 0 1)
Raportar
ea progresului în
implementarea
proiectului,
conform
prevederilor
contractului de
finanţare
7.1 Raportarea
progresului în
implementarea
proiectului,
conform
prevederilor
contractului de
finanţare
Act. 3 2.142,00 42,84 2.142,00
Activitate
a de informare și
publicitate în
cadrul
proiectului
8.1 Activitatea de
informare şi
publicitate în
cadrui proiectului
Act.9 Auditul 5.676,30 113,53 5.676,30
financiar al
proiectului
9.1 Auditul
financiar al
proiectului
Act. 10 ) 9] 9] )
Certificar
ea performantei
energetice
10.1 Achizitia
serviciilor de
certificare a
performaniiei
energetice
Act. 10 10.115,00 9) 202,30 10.115,00
Cerţificar
ea performantei
energetice
10.2 Prestarea
serviciilor de
certificare a
performantei
energetice
Act. 11 0 0 (9) Lt)
Activitate
a de intocmire si
depunere a
cererii de
rambursare
finale
11.1 Activitatea de
intocmire si
depunere a cererii
de rambursare sa A
finale Sg 5
Spitalul Act. 1 8) 9) (9) (9)
Municipal | Elaborar
de Urgenţă | documentaţiei
depunere Cerere
de finanţare
Total*
11.041.517,48 0 220.830,36 11.041.517,48
Notă : * valorile menţionate vor fi cele existente în cererea de finanţare.
(3) Liderul de parteneriat şi/sau Partenerii vor asigura contribuţia proprie la
cheltuielile totale ale proiectului aşa cum este precizat în Cererea de finanţare
şi în prezentul acord.
Organizaţia Contribuţia (unde este cazul)
UAT Municipiul 220.827,98 lei
Paşcani Lider de 0,9999% din valoarea totală a proiectului
parteneriat (S)
Spitalul Municipal de 2,38 lei
Urgenţă
0,0001% din valoarea totală a proiectului
Partener 1
Întocmit în
în limba română, câte unul pentru
fiecare parte şi un original pentru cererea de finanţare.
Semnături
UAT
MUNICIPIUL
PAȘCANI
Lider de
parteneriat
(S)
PINTILIE MARIUS NICOLAE, Semnătura Data
PRIMAR
SPITALUL
MUNICIPAL
DE
URGENȚĂ
PAŞCANI /
Partener 1
BECHIR DANIEL, Semnătura Data
MANAGER
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.