Hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic și a devizului general pentru obiectivul de investiții ''Realizarea sistemului de canalizare în comuna Păltiniș, județul Caraș-Severin, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul ''Modernizarea Satului Românesc'' precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local, pentru realizarea obiectivului
Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2024 a Consiliului Local Păltiniş
S-a aprobat proiectul tehnic și devizul general pentru realizarea sistemului de canalizare în comuna Păltiniș, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Modernizarea Satului Românesc”. Pentru locuitori înseamnă că se vor face lucrări de canalizare în comună, iar o parte din cheltuielile vor fi acoperite din bugetul local, cu termenele și obiectivele stabilite în proiect, care pot implica investiții în zonele vizate de canalizare. Detalii despre cheltuielile finanțate și eventuale reglementări aferente urmează să fie comunicate prin anexele hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. Aprobarea proiectului pentru obiectivul de investitii „REALIZAREA SISTEMULUI DE
CANALIZARE ÎN COMUNA PĂLTINIȘ, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN, aprobat pentru finanțare
prin Programul Naţional de Dezvoltare Locala, Subprogramul „Modernizarea Satului Românesc”
potrivit art.2, lit.a) din ORDIN nr. 1,851 din 9 mai 2013 actualizat privind aprobarea Normelor
metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală(actualizat până la data de 13
octombrie 2014;
Art. 2, Aprobarea documentatia tehnico-economică intocmită de S.C. PROCON ROADIPE
S.R.L, anexată, privind descrierea investiţiei propuse spre a fi realizată prin proiect;
Art.3, Aprobarea devizului general pentru obiectivul de investitii „„REALIZAREA SISTEMULUI DE
CANALIZARE ÎN COMUNA PĂLTINIȘ, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN conform Anexei nr.1, la HCL:
Art.4. Aprobarea finanţării de la bugetul local al UAT Păltiniș, a sumei de 398,939.33 lei,
reprezentând cheltuielile finanțate de la bugetul local;
Art.5. Aprobarea Anexei nr.1 ce face parte integrantă la prezentul proiect HCL,
Art.6. Aprobarea reprezentării Comunei Păltiniș, judetul Caraş-Severin, în relația cu
Administraţia Fondului pentru Mediu, de către dl. Ioan Popovici, primarul comunei Păltiniș;
Art. 7. Cu ducerea la indeplinire a prezentei și întocmirea documentaţiei de achiziție publică,
organizarea și derularea procedurii de achizitie publică și realizarea lucrărilor in conformitate cu
prevederile legale in vigoare, in materie privind achizitiile publice, se incredintează primarul comunei
impreună cu compartimentul de resort din aparatul sau de specialitate;
Art.8. Prezentul proiect va fi depus pe ordinea de zi a sedintei de lucur a Consiliului Local al
Comunei Păltiniș, va intra in vigoare si se comunica potrivit prevederilor art. 197, din OUG nr, 57/
2019, privind Codul administrative, fiind transmis in mapele de lucru pentru ședință ale consilierilor
locali si se va aducânduce la cunoștință publică prin afisare pe site-ul și la sediul primairei Păltiniș,
precum şi în locurile publice stabilite,-
Art.9. Prezenta intra in vigoare si se comunica potrivit prevederilor art. 197, din OUG nr. 57/
2019, privind Codul administrativ aducându-se la cunoştinţă: Instituţiei Prefectului judeţul Caraş-
Severin, Primarului comunei Păltiniș, Compartimentului financiar-contabil şi se va aduce la cunostința
cetăţenilor comunei, prin afisare la sediul primairei Pă
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.