10 martie 2026

HCL 77/2026 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea schemei locale de ajutor de minimis pentru clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au fațada stradală și/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 77 din 2026 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
77 / 2026
Data
10 martie 2026
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al municipiului Oradea aprobă o schemă locală de ajutor de minimis pentru clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au fațada stradală și/sau principală renovată sau reabilitată conform Legii nr. 422/2001. Aceasta înseamnă că proprietarii acestor clădiri pot primi sprijin financiar nerambursabil pentru lucrări de renovare sau reabilitare, în limita unor plafoane stabilite de schemă. Scopul este să încurajeze restaurarea conservării patrimoniului și să stimuleze intervenții în zonele afectate, cu impact asupra bugetului local prin acordarea de ajutoare în cadrul schemei de minimis.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

R O M ~ N I A JUDETUL , BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judetul Bihor, Piata Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel, +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: [email protected] H O T ~ R ~ R E privind aprobarea schemei locale de ajutor de minimis pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur~ sau arheologice care nu au fatada stradal~ si/sau principal~ renovat~ sau reabilitata conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare Consiliul Local al municipiului Oradea, intrunit in sedinta ordinar~ din data de 26.02.2026; Examin~nd proiectul de hot~rare privind aprobarea schemei locale de ajutor de minimis pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur~ sau arheologice care nu au fatada stradal~ si/sau principal~ renovat~ sau reabilitata conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare. Analizand Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, in calitate de ini\iator, inregistrat cu num~rul nr. 3475/1 din 1 3. 0 1 . 2 0 2 6 ; Avand in vedere Raportul de specialitate inregistrat sub nr. 3475/2 din data 1 3. 0 1 . 2 0 2 6 , intocmit de c~tre Directia Economic~ - Serviciul lmpunere Persoane Juridice, prin care se propune Consiliului local al municipiului Oradea aprobarea schemei locale de ajutor de minimis pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur~ sau arheologice care nu au fatada stradal~ si/sau principal~ renovat~ sau reabilitat~ conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare, prezentat~ in anexa care face parte integrant~ din prezenta hot~rare; Lu~nd in considerare prevederile: - art. 456, alin. 2, lit. r din Legea nr. 227 din 2015 privind codul fiscal, Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea articolelor 107 si 108 din Tratatul privind func\ionarea Uniunii Europene ajutoarele de minimis, completat cu Regulamentul U.E. nr. 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea art. 107 si 108 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, Art. 1 7 din Ordonan\a nr. 77 din 2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21 din 1996; V~zand avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; In temeiul prevederilor art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) Iii. c), art. 139 alin. (3) lit. c), art. 196 alin. ( 1 ) lit. a) din Ordonanfa de Urgent~ a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modific~rile si complet~rile ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hot~r~ste: Art.1. Aprobarea Schemei locale de ajutor de minimis pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur~ sau arheologice care nu au fatada stradal~ silsau principal~ renovat~ sau reabilitat~ conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare, conform anexei la prezentul raport. Art.2. Schema de ajutor de mini mis va intra in vigoare la data de 01.01.2026. Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hot~r~ri se ins~rcineaz~ Directia Economic~ Art. 4. Prezenta hot~rare se comunic~ cu: • Primarul Municipiului Oradea • lnstilu\ia Prefectului judetului Bihor • Directia Economic~ • Se publica 1n Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. Oradea, 26 februarie 2026 Nr. 77 Hot~r~rea a fost adoptat~ cu unanimitate de voturi ,pentru" Anexa la Hotararea Consiliului Local nr. 77 din 26.02.2026 R E G U L A M E N T (Schem_local_deajutor deminimis) pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur sau arheologice care nu au fatada stradal si/sau principal renovat sau reabilitat conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumcntclor istorice, republicat~, cu modific~rile si completrile ulterioare 1. Dispozitii generale Art.1. Prezentul regulament instituie o schem~ local~ de ajutor de minimis pentru cl~dirile clasate ca monumente istorice, de arhitectur~ sau arheologice care nu au fatada stradal si/sau principal~ renovat~ sau reabilitat conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare. Schema se aplic~ pe raza administrativ teritorial~ a municipiului Oradea. 2. Obiectivul regulamentului Art.2. Obiectivul principal al prezentului regulament il reprezint~ punerea ~n valoare a cl~dirilor clasate ca monumente istorice. Art.3. Obiectivele secundare ale regulamentului sunt: • ridicarea constiintei civice a cet~tenilor care detin propriet~ti ~in cl~diri clasificate ca fiind monumente istorice • cresterea atraetivit~tii turistice si investitionale 3. Cadrul legal Art.4. La elaborarea prezentului regulament au fost avute in vedere dispozitiile urmatoarelor acte normative: • art. 456, alin. (2), lit. r din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modific~rile si complet~rile ulterioare • Regulamentul U .E. nr. 2023/2831 al Comisiei din 1 3 decembrie 2023 privind aplicarea art.I 07 si 1 0 8 din Tratatul Comisiei Europene, • Ordonanta de urgent~ nr.77/2014 privind procedurile nationale ~n domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996 cu modific~rile si complet~rile ulterioare • Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea execut~rii constructiilor si unele m~suri pentru realizarea locuintelor, cu modific~rile si complet~rile ulterioare • Ordin nr. 83 9 din 12 octombrie 2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea execut~rii lucr~rilor de constructii • Legea nr. I O din 1 8 ianuarie 1 9 9 5 , privind calitatea in constructii • Ordin nr. 2 . 3 1 4 din 8 iulie 2004, privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizat~, si a Listei monumentelor istorice disprute • Ordin nr. 2 .3 6 1 din 12 iulie 2010, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizata, si a Listei monumentelor istorice disparut • Ordin nr. 2.828 din 24 decembrie 2 0 1 5 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizat~, si a Listei monumentelor istorice disp~rute, cu modific~rile ulterioare • O. U . G. nr. 5 7 /201 9 privind Codul Administrativ • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modific~rile si complet~rile ulterioare • H.G. nr. 1/ 2016 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal • Legea nr. 20 7 /20 1 5 privind Codul de proceduril fiscala • Legea nr. 3 1 / 1 9 9 0 privind societ~tile comerciale, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare 4. Principiile ce stau la baza acord~rii de facilit~ti fiscale Art.5. Procesul de stimulare a proprietarilor cl~dirilor clasate ca monumente istorice de a efectua lucr~ri de renovare sau reabilitare are ca scop acordarea tratamentului nediscriminatoriu, astfel lnci\t orice proprietar s aib~ sansa de a beneficia de facilit~tile prev~zute de prezentul regulament, cu respectarea urm~toarelor principii: a) accesul nediscriminatoriu, respectiv asigurarea conditiilor de desf~surare a unei concurente reale, astfel ~inc~t orice proprietar s~ aib~ acces la facilit~tile prev~zute de lege cu mndeplinirea conditiilor prezentului regulament; b) recunoasterea mutual~, respectiv acceptarea produselor, serviciilor, lucr~rilor comercializate ~n mod licit ~n acele state care accept~ produsele, serviciile si lucr~rile comercializate ~n Rom~nia, cu conditia respect~rii standardelor comunitare precum si recunoasterea diplomelor, certificatelor si a altor documente emise de autorit~tile competente din aceste state si a specificatiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel national, cu exceptia unor domenii reglementate prin legislatie special~; c) transparent~ si monitorizare, respectiv aducerea la cunostinta tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la procedura de acordare a facilit~tilor fiscale pentru proprietarii cl~dirilor clasate ca monumente istorice', pentru perioada realizrii lucr~rilor de renovare sau reabilitare d) tratamentul egal, respectiv stabilirea in mod nediscriminatoriu a criteriilor si mijloacelor de acordare de facilit~tilor, astfel inc~t orice proprietar s~ aib~ sansa de a beneficia de facilit~tile prevzute de prezentul regulament; e) eficienta utiliz~rii fondurilor, respectiv utilizarea unor criterii de acordare a facilit~tilor fiscale pentru lucr~ri de renovare sau reabilitare si de urm~rire a realiz~rii lor, care s~ reflecte avantajele de natur~ economic~ ale proiectelor de investitii, lu~ndu-se ~n considerare, dup~ caz, efectele ~n domeniul social, in cel al protectiei mediului si promovarea unei dezvolt~ri economice durabile; f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilitatii acord~rii de facilit~ti pentru investitiile finalizate inainte de adoptarea prezentului regulament; g) acordarea facilittilor fiscale sub forma - scutire de la plata impozitului pe cl~diri clasate ca monumente istorice, in limita echivalentului in lei a valorii maxime de 300.000 de euro; h) valoarea total~ a ajutoarelor de minimis acordate unei ~ntreprinderi unice nu poate depsi cumulat suma de 300.000 de euro pe durata a trei ani. Perioada de trei ani care trebuie luatil in considerare in sensul prezentului regulament se evalueaz~ de ~ntreprinderea beneficiar~ ~in mod continuu pentru a se asigura nedep~sirea plafonului de 300.000 de Euro, in orice perioad~ de 3 ani. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luatil ln considerare valoarea totala a ajutoarelor de minimis acordate in ultimii 3 ani. 5. Definirea termenilor utilizati Art.6. In sensul prezentului regulament urmatorii termeni se definesc astfel: ' c a r e nu au fatada stradal~ si/sau principal~ renovat~ sau reabilitat~ conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare, 2 • Administratorul schemei de ajutor de stat -Prim~ria Municipiului Oradea, prin Directia Economic~ • Furnizorul de ajutor de stat (minimis) -Municipiul Oradea • Ajutor de minimis - facilitatea fiscal acordat~ unei ~ntreprinderi in orice perioad de 3 ani (36 de luni), care nu dep~seste valoarea de 300.000 euro. • Facilitate fiscal scutire la plata impozitului pe cl~diri clasate ca minumente istorice care nu au fatada stradal~ si/sau principal renovat~ sau reabilitat~ conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicat~, cu modific~rile si complet~rile ulterioare, acordat in baza prevederilor prezentului regulament (schem~ local~ de ajutor de minimis) • Intreprindere orice entitate care desf~soar~ o activitate economic~, indiferent de statutul juridic, de modul de finantare sau de existenta unui scop lucrativ al acesteia; din aceasta categorie fac parte si lucr~torii care desf~soar~ o activitate independent~, intreprinderile familiale, precum si parteneriatele sau asociatiile care desf~soar~, ~n mod regulat, o activitate economic~; • Intreprindere unic~ -- inseamn~ toate intreprinderile intre care exist cel putin una dintre urm~toarele relatii: a) o intreprindere detine majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau ale asociatilor unei alte intreprinderi b) o intreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de adminsitrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte intreprinderi c) o ~ntreprindere are dreptul de a exercita o influent dominant~ asupra altei ~ntreprinderi in temeiul unui contract lncheiat cu intreprinderea in cauz~ sau in temeiul unei prevederi din actul constitutiv sau din statutul acesteia d) o ~intreprindere care este actionar sau asociat al unei alte ~ntreprinderi si care controleaz~ singur~, in baza unui acord cu alti actionari sau asociati ai acelei intreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau ale asociatilor ~ntreprinderii respective. intreprinderile care intre\in, prin intermediul uneia sau al mai multor intreprinderi, oricare din relatiile la care se face referire la literele (a) (d) sun considerate la r~ndul lor intreprinderi unice. • lntensitatea ajutorului de stat - valoarea brut a ajutorului de stat, exprimat~ ca procent din costurile eligibile, inainte de deducerea impozitelor sau a al tor taxe; • Monument - constructie sau parte de constructie, ~mpreun~ cu instalatiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioar~ sau exterioara care fac parte integrant din acestea, precum si lucr~ri artistice comemorative, funerare, de for public, ~mpreun~ cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie m~rturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografie, religios, social, stiintific sau tehnie; • Rata de actualizare - este rata de referint~ stabilit de c~tre Comisia European pentru Rom~nia pe baza unor criterii obiective si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si pe pagina de web www.ajutordestat.ro; • Reabilitare -- orice fel de lucr~ri de interventii necesare pentru ~mbun~ttirea performantelor de siguranta si exploatare a constructiilor existente inclusive a instalatiilor aferente, ~n scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora Ia nivelul cerintelor esentiale de calitate prev~zute de lege • Renovare - procesul de reparare, modernizare sau re~nnoire a unei cladiri sau a altui sistem tehnic, f~r~ a-i schimba scopul initial, cu scopul de a-l ~imbun~t~ti din punct de vedere al confortului, esteticii sau functionalit~tii • Perioada de acordare - incepand cu data de l ianuarie a anului urm~tor eliberrii autorizatiei de constructie si p~n la data procesului verbal de receptie final~ privind lucr~rile efectuate, precum si pe o perioad~ de 2 ani, ~ncep~nd cu data de l ianuarie a anului urm~tor celui in care au fost finalizate lucr~rile de renovare sau reabilitare 6. Domeniul de aplicare 3 Art.7. Prezentul regulament - schema de ajutor de minimis nu intr~ sub incidenta obligatiei de notificare c~tre Comisia European~ ~n conformitate cu prevederile Regulamentului U.E. nr. 2023/2831 al Comisiei din 1 3 decembrie 2023 privind aplicarea art.107 si 108 din Tratatul Comisiei Europene. Art.8. Prezenta schema de minimis nu este aplicabila in cazul: (a) ajutoarelo [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă