Pe scurtSe aprobă creare unui nou număr cadastral pentru o suprafață de 1694 mp în satul Paleu, cu formarea unei noi glii (colii) de Carte Funciară și includerea acestei zone în domeniul public al comunei, având destinația de drum. În baza deciziei, terenul va fi integrat ca drum public în proprietatea comunală, iar lucrările sau delimitările vor fi realizate conform planului de amplasament și delimitare. Pentru locuitori înseamnă că o parcelă va deveni drum public administrat de primărie, iar eventualele lucrări de întreținere vor fi suportate de bugetul local, în termenii legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA nr. 62 din 27.03.2025
privind constituirea unui nou numar cadastral din numarul topografic 1426, cu suprafața de
1694mp, formarea unei noi coli de carte funciara si inscrierea acestora în proprietatea publică
a comunei Paleu, sat Paleu, cu destinație de drum public
Având în vedere raportul de specialitate cu nr. 4763 din 25.03.2025, referatul de aprobare nr.
4764 din 25.03.2025 și proiectul de hotărâre nr. 4765 din 25.03.2025.
Respectând prevederile Legii nr.7 /1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară,cu
modificările și completările ulterior
Luând în considerare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public si
prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publica locală,
republicată cu modificările si completările ulterioare
Văzând avizele comisiilor de specialitate
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 196 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 57/2020
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulteriorare
Consiliul Local al Comunei Paleu
HOTĂRĂȘTE
Cu 12 voturi,,pentru”, 0 voturi ,,împotrivă” si 0 voturi ,,abținere”
din totalul de 13 consilieri locali în funcție
Art.1-Se aprobă constituirea unui nou nr. cadastral din numărul topo 1426, sat Paleu cu suprafața de
1694 mp, înființarea unei noi coli înființarea unei noi coli de Carte Funciară și introducerea în
domeniul public al Comunei Paleu cu destinația de „drum” în satul Paleu
Art.2-Se aprobă Planul de amplasament și delimitare a imobilului cu suprafața de 1694 mp, astfel:
Suprafața ce
Suprafața se dezlipește
Nr.topo din
nr.cad nou Adeverinta in Suprafața de din nr.topo.
care se
constituit care este inscris teren înscrisă pentru Observații
constituie
-mp- nr. top în CF -mp- constituirea
nr.cadastral
nr.cadastral
-mp-
Adeverinta
Drum public,
1694 1426 OCPI 1694 1694
in intravilan
877/30.01.2025
Art.3-Se aprobă actualizarea inventarului domeniului public al Comunei Paleu cu suprafata
imobilelor menționate la art. 1 din prezenta hotărâre
Art.4 - Prezenta hotărâre se va comunica cu:
- Instituția Prefectului-Județul Bihor;
- Primarul Comunei Paleu
- inginer topograf al Comunei Paleu
- O.C.P.I
- site-ul instituției
- La dosar
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BULZAN CRISTIAN-LAURENȚIU
Contrasemnează pentru legalitate,
SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU,
IAKOB VILMA
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.62 din 27.03.2025
Nr.crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei
responsabile să
efectueze procedura
1 Adoptarea hotărârii 1)s-a făcut cu majoritate
□ simplă □ absolută □ calificată
27.03.2025
2 Comunicarea către primar 2) 27.03.2025
3 Comunicarea către prefectul judeţului 3)
4 Aducerea la cunoştinţa publică 4)+5)
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter
individual 4)+5)
6 Hotărârea devine obligatorie 6) sau produce
efecte juridice 7), după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare:
1)Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau
simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de
proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de
două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie."
2)Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3)Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului
în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării
4)Art. 197 alin. (4): "Hotărârile se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului
general al comunei."
5)Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în
cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
6)Art. 198 alin. (1): "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică."
7)Art. 199 alin. (2): "Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele
cărora li se adresează."
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.