7 septembrie 2020

HCL 631/2020 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a unui activ fix aferent sectorului Captare Tratare Apă aflat în administrarea Societăţii Compania de Apă Oradea SA, în vederea scoaterii din funcţiune

Denumire
Hotărârea nr. 631 din 2020 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
631 / 2020
Data
7 septembrie 2020
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă trecerea unui activ fix din domeniul public al orașului Oradea în domeniul privat, aflat în administrarea Companiei de Apă Oradea SA, pentru a fi scos din funcțiune. Aceasta înseamnă că localitatea își pierde dreptul de proprietate publică asupra acelui activ, iar activul va fi gestionat ca bun privat și, ulterior, va fi scos din uz, posibil cu casare sau valorificare, în conformitate cu legea. Pentru locuitori, decizia poate afecta zonele sau obiectul apă-și canalizare din care face parte activul respectiv, dar textul nu specifică termene sau zone exacte afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul privat al Municipiului Oradea a activului fix regăsit în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, activ aflat în administrarea Societăţii Compania de Apă Oradea SA, a cărui valoare totală este de 23.019 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Județul Bihor Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 Consiliul Local 410 100, Oradea Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: [email protected] HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a unui activ fix aferent sectorului Captare Tratare Apă aflat în administrarea Societăţii Compania de Apă Oradea SA, în vederea scoaterii din funcţiune Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 331170 din 30.07.2020 și Raportul de specialitate nr. 331292 din 30.07.2020 întocmit de Direcţia Economică, Serviciul Evidenţă Active Delegări de Gestiune şi Datorie Publică prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Oradea a unui activ fix aferent sectorului Captare Tratare Apă aflat în administrarea Societăţii Compania de Apă Oradea SA, în vederea scoaterii din funcţiuneÎn conformitate cu:  art. 18 alin.17 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr. 263.571/2010,  art. 2 din Ordonanţa 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor din domeniul public al statului şi a unităţilor administrativ teritoriale, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 129, alin. (2), lit. c), lit. d), alin. (6), lit. a), alin. (7) lit. n), art. 139, alin. (3), lit. g , art. 196, alin (1), lit. a) si art. 361, alin. (2) din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Consiliul Local al Municipiului Oradea HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul privat al Municipiului Oradea a activului fix regăsit în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, activ aflat în administrarea Societăţii Compania de Apă Oradea SA, a cărui valoare totală este de 23.019 lei. Art. 2. Trecerea în domeniul privat al Municipiului Oradea se face în vederea scoaterii din funcţiune/a casării activului fix cuprins în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. După scoaterea din funcţiune/casarea activului fix cuprins în anexa nr. 1, atât Municipiul Oradea cât şi Societatea Compania de Apă Oradea SA îşi vor actualiza corespunzător evidenţele contabile /extracontabile aferente. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Societatea Compania de Apă Oradea SA. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică cu :  Primarul Municipiului Oradea  Instituţia Prefectului Judeţului Bihor  Direcţia Economică  Direcţia Tehnică  Societatea Compania de Apă Oradea SA. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Zdrîncă Ionel Marius Oradea, 31 august 2020 CONTRASEMNEAZĂ Nr.631 SECRETAR GENERAL Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”, Ionel Vila www.oradea.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă