Pe scurtSe aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Pistă de biciclete, alee de acces auto, împrejmuire și racord la rețeaua de canalizare a clădirii vestiarului bazei sportive” din zona Codrilor – Ștrand Dinamo, conform scenariului 1 propus de proiectant. Decizia înseamnă pentru locuitori să existe un plan clar de investiție, cu aproximarea costurilor și termenele, pregătind realizarea pistei de biciclete, a aleii auto, a împrejmuirii și legăturii la canalizare, utilă pentru spațiile sportive din zonă; finanțarea și etapele de derulare vor fi stabilite ulterior prin alte rapoarte și Hotărâri ale Consiliului Local. Nu sunt menționate detalii restrictive despre cote de finanțare sau termene exacte în textul furnizat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
România
Județul Bihor
Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1
Consiliul Local 410 100, Oradea
Tel. +40 0259-437 000
Fax. +40 0259-437 544
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultați, conform scenariului 1
recomandat de proiectant, pentru obiectivul de investiție „Pistă de biciclete, alee de acces auto, împrejmuire și
racord la rețeaua de canalizare a clădirii vestiarului bazei sportive în zona străzii Codrilor – Ștrand Dinamo”
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu nr.79364
din 18.02.2021 și Raportul de specialitate nr.79370 din 18.02.2021, prin care se supune spre aprobare proiectul de
hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultați, conform scenariului 1
recomandat de proiectant, pentru obiectivul de investiție „Pistă de biciclete, alee de acces auto, împrejmuire și racord la
rețeaua de canalizare a clădirii vestiarului bazei sportive în zona străzii Codrilor – Ștrand Dinamo”
Luând în considerare necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului, astfel cum sunt acestea justificate de
către societatea Proexco SRL, în calitate de proiectant;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultative al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) și c), alin. (4) lit. d), alin. (6) lit. c), respectiv art. 139 alin. (3) lit. e) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ș t e:
Art. 1. Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico - economici rezultați, scenariul 1, recomandat de proiectant,
pentru obiectivul de investiție „Pistă de biciclete, alee de acces auto, împrejmuire și racord la rețeaua de
canalizare a clădirii vestiarului bazei sportive în zona străzii Codrilor – Ștrand Dinamo”, cu următoarele:
CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII
TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
Ordonatorul principal de credite: ………………………………….... primarul Municipiului Oradea
Beneficiar: ……………................................................................... Municipiul Oradea
Indicatori maximali:
Curs de referință, 1 euro = 4,8744 lei, cotația BNR din data de 10.02.2021
Valoarea totală a investiției (INV): 533.817,56 lei, inclusiv TVA/ 448.958,37 lei, fără TVA,
Din care: construcții montaj C+M: 462.320,82 lei, inclusiv TVA/ 388.504,89 lei, fără TVA.
Eșalonarea investiției (INV/C+M)
ANUL I: 533.817,56 lei / 462.320,82 lei, inclusiv TVA
Indicatori minimali:
Capacități fizice:
- Pistă de biciclete/acces auto cu lungimea de 182,12 metri;
www.oradea.ro
- Împrejmuire cu gard din panouri plasa bordurata – 125,00 m;
- Poartă de intrare automatizată ce permite accesul în incinta bazei sportive dinspre strada Codrilor – 1 buc;
- Poartă de acces dublă, pe role cu flux de intrare – ieșire în zona de parcare din partea sud estică a
amplasamentului – 1 buc;
- Realizare racord de canalizare menajeră - 1 buc;
- Reţea de CANALIZARE MENAJERĂ, din PVC, Sn 8, Dn 200 mm – 125,00 m;
- Cămine de vizitare corugate, Dn 400 mm - 6 buc;
- 10 stâlpi de iluminat metalici zincați cu înalțimea H = 6m, echipați cu 10 corpuri de iluminat LED 40W, 4000 K,
IP66, IK10, montate la înalțimea de 6 m cu ajutorul unei prelungiri din țeava metalică (consola) având lungimea
de 1 m.
Durata de realizare:
- durata estimată de execuție a obiectivului de investiție este de 1 luna.
Finanţarea investiției:
Finanțarea investiției se va face din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Direcției Tehnice.
Art. 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituția Prefectului Județului Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Direcția Tehnică - Compartimentul Investiții și Avizare Lucrări;
- Direcția Economică;
- Se publică pe www.oradea.ro;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Burtă Olivia Ligia
Oradea, 25 februarie 2021 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 90 SECRETAR GENERAL
Eugenia Borbei
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
www.oradea.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.