HCL 1/2026 Oțelu Roșu adoptată
Hotărâre privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2026-2027
- Denumire
- Hotărârea nr. 1 din 2026 a Consiliului Local Oțelu Roșu
- Emitent
- Consiliul Local Oțelu Roșu
- Număr
- 1 / 2026
- Data
- 19 ianuarie 2026
- Inițiator
- Grigore GOJA
- Localitate
- Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se adoptă lista cu unitățile de învățământ preuniversitar din orașul Oțelu Roșu pentru anul școlar 2026-2027, organizată conform anexei nr. 1. Asta înseamnă pentru localnici că există o rețea stabilită de școli și grădinițe prin care copiii vor studia în anul viitor, cu zonele/sediile alocate fiecărei instituții mentionate în anexă. Hotărârea este transmisă autorităților competente și publicată pentru informarea publică.
Ce prevede
Art. 1 (1) Se aprobă reţeaua şcolară a unitaţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe
raza oraşului Oţelu Roşu pentru anul şcolar 2026 - 2027 conform anexei nr. 1;
(2) Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi transmisă Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş - Severin, Inspectoratului
Şcolar Judeţean Caraş - Severin, Primarului, Unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică şi se aduce la
cunoştinţă publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Maria - Alexandra FLOREA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
AL ORAŞULUI OŢELU ROŞU
Jr. Lucian — loan SUCIU
Li
ln deouaiul ou; Io (3) din OUG 523
"GQ. cu mot Peanle sp Comptelinil ulhoars,
tea conhragemnattA HCL mr. j/ 226, conf:
5 opimia moale cant. di nea; sere:
z33/20.%. 202 6.
Nr. 1
Data 19.01.2026
PA
Anexa nr. 1 la HCL nr. 1 / 19.01.2026 privind organizarea reţelei școlare a unităţilor de învăţământ
itar de stat pentru anul şcolar 2026 — 2027
Denumire
unitate de Total Final
învățământ cu Tip Nivel clasă Nr. Nr. elevi
_ personalitate învățământ clase | propuși
juridică Clase | Elevi | Clase | Elevi
Școala cu
Învățământ program 4 57 4 57
gimnazial suplimentar
de arte
Liceul ar Clasa a IX-a 5 140 E păi
Bănăţean nyațamant Clasa a X-a 4 104
Oţelu Roșu liceal de zi Clasa a XI-a 4 102
Clasa a XII-a 5 115
; Clasa a IX-a 1 28 32 /se
Clasa a X-a 1 28
Învățământ Clasa a XI-a ZI 29 8 | 231
liceal seral Clasa a XI-a —
sem. | 1 28
Clasa a XII-a 2 59
b Clasa a XIII-a 2. 59
j Învățământ
profesional Clasa a X-a 1 19 4 19
Învățământ
profesional Clasa a XI-a 1 18 ui 18
Dual
Preșcolar
Grădiniţa P.N. = - Lui
nr.1
Școala Preșcolar
Gimnazială | Grădiniţa P.N. Ă E 35
nr. 1 Oţelu 2 - 521 - 521
lea nr.
Preșcolar
Grădiniţa P.N. - - 33
nr.3
Gimnazial
Șc. Gim. = - 412
nr. 1 Oţelu
Roșu
Antepreșcolar - - 47
Școala Creșă
Gimnazială Preșcolar - - 103
nr. 3 Oţelu Grădiniţa P.P. - 509 - 509
Roșu Gimnazial
Șc. Gim. - - 359
nr. 1 Oţelu
Roșu
Liceul teologic
Baptist Reșița
Locaţia
Oţelu Roșu
Grupa mică d, 20
Preșcolar Grupa mare 1 18 38
Pregătitioare di 19
Clasa | 1 14
Primar Clasa a Il-a 1 19 79
Clasa a III-a 1 15
Clasa a IV-a 1 12
Clasa a V-a 1 25
Gimnazial Clasa a VI-a 1 17 42
ROMÂNIA
SECRETAR GENERAL ORAȘ OȚELU ROȘU
/ 20.01.2026
OPINIE MOTIVATĂ
cu privire la Hotărârea Consiliului Local Oţelu Roşu
cu numărul 1 din 19.01.2026
în vedere prevederile art. 140, alin. (3) din Codul Administrativ aprobat prin Ordonanța de urgenţă nr.
contrasemnarea Hotărârii Consiliului Local Oţ
Documente
- anexa hcl 01 - 2026.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 2/2026Hotărâre privind indexarea cu rata inflației de 7,3% pentru anul 2026, a valorii contractelor de concesiune, închiriere…HCL 3/2026Hotărâre privind modificarea art. 2 din HCL Oțelu Roșu nr. 188/06.12.2024 referitoare la taxa specială de salubrizareHCL 4/2026Hotărâre privind utilizarea excedentului bugetului local pentru acoperirea temporară a golului de casă provenit din secțiunea de…HCL 5/2026Hotărâre privind aprobarea Devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați, ca urmare a modificării…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.