Hotărâre pentru aprobarea efectuării demersurilor necesare realizării unui drum de legătură între Centura Oradea – Girația Calea Sântandreiului și Drumul European 60 (DN 1) zona Frigoexpres
Denumire
Hotărârea nr. 608 din 2014 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă încheierea unui acord de colaborare între Primăria Municipiului Oradea și Zona Metropolitană Oradea pe de o parte și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pe de altă parte, având următorul obiect: „Obiectul acordului îl constituie colaborarea între Compania Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Municipiul Oradea şi Zona Metropolitană Oradea in scopul realizării unui drum de legătură între Centura Oradea - girație din Calea Sîntandreiului şi drumul european E 60 (DN 1) zona Frigoexpres. Municipiul Oradea şi Zona Metropolitană Oradea va…
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea efectuării demersurilor necesare realizării unui drum de legătură între Centura Oradea - Girația
Calea Sântandreiului și Drumul European 60 (DN 1) zona Frigoexpres
Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 140413 /17.07.2014 întocmit de către Direcţia Management
Proiecte cu Finanțare Internațională prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea efectării
demersurilor necesare realizării unui drum de legătură între Centura Oradea - Girația Calea Sântandreiului și Drumul
European 60 (DN 1) zona Frigoexpres,
Văzând oportunitatea accesării de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional sectorial Transport prin
intermediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,
Ţinând cont de prevederile Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând în considerare proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36, alin (2) lit. b), lit.e), alin.(4) lit.a), alin. (7) lit. a), art. 45 alin (2) lit.a) din Legea nr.215/2001
republicată, privind administraţia publică locală;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se aprobă încheierea unui acord de colaborare între Primăria Municipiului Oradea și Zona Metropolitană
Oradea pe de o parte și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pe de altă parte, având
următorul obiect:
„Obiectul acordului îl constituie colaborarea între Compania Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România, Municipiul Oradea şi Zona Metropolitană Oradea in scopul realizării unui drum de legătură între Centura Oradea -
girație din Calea Sîntandreiului şi drumul european E 60 (DN 1) zona Frigoexpres.
Municipiul Oradea şi Zona Metropolitană Oradea va sprijini Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
din România prin realizarea şi predarea către aceasta a documentaţiilor tehnice constând în studiu de fezabilitate aferente
drumului propus spre realizare prin prezentul acord de colaborare.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va susţine includerea drum propus pentru
finanţarea din fonduri europene în cadrul programului POS Transport.”
Art.2. Se aprobă realizarea de către Municipiul Oradea, în baza acordului de colaborare prevăzut la punctul
precedent, a studiului de fezabilitate pentru tronsonul de drum de legătură dintre Centura Oradiei - girație Calea
Sântandreiului şi drumul european E 60 (DN 1) zona Frigoexpres, aferent traseului/amprizei ce va fi situată pe teritoriul
administrativ al UAT Municipiul Oradea
Art.3. Se aprobă predarea Studiului de Fezabilitate către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România în vederea includerii acestei investiții în portofoliul de proiecte finanțare prin Programul Operațional Sectorial
Transport
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Oradea în calitate de
ordonator principal de credite, Direcţia Economică, Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională şi Direcţia
Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Oradea;
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor
- Primarul municipiului Oradea
- Direcţia Economică
- Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională
- Direcţia Tehnică
- Zona Metropolitană Oradea
- Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin grija D.M.P.F.I.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Dan Lucian Popa
Oradea, 21 iulie 2014 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 608 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.