29 decembrie 2021

HCL 987/2021 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a unui activ fix aflat în administrarea societății Termoficare Oradea S.A., în vederea scoaterii acestuia din funcţiune

Denumire
Hotărârea nr. 987 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
987 / 2021
Data
29 decembrie 2021
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a decis trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Oradea a unui activ fix numit „Extindere rețele de termoficare” (inventar 20257) în valoare de 254.705,00 lei, aflat în administrarea Termoficare Oradea SA, în scopul scoaterii sale din funcțiune şi casării. Pentru locuitori, înseamnă că acel bun nu mai face parte din bunurile orașului puse la dispoziție public, iar proiectul/cheltuielile viitoare aferente lui nu vor mai influența aparatul public, iar în caz de necesitate se urmează un proces de scoatere din funcțiune și valorificare conform reglementărilor. Detalii suplimentare despre termenele exacte și modul de valorificare urmau să fie stabilite în anexele și procedurile ulterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul privat al Municipiului Oradea a activului fix „Extindere rețele de termoficare”, identificat prin nr. de inventar 20257, având o valoare de 254.705,00 lei, prezentat în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, activ aflat în administrarea societății Termoficare Oradea SA

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(4oradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a unui activ fix aflat în administrarea societății Termoficare Oradea S.A., în vederea scoaterii acestuia din funcţiune Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 519.232 din 13.12.2021 și Raportul de specialitate nr. 519.236 din 13.12.2021 întocmit de către Direcţia Economică - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a activului fix „Extindere rețele de termoficare”, identificat prin nr. de inventar 20257, având o valoare de 254.705,00 lei (anexa nr. 1 - fișa mijlocului fix), în vederea scoaterii din funcţiune/casării, Având în vedere adresa societăţii Termoficare Oradea SA nr. 17.924 din 26.11.2021 înregistrată la Primăria Municipiului Oradea cu nr. 506.782 din 02.12.2021, Luând în considerare: e OG 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, e art. 361, alin. (2), din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, e art. 31 al contractului de delegare a gestiunii serviciului de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat nr. 1/196/06.08.2013, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, In baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), it. d), alin. (6), lit.a), alin. (7) lit. n), art.139, alin (3), lit.g), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul privat al Municipiului Oradea a activului fix „Extindere rețele de termoficare”, identificat prin nr. de inventar 20257, având o valoare de 254.705,00 lei, prezentat în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, activ aflat în administrarea societății Termoficare Oradea SA. Art.2. Trecerea în domeniul privat al Municipiului Oradea se face în vederea scoaterii din funcţiune! a casării activului fix cuprins în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.3. După scoaterea din funcţiune şi casarea activului fix cuprins în anexa nr. 1 atât Municipiul Oradea cât şi societatea Termoficare Oradea SA îşi vor actualiza corespunzător evidențele contabile/extracontabile prin încheierea unui act adițional la contractul de delegare nr. 196/1/06.08.2013. Art.4. Sumele rezultate din valorificarea activelor fixe sau, după caz, a materialelor sau pieselor rezultate în urma dezmembrării acestora constituie potrivit legii venituri ale bugetului local al municipiului Oradea. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi societatea Termoficare Oradea SA. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică cu: Oradea, 21 decembrie 2021 Nr. 987 Hotărârea a fost adoptată cu 25 de voturi „pentru”, 1 vot „abţinei i Primarul municipiului Oradea, Instituţia Prefectului judeţului Bihor, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin grija Direcţiei Economice Direcţia Juridică, prin grija Direcţiei Economice Societatea Termoficare Oradea SA, prin grija Direcţiei Economice A.D.I. Termoregio, prin grija Direcţiei Economice Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Tirla loan Alexandru Fisa mijlocului fix Numar de inventar 20257 Document provenienta: nr. din Valoare de inventar: 254.705,00 Amortizare lunara: 0,00 Denumirea mijlocului fix si caracteristici tehnice EXTINDERE RETELE TERMOFICARE transferat în iul 2014 de la loc de fol. Electrocentrale fact aditional 6/72014 la contract conces incheiat cu Electrocentrale si act aditional 1/2014 la contract conces incheiat cu Termoficare Loc de folosinta TOTAL GIINERAL/TOTAL, TERMOFICARI:/TERMOFICARE Luna: Îl Anul: 2021 Grupa: | Cod clasificare: 1.9.2.1. Cont contabil: 212.09.01 Data darii în folosinta: Anul: 1980 Luna: 9 Data amortizarii complete: Anul: 2005 Luna: 9 Durata normala de functionare: 300 LUNI Domeniul: Public Cota de amortizare: 0% Nr. Inventar Documentul Operatii care privese miscarea, Soldul contului de lu numar (data,lelul, cresterea sau diminuarea valorii! Buc Debit Credit Sold 105 "Rezerve la numar numarul) mijlocului [ix din reevaluare" 20257 |: - Valoare initiala 1 254.705,00 Valoare reevaluata 254.705,00 NULL. 254.705,00 Sold final | 254 705,00 Valoarea amortizata cumulata 0.00 Valoare ramasa de amortizat 0,00 Amortizare lunara 0,00 Diferente valoare ramasa de amortizat Mijloace Fixe - O Indecu Solt - Licentiat pentru PRIMARIA ORADEA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă