21 decembrie 2010

HCL 879/2010 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea desființării pe cale administrativă a construcţiilor existente pe amplasamentul ce urmează a fi ocupat de Parcul Industrial EUROBUSINESS

Denumire
Hotărârea nr. 879 din 2010 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
879 / 2010
Data
21 decembrie 2010
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă desființarea pe cale administrativă a construcţiilor existente pe amplasamentul Parcului Industrial Eurobusiness Oradea, str. Calea Borșului - număr cadastral 155090, respectiv corpurile de clădire C1, C2, C3, C4, C5, C6

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea desființării pe cale administrativă a construcţiilor existente pe amplasamentul ce urmează a fi ocupat de Parcul Industrial EUROBUSINESS Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 304251/2010 prin care se propune desființarea pe cale administrativă a construcţiilor existente pe amplasamentul Parcului Industrial EUROBUSINESS, str. Calea Borșului, cu nr. cadastral 155090, respectiv C1, C2, C3, C4, C5, C6; În data de 14 septembrie 2009 a fost aprobată participarea Municipiului Oradea la proiectul intitulat „Crearea unei infrastructuri de afaceri în municipiul Oradea şi asigurarea cu utilităţițpublice a Parcului Industrial EUROBUSINESS Oradea – Etapa 1”, proiect depus spre finanţare în cadrul POR, axa prioritară 4, domeniul de intervenție 4.1. Municipiul Oradea dorește să fructifice posibilitățile de finanțare oferite de Programul Operațional Regional Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de intervenţie 4.1 – „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală” pentru a asigura utilitățile și funcțiunile necesare parcului industrial EUROBUSINESS Oradea. Acest Parc Industrial, prin facilităţi semnificative şi stimulente, doreşte să atragă investitori străini şi relocarea capacităților de producție existente în interiorul orașului. Până la această dată, proiectul cu finanțare nerambursabilă a parcurs mai multe etape de evaluare și precontractare, urmând a fi semnat contractul de finanțare și demarată implementarea propriuzisă a proiectului. Conform Documentației Tehnico-Economice și Proiectului Tehnic de Execuție elaborate de către SC Proiect Bihor SA, pe amplasamentul viitorului parc industrial, respectiv terenul situat pe Calea Borșului, cu nr. cadastral 155090 există șase corpuri de clădire dezafectate (C1, C2, C3, C4, C5, C6) care este necesar a fi desființate. Cu respectarea prevederilor Legii 50/1991 cu actualizările şi modificările ulterioare, unde la art.33 alin.(1) se precizează că „prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia [...]” iar la alin.(2) “procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului.” Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 36 alin.(2) lit.„c” , alin.(5) lit.,,c”, art.45 alin.(2) lit.,,e” din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA h o t ă r ă ş t e: Art.1 Se aprobă desființarea pe cale administrativă a construcţiilor existente pe amplasamentul Parcului Industrial Eurobusiness Oradea, str. Calea Borșului - număr cadastral 155090, respectiv corpurile de clădire C1, C2, C3, C4, C5, C6. Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională și Instituția Arhitectului Șef. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului Bihor - Primarul Municipiului Oradea - Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională - P.M.O. - Instituția Arhitectului Șef – PMO - SC Euro Business Parc SRL PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Huszar Istvan Eric Oradea, 21 decembrie 2010 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 879 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea fost adoptată cu unanimitate de voturi “pentru”.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă