HCL 685/2017 Oradea adoptată
Hotărâre pentru aprobarea achiziţionării de către Municipiul Oradea a unui teren, cu suprafața de 3.216 mp, situat în mun. Oradea, pe strada Thurzó Sándor nr. 5, proprietate a societăţii Drumuri Orăşeneşti S.A.
- Denumire
- Hotărârea nr. 685 din 2017 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 685 / 2017
- Data
- 25 iulie 2017
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se însușește Opinia evaluatorului, dl. Leucea Lucian - Mihai, privind valoarea de piaţă a imobilelor situate în zona în care se găsește imobilul, situat în mun. Oradea pe strada Thurzó Sándor nr. 5, raportat la preţul acceptat de părţi (rezultat din Raportul de evaluare însuşit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 498 din 08.07.2013)
Documente
- hcl hcl-685-2017.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea achiziţionării de către Municipiul Oradea a unui teren,
cu suprafața de 3.216 mp, situat în mun. Oradea, pe strada Thurzó Sándor nr. 5,
proprietate a societăţii Drumuri Orăşeneşti S.A.
Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 223569 din 21.07.2017, prin care Direcţia
Patrimoniu Imobiliar propune aprobarea achiziţionării de către Municipiul Oradea a unui imobil constând în
teren, situat în mun. Oradea pe strada Thurzó Sándor nr. 5, ce constituie proprietatea societăţii Drumuri
Orăşeneşti S.A.
Având în vedere proiectul de interes public local al municipalității în zona respectivă, privind:
„Realizarea legăturii pe cele trei direcții a liniilor de tramvai în intersecția între străzile Primăriei - Decebal -
Calea Aradului și extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului - str. Făgărașului - str. Atelierelor
(cu acces depou OTL) și legătura pe toate direcțiile cu str. D. Cantemir”, ce afectează proprietatea societăţii
Drumuri Orăşeneşti S.A. de pe str. Thurzó Sándor.
În condiţiile constatărilor de mai sus, Direcţia Patrimoniu Imobiliar a solicitat prin adresa nr. 210181 din
07.07.2017 un acord din partea societăţii Drumuri Orăşeneşti S.A. privind achiziţia de către municipalitate a
terenului respectiv, la preţul la care, în anul 2013, societatea a dobândit terenul chiar de la Municipiul Oradea,
în urma unui schimb imobiliar, respectiv la 25 Euro plus TVA, cu plata în 3 tranşe, o treime la încheierea
contractului, o treime după aprobarea bugetului din anul 2018 şi o treime până la sfârşitul anului 2018, condiţii
cu care societatea a fost de acord.
Prin răspunsul dat, înregistrat la Municipiul Oradea cu nr. 219671 din 18.07.2017, societatea Drumuri
Orăşeneşti S.A. îşi exprimă acordul pentru vânzarea terenului către Municipiul Oradea în condiţiile de preţ şi
de plată solicitate de oraș.
Ținând seama de interesul Municipiului Oradea de preluare a acestui amplasament.
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specilitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36 alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (4) lit. a), alin. (5) lit. a), art. 45 alin. (3) şi art. 123 alin. (1)
din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se însușește Opinia evaluatorului, dl. Leucea Lucian - Mihai, privind valoarea de piaţă a
imobilelor situate în zona în care se găsește imobilul, situat în mun. Oradea pe strada Thurzó Sándor nr. 5,
raportat la preţul acceptat de părţi (rezultat din Raportul de evaluare însuşit prin Hotărârea Consiliului Local nr.
498 din 08.07.2013).
Art.2. Se aprobă achiziţionarea de către Municipiul Oradea a imobilului constând în teren, cu
suprafață de 3.216 mp, înscris în CF nr. 169344 - Oradea, situat în mun. Oradea pe strada Thurzó Sándor nr.
5, ce constituie proprietatea Societăţii Drumuri Orăşeneşti S.A. - la preţul de 80.400 Euro la care se adaugă
TVA, echivalentul în Lei la cursul BNR din ziua plăţii.
Art.3. Se aprobă înțelegerea dintre părți potrivit căreia plata preţului terenului, identificat la art. 2, se
face în 3 tranşe astfel:
- 33% la încheierea contractului de vânzare - cumpărare;
- 33% la începutul anului 2018, după aprobarea în Consiliul Local al bugetului;
- 34% până la data de 31.12.2018.
Art.4. Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a imobilului - teren ce se v-a achiziţiona, astfel cum a
fost identificat la art. 2 din prezenta Hotărâre, în proprietatea publică a Municipiului Oradea.
Art.5. Cheltuielile notariale ocazionate de achiziţionarea imobilului şi taxele necesare pentru înscrierea
în evidenţele de Publicitate Imobiliară a transferului dreptului de proprietate, se vor suporta de la bugetul local
al Municipiului Oradea.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu Imobiliar,
Direcția Economică.
Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- PMO - Direcţia Economică;
- PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar (DPI) - Serviciul Terenuri;
- societatea Drumuri Orăşeneşti S.A., prin grija Serviciului Terenuri
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Lezeu Ioan
Oradea, 25 iulie 2017 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 685 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „pentru” si 4 voturi “abtinere”
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 681/2017Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de dl. Serestély Ștefan şi soția sa, d-na. Serestély Matild…HCL 682/2017Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de dl. Laslo Nicolae şi soția sa, d-na. Laslo Maricica…HCL 683/2017Hotărâre pentru aprobarea Planurilor de amplasament și delimitare pentru 4 (patru) suprafețe de teren – domeniu public situate în…HCL 684/2017Hotărâre pentru aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafața de 1.053 și 1.627 mp, reprezentând…HCL 686/2017Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu suprafața de 782 mp, reprezentând „teren…HCL 687/2017Hotărâre pentru aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafețele de 3.428 mp, 4.728 mp și 3.884 mp…HCL 688/2017Hotărâre pentru aprobarea unor măsuri privind Protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Oradea, societatea Aido Grup…HCL 689/2017Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate revizuit, a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului si a…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.