Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament și delimitare a imobilului, cu suprafața de 734 mp teren, cu categoria de folosinţă „drum”, proprietate publică a Municipiului Oradea, reprezentând tronsonul 3 din strada Coriolan Hora
Denumire
Hotărârea nr. 803 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă planul de amplasament și delimitare a unui teren de 734 mp, cu categoria „drum”, aflat în proprietatea publică a municipiului Oradea, tronsonul 3 din strada Coriolan Hora, pentru a se înscrie juridic în Cartea Funciară și a facilita modernizarea drumului. Practic, se reglementează dreptul asupra acestui teren pentru realizarea lucrărilor și clarificarea lui în acte, astfel încât să poată fi folosit ca drum public; urmează înscrierea în evidențe, ceea ce asigură dreptul municipiului de a întreține drumul. Pentru locuitori înseamnă clarificarea situației cadastrale și posibilitatea derulării lucrărilor de modernizare, fără litigii, cu impact asupra circulației pe tronsonul respectiv.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă înscrierea în proprietate privată a Municipiului Oradea, a cotei de 734/14.655 mp din terenul cu nr. topo 1647/14655 mp, înscris în C.F. 2997 – Sântandrei
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de amplasament și delimitare a imobilului, cu suprafața de 734 mp teren,
cu categoria de folosinţă „drum”, proprietate publică a Municipiului Oradea, reprezentând
tronsonul 3 din strada Coriolan Hora
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
325715/1 din 17.09.2019 și Raportul de specialitate nr. 325715/2 din 17.09.2019 întocmit de Direcția Patrimoniu
Imobiliar prin care se supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Oradea proiectul de hotărâre pentru
aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa de 734 mp teren cu categoria de folosinţă
„drum” - proprietate publică a Municipiului Oradea, reprezentând strada Coriolan Hora tronsonul 3.
Având în vedere că pentru realizarea lucrărilor de modernizare a acestui tronson din drumul public existent
faptic, este necesară reglementarea situației juridice a acestuia prin înscrierea în Cartea Funciară.
Prin Schiţa cadastrală acest imobil constând în teren, situat în mun. Oradea, se constituie din numărul topo.
indicatîn tabelul aprobat prin prezenta hotărâre.
Văzând că, terenul studiat face parte din strada Coriolan Hora și este înscrisă cu denumirea de str. Dosul
Gării la poz. 217 în Inventarul domeniului public al Municipiului Oradea atestat prin H.G. nr. 970/2002, cap. I. - Drumuri
comunale şi vicinale - Străzile cu trotuarele aferente.
În baza prevederilor alin. (2) al art. 31 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată și
actualizată, conform căruia „Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat al
comunei, orașului sau al municipiului.”
Având în vedere prevederile art.27 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară,
republicată și actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a) și ale art. 139 alin. (3) lit. g), art. 286 alin. (4) și 296 din
O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte
Art. 1. Se aprobă înscrierea în proprietate privată a Municipiului Oradea, a cotei de 734/14.655 mp din terenul
cu nr. topo 1647/14655 mp, înscris în C.F. 2997 – Sântandrei.
Art. 2. Se aprobă trecerea cotei de734/14.655 mp din terenul cu nr. topo 1647/14655 mp, înscris în C.F. 2997 –
Sântandrei, din proprietatea privată, în proprietatea publică a municipiului Oradea.
Art. 3. Se aprobă Planul de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafaţa de 734 mp, astfel:
Suprafața Nr. CF sau Nr. topo. Suprafaţa ce Suprafața de Mențiuni
nr.cad.nou Adeverința în din care se se teren înscrisa în reprezintă
constituit care este constituie dezlipeşte CF / Adev. (mp.)
(mp.) înscris nr. topo nr.cadastral din nr. topo
(mp.)
strada Coriolan
C.F.2997–
734 1647/63 734 14.655 Hora – tronsonul 3
Sântandrei
Art. 4. Se aprobă înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară, prin deschiderea unei noi coli de Carte
funciară pentru imobilul, identificat la art. 2 din prezenta Hotărâre, reprezentând teren cu categoria de
folosinţă „Drum”, proprietate publică a Municipiului Oradea.
Art. 5.Se aprobă actualizarea inventarului domeniului public al Municipiului Oradea referitor la strada Coriolan
Hora transonul 3, conform celor aprobate prin prezenta Hotărâre.
Art. 6.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu Imobiliar.
Art. 7. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar (DPI) - Serviciul Terenuri;
- PMO - DPI - Serviciul Cadastru;
- PMO - Direcţia Economică - Serviciul Evidență Patrimoniu Delegări Gestiune
- O.C.P.I. Bihor - Serviciul de Carte Funciară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Filimon Teofil Laviniu
Oradea, 26 septembrie 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 803 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.