24 iunie 2019

HCL 537/2019 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico – economici rezultați din studiul de fezabilitate, varianta 2 recomandată de proiectant, respectiv a coridorului de lucrări de utilitate publică de interes local pentru obiectivul „Drum colector în zona Piața 100, municipiul Oradea”

Denumire
Hotărârea nr. 537 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
537 / 2019
Data
24 iunie 2019
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate pentru Drumul colector din zona Piața 100, Oradea, împreună cu indicatorii tehnico-economici rezultati din acest studiu (varianta 2 alesă de proiectant). Se aprobă și coridorul de lucrări de utilitate publică de interes local aferent obiectivului, adică amplasarea lucrărilor și posibile exproprieri, dacă este cazul. Pentru locuitori înseamnă clar că se poate face drumul, cu estimarea costurilor și finanțarea, iar zonele vizate și termenele vor fi stabilite în proiectul executiv și ulterior în procedurile de expropriere, după necesitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții privind ”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA” - varianta 2, recomandată de proiectant cu următoarele: CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate,varianta 2, recomandată de proiectant, respectiv a coridorului lucrării de utilitate publică de interes local privind ”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA” Analizând Raportul de specialitate, nr. 238.721 din 20.06.2019, întocmit de către Direcţia Tehnică în colaborare cu Direcția Patrimoniu Imobiliar, prin care se propune Consiliului local al municipiului Oradea aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate,varianta 2, recomandată de proiectant, respectiv a coridorului lucrării de utilitate publică de interes local privind ”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA”; Având în vedere că amplasamentul aferent coridorului lucrării de utilitate publică privind ”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA” se identifică prin Planul de situație avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 55.643/2019, astfel cum rezultă din Procesul verbal de recepţie nr. 294/2019. Luându-se în considerare necesitatea şi oportunitatea promovării obiectivului, astfel cum este justificat de societatea SC Proexco SRL, strada Jiului nr. 16.,în calitate de proiectant, în Nota de fundamentare 238719 din data de 20.06.2019, În conformitate cu prevederile art. 44 al. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată, Luând în considerare prevederile Legii nr. 255 din 2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, actualizată, precum şi Normele de aplicare a Legii nr. 255 din 2010; Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art.36 alin.(2), lit.b), alin. (4) lit. d) și ale art. 45 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții privind ”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA” - varianta 2, recomandată de proiectant cu următoarele: CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI Ordonatorul principal de credite :…………….........................Primarul municipiului Oradea Beneficiar : …………….............................................................................municipiul Oradea Valoarea totală a investiţiei 3.398.099,90 lei inclusiv TVA din care C+M 2.956.236,46 lei inclusiv TVA Esalonarea investitiei INV/C+M Anul I 3.398.099,90 / 2.956.236,46lei inclusiv TVA Capacitati: - strada de categoria a III-a - Carosabil: - Lungime: 700,00 m - Trotuar si pista de biciclete: - Suprafata trotuar: 2711,00 mp - Suprafata pista ciclisti: 1630,00 mp - Stație autobuz - Suprafață 20x3,50=70 mp - Podet: - Prelungire podet 36 m - Zona verde: - Suprafață amenajata: 2.440 mp Durata de execuție a obiectivului: 4 luni Finanţarea investiției: Finanţarea obiectivului de investiţie se va face conform programelor de investiții aprobate potrivit legii. Art. 2. Se aprobă coridorul lucrării de utilitate publică de interes local privind:”DRUM COLECTOR ÎN ZONA PIAȚA 100, MUNICIPIUL ORADEA” , identificat prin Planul de situaţie avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 55.643/2019,Procesul verbal de recepţie nr. 294/2019 - anexa la prezenta Hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică și Direcția Patrimoniu Imobiliar. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Bihor - Primarul municipiului Oradea - Direcţia Tehnică- Compartimentul Investiţii şi Avizare Lucrări - Direcția Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri - Direcţia Economică PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Negrean Daniel Dumitru Oradea, 24 iunie 2019 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 537 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată 18 voturi „pentru” și 4 voturi ,,abținere”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă