Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului “Amenajare accese auto și parcări în zona străzilor Dimitrie Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian”, precum și coridorul de expropriere aferent. Decizia înseamnă că municipalitatea aprobă ce lucrări se vor face, estimarea banilor necesari și termenele aproximative, precum și zonele unde se poate expropia pentru obiectivul de utilitate publică local. Așadar, locuitorii vor vedea eventuale exproprieri în zonele respective, un plan financiar aproximativ și un calendar orientativ pentru realizarea acceselor auto și a parcărilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, aferent lucrării de utilitate publică de interes local “Amenajare accese auto și parcări în zona Dimitrie Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian” cu următoarele
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultaţi din studiul de
fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv a coridorului de expropriere aferent
lucrării de utilitate publică de interes local “Amenajare accese auto și parcări
în zona străzilor Dimitrie Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian”
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu
nr. 26469 din 28.01.2020 și Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 26587 din 10.02.2020 prin care Direcția
Tehnică – Compartimentul Investiții și Avizare Lucrări propune Consiliului Loal la municipiului Oradea aprobarea
studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate, scenariul 1
recomandat de proiectant, respectiv a coridorului de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes
local “Amenajare accese auto și parcări în zona străzilor Dimitrie Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian”.
Având în vedere că amplasamentul aferent coridorului lucrării de utilitate publică se identifică prin
Planul de situație avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 140191 din 09.12. 2019, astfel cum rezultă din Procesul verbal
de recepţie nr. 631 din 2019;
Luând în considerare necesitatea şi oportunitatea promovării obiectivului;
În conformitate cu prevederile art. 44 al. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
actualizată, respectiv cu prevederile Legii nr. 255 din 2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, actualizată, precum şi a
Normelor de aplicare a Legii nr. 255 din 2010;
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit.a), d), lit. e), alin. (7) lit. k) și art.139 alin. (3) lit.a) din
Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art. 1. Se aprobă studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico - economici rezultaţi din studiul de
fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, aferent lucrării de utilitate publică de interes local “Amenajare
accese auto și parcări în zona Dimitrie Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian” cu următoarele:
CARACTERISTICI PRINCIPALE
ȘI INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
Ordonatorul principal de credite: …………….... primarul municipiului Oradea,
Beneficiar: ……………...................................... municipiul Oradea,
Valoarea totală a investiției (INV) 5.033.744,92 lei, inclusiv TVA
din care: constructii montaj C+M 2.452.785,28 lei, inclusiv TVA
Eșalonarea investiției (INV/C+M) valori inclusiv TVA
ANUL I = 5.033.744, 92 / 2.452.785, 28 lei, inclusiv TVA
CAPACITĂȚI:
DRUMURI
suprafață totală: 9.766 mp,
suprafață carosabil: 3.422,06 mp;
suprafață parcări: 3.004,00 mp;
număr parcări: 223 locuri;
suprafață zone verzi: 666,84 mp;
suprafata trotuar: 1.315,00 mp
CANALIZARE PLUVIALĂ
țeavă PVC SN8 DN 315 L = 233,00 m
ILUMINAT PUBLIC
cablu ACYAbY 4 X 16 mmp L = 1.185 m;
9 stâlpi de iluminat de h = 8 m cu două corpuri de iluminat cu LED;
23 stâlpi de iluminat de h = 8 m cu un corp de iluminat cu LED;
23 stâlpi de iluminat de h = 4 m cu un corp de iluminat cu LED pentru trotuare.
Durata de execuție: 6 luni
Finanţarea investiției:
Finanțarea investiției se va face din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite.
Art. 2. Se aprobă coridorul de expropriere și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate pentru
realizarea lucrării de utilitate publică de interes local: „Amenajare accese auto și parcări în zona străzilor Dimitrie
Cantemir - Theodor Aman - Ștefan Luchian”, identificat prin Planul de situaţie avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr.
140191 din 09.12.2019, astfel cum rezultă din Procesul verbal de recepţie nr. 631 din 2019, Anexa nr. 1 și
Anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică și Direcția
Patrimoniu Imobiliar.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - judeţului Bihor
- Primarul municipiului Oradea
- Direcţia Tehnică - Compartimentul Investiţii şi Avizare Lucrări
- Direcția Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri
- Direcţia Economică
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Chiană Laurențiu Alin
Oradea, 18 februarie 2020 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 75 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate voturi „pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.