30 ianuarie 2019

HCL 79/2019 Oradea adoptată

Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 169772 – Oradea, respectiv pentru înscrierea în proprietatea privată a Municipiului Oradea şi în folosinţa Universităţii din Oradea a terenului identificat cu nr. cad. nou 203648, în suprafață de 135.842 mp

Denumire
Hotărârea nr. 79 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
79 / 2019
Data
30 ianuarie 2019
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de amplasament şi delimitare a imobilului pentru dezmembrarea acestuia (CF 169772) și pentru ca o parte din terenul rezultat, în suprafață de 135.842 mp, să devină proprietate privată a Municipiului Oradea și folosință a Universității din Oradea. Așa fiind, locuitorii pot estima că terenul inclus în noua împărțire va aparține municipiului și universității, iar resursele/zonarea viitoare depind de acest nou înscris, cu implicații despre administrare pentru proiecte sau investiții pe domeniul public privat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 169772 - Oradea, respectiv pentru înscrierea în proprietatea privată a Municipiului Oradea şi în folosinţa Universităţii din Oradea a terenului identificat cu nr. cad. nou 203648, în suprafață de 135.842 mp Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 25664 din 29.01.2019, prin care Direcția Patrimoniu Imobiliar propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea Planului de amplasament și delimitare a imobilului, cu propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 169772 - Oradea, respectiv aprobarea înscrierii în proprietatea privată a Municipiului Oradea şi în folosinţa Universităţii din Oradea a suprafeţei de 135.842 mp rezultată din dezmembrarea acestui imobil. Potrivit Cărţii Funciare 169772 - Oradea, imobilul cu nr. cadastral 169772 se compune din teren, în suprafaţă de 179.368 mp, înscris în proprietatea publică a Statului Român şi 42 construcţii înscrise în proprietatea Universităţii din Oradea. Nr. cadastral 169772 - Oradea îşi găseşte corespondentul în nr. cadastrale înscrise în CF:  152230 - Oradea (nr. cad. vechi 19869 din CF vechi 93361 - Oradea) cu suprafaţă de 176.040 mp, şi din  168122 - Oradea (nr. cad. vechi 9571 din CF vechi 168122 - Oradea) cu suprafaţă de 3.328 mp. Văzând că la baza documentaţiilor intabulărilor sus menţionate au stat:  Hotărârea Guvernului nr. 834 din 31.07.2002 prin care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru Universitatea din Oradea, suprafaţa de 1,2386 ha teren cu construcţii, având suprafaţa construită de 2.313 mp şi suprafaţă desfăşurată de 5.157 mp, din imobilul situat în mun. Oradea - str. Armatei Române nr. 30, precum și suprafaţa de 4,3565 ha teren cu construcţii, având suprafaţa construită de 2.311, 25 mp şi suprafaţă desfăşurată de 2.311, 25 mp, din imobilul situat în mun. Oradea - str. Armatei Române nr. 5;  Cartea Funciară nr. 37433/A, deschisă în anul 1991 prin încheierea nr. 11309, pentru intabularea imobilului - teren situat în mun. Oradea, strada Armatei Române nr. 5, identificat cu nr. top 4611/1, 4611/3, 4613/1, 4613/2, 4614/1 şi 4614/2 înscrise în proprietatea Statului Român. Odată cu această înscriere se notează în CF şi dreptul de administrare operativă asupra terenului în favoarea Universităţii din Oradea;  documentaţia cadastrală pentru constituirea nr. cadastral 152230 - Oradea (nr. cad. vechi 19869 din CF vechi 93361 - Oradea) ce preia suprafaţa de 176.040 mp din nr. top 4611/1, 4611/3, 4613/1, 4613/2, 4614/1 şi 4614/2 înscrise în CF 37433/A, ce a stat la baza intabulării construcţiilor din mun. Oradea, str. Armatei Române nr. 5, şi  documentaţia cadastrală pentru constituirea nr. cadastral 168122 - Oradea (nr. cad. vechi 9571 din CF vechi 168122 - Oradea) prin preluarea suprafeţei de 3.328 mp din nr. top 4611/3 înscris în CF 37433/A, ce s-a întocmit în vederea construirii sălii de sport în incinta Universităţii din Oradea. Urmare a obţinerii unor informaţii şi documente ce nu au fost disponibile la data aprobării constituirii nr. cadastrale 169772, 168122 şi 152230 - Oradea, s-a constatat că o suprafaţă de 135.842 mp teren din nr. cadastral 169772 - Oradea aparţine de drept proprietăţii Municipiului Oradea, deoarece:  nu a făcut obiectul Hotărârii Guvernului nr. 834 din 2002 sau a unei alte dispoziţii a autorităţii publice centrale sau locale prin care suprafaţa de 135.842 mp să fie transmisă în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei pentru Universitatea din Oradea;  la încheierea de Carte Funciară nr. 11309, nu s-au prezentat acte prin care proprietarul să dispună trecerea terenului identificat cu nr. top 4611/1, 4611/3, 4613/1, 4613/2, 4614/1 şi 4614/2, din Cărţile funciare 3174 şi 5423 - Oradea în Cartea Funciară 37433/A şi atribuirea acestui teren în administrarea operativă a Universităţii din Oradea şi / sau a Ministerului Educaţiei;  în Cartea Funciară nr. 3174 - Oradea, regăsim intabulate sub A 194, 195 şi 196, terenurile cu nr. top. 4611/1, 4613/1 şi 4614/1. Potrivit Sentinţei Civile nr. 6626/2008, pronunţată la data de 23.10.2008 în Dosarul nr. 7483/271/2008 de pe rolul Judecătoriei Oradea, prin care se corectează eroarea materială survenită la traducerea numelui proprietarului de sub B1 din CF 3174 - Oradea, proprietarul imobilelor cu 4611/1, 4613/1 şi 4614/1, este de drept Municipiul Oradea;  nr. top 4611/2, 4613/2 şi 4614/2 aduse din Cartea Funciară 3174 - Oradea, în CF 5423 - Oradea în proprietatea Statului Român, au suferit modificări privind regimul de proprietate ca urmare a:  încheierii nr. 4250/4256 din 30.06.1933 pronunţate de Judecătoria Urbană Oradea, Secţia Reformă Agrară, care dispune scoaterea din circuitul civil, pentru oraşul Oradea, unei serii de imobile din CF nr. 5423 - Oradea, printre care şi nr. top 4613/2 ca drum public şi se trec alte imobile în proprietatea oraşului;  Ordinul de transfer al Ministerului Afacerilor Interne nr. 307 din 16.09.1963 prin care Comitetul executiv al Sfatului Popular al regiunii Crişana a preluat în proprietate, după care, cu procesul verbal din 08.01.1964, a predat în folosinţa Institutului Pedagogic de 3 ani Oradea, 17 construcţii şi o suprafaţă totală de 11,46 ha teren (din care 5,23 ha teren aferent construcţiilor şi 6,23 ha teren ce a fost folosit pentru grădina de zarzavaturi); Drept urmare, proprietarul suprafeţei de 11,46 ha teren, din nr. top 4611/2 şi 4614/2 şi în totalitate nr. top 4613/3 (al cărui înscriere în circuitul civil ca dezmembrământ al nr. top 4613/2 s-a făcut fără acordul proprietarului) este Municipiul Oradea. În baza art. 27 din Legea 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, republicată și actualizată, Ţinând seama de prevederile art. 914 din Legea nr. 287 din 2009, privind Codul Civil, republicată și actualizată, Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (5), lit. „a”, lit. „b”, ale art. 45 alin. (3) şi ale art. 124 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată, Consiliul Local al Municipiului Oradea H o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă Planul de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de dezmembrare a nr. cadastral 169772, astfel: Situaţia actuală Situaţia viitoare (înainte de dezlipire/ dezmembrare) (după dezmembrare) Nr. Suprafaţa de teren Suprafaţa de Mențiuni Nr. CF înscrisã în CF Nr. cadastral teren măsurată reprezintă cadastral - mp - -mp- Teren - proprietate publică a Statului Român, 169772 - 203647 43.565 transmis în administrare Universităţii 169772 179.407 din Oradea prin H.G. nr. 834/2002 Oradea 203648 135.842 Teren - proprietate privată a Municipiului Oradea Art.2. Se aprobă deschiderea a două noi coli de Carte Funciară pentru înscrierea imobilelor dezmembrate la art. 1 din prezenta Hotărâre, astfel:  203647 - având suprafaţa de 43.565 mp, proprietate publică a Statului Român, transmis în administrare Universităţii din Oradea prin H.G. nr. 834/2002;  203648 - având suprafaţa de 135.842 mp, proprietate privată a Municipiului Oradea. Art.3. Se aprobă transmiterea în favoarea Universităţii din Oradea a dreptului de superficie pe durata existenţei construcţiilor şi a dreptului de folosinţă a suprafeţei de 135.842 mp, teren cu nr cadastral 203648 - Oradea. Art.4. Durata transmiterii folosinţei terenului este de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părţilor. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu Imobiliar Art.6. Prezenta Hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor  Primarul Municipiului Oradea  PMO - Direcția Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri  PMO - Direcția Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Cadastru  PMO - Direcția Economică – Serv. Evidență Active Delegări de Gestiune  O.C.P.I. Bihor, Serviciul de Carte Funciară  Ministerul Educației Naționale, prin grija Serviciului Terenuri  Universitatea din Oradea, prin grija Serviciului Terenuri PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Felea Adrian Ioan Oradea, 30 ianuarie 2019 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 79 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă