7 septembrie 2020

HCL 685/2020 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unui nou contract de închiriere pentru o parte din imobilul, constând în clădire și terenul aferent, situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186, în scopul desfășurării activității instructiv – educative pentru o grupă mixtă de copii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 685 din 2020 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
685 / 2020
Data
7 septembrie 2020
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui nou contract de închiriere pentru o parte din imobilul de la adresa Calea Clujului nr. 186, Oradea (clădire și teren), pentru a facilita activități instructiv-educative pentru o grupă mixtă de copii a Școlii „Ioan Slavici”. Contractul prevede folosirea spațiului în anul școlar 2020-2021, deoarece contractul anterior a expirat la 30.06.2020, iar școala a solicitat un nou act. În interesul locuitorilor, spațiul este în administrarea municipalității din 2006 prin hotărâri anterioare, iar decizia asigură continuitatea activităților educative în spațiu dedicat, fără detalii despre costuri suplimentare în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea spaţiului, în suprafaţă utilă totală de 64,24 mp (grădiniţa = 33,55 mp, oficiu = 14,48 mp, cabinet medical - izolator = 16,21 mp) și terenul aferent, în suprafață de 100 mp, situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186, proprietate a Bisericii Baptiste nr.1 Oradea, în scopul desfășurării activității instructiv educative pentru o grupă mixtă de copii aparţinând Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea, începând cu data de 01.09.2020 până la data de 30.06.2021

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Județul Bihor Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 Consiliul Local 410 100, Oradea Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: [email protected] HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unui nou contract de închiriere pentru o parte din imobilul, constând în clădire și terenul aferent, situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186, în scopul desfășurării activității instructiv - educative pentru o grupă mixtă de copii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu351824/1 din 20.08.2020 și Raportul de Specialitate înregistrat sub nr.351824/2 din 20.08.2020, prin care se supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Oradea proiectul de Hotărâre privind aprobarea încheierii unui nou contract de închiriere pentru o parte din imobilul, constând în clădire și terenul aferent, situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186, în scopul desfăşurării activității instructiv educative pentru o grupă mixtă de copii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea. Văzând faptul că la data de 30.06.2020, durata contractului de închiriere pentru anul școlar 2019 - 2020 aferent spaţiului menţionat mai sus a expirat, Ținând cont de adresa cu nr. 1245 din 09.07.2020, înregistrată la Primăria municipiul Oradea - Direcția Patrimoniu Imobiliar sub nr. 311135 din 09.07.2020, prin care Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Oradea a solicitat întocmirea unui nou contract de închiriere a spațiului situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186 și pentru anului școlar 2020 - 2021. Partea de imobil, constând în clădire și terenul aferent, se închiriază de către Municipiul Oradea din anul 2006, ca urmare a Hotărârii Consiliului Local nr. 748 din 31.10.2006. Din anul 2006, au încheiate anual contracte de închiriere pe durata desfășurării activităților instructiv educative destinate copiilor provenind din familii vulnerabile din zona cartierului Velența (cvartalul de blocuri din str. Voltaire și nu numai), acolo unde riscul de abandon școlar este foarte ridicat. Luând în considerare disponibilitatea Bisericii Baptiste nr. 1 Oradea de a pune la dispoziţia municipalităţii spaţiul menţionat, precum şi necesitatea derulării proiectului destinat copiilor proveniți din familii defavorizate. Întrucât Comisia de analiză a solicitărilor privind spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea (conform Procesului Verbal nr. 350620 din 19.08.2020) a analizat situația și a propus prelungirea contractului. Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 129 alin (2), lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196, alin (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 2009 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art. 1. Se aprobă închirierea spaţiului, în suprafaţă utilă totală de 64,24 mp (grădiniţa = 33,55 mp, oficiu = 14,48 mp, cabinet medical - izolator = 16,21 mp) și terenul aferent, în suprafață de 100 mp, situat în mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 186, proprietate a Bisericii Baptiste nr.1 Oradea, în scopul desfășurării activității instructiv educative pentru o grupă mixtă de copii aparţinând Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea, începând cu data de 01.09.2020 până la data de 30.06.2021. www.oradea.ro Art. 2. Se aprobă plata din bugetul local al Municipiului Oradea a sumelor necesare acestei închirieri, la nivelul tarifelor de închiriere aferente anului școlar 2019 - 2020, respectiv de: - 2,5 euro/ mp/ lună fără TVA pentru 64,24 mp suprafaţă utilă clădire (160, 6 Euro/ lună) și - 0,5 euro/ mp/ lună fără TVA, pentru 100,00 mp suprafaţă de teren (50 Euro/ lună) Total = 210, 6 Euro/ lună + TVA. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcției Economice și Direcției Patrimoniu Imobiliar. Art. 4. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - Direcția Economică; - Direcția Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Locuințe, Spații Comerciale; - Biserica Baptistă nr. 1 Oradea; - Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici” din Oradea, prin grija D.P.I. - Serviciul Locuințe, Spații Comerciale; - Se publică pe www.oradea.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Zdrîncă Ionel Marius Oradea, 31 august 2020 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 685 SECRETAR GENERAL Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” www.oradea.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă