Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei a 3 contracte de închiriere, respectiv a unui contract de comodat pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință
Denumire
Hotărârea nr. 444 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Consiliul Local Oradea aprobă prelungirea duratei a trei contracte de închiriere (și a unui contract de comodat) pentru spații nerentări totuși destinate altor utilizări decât locuințe, aflate în administrarea primăriei. Pentru locuitori înseamnă că organizații precum ECOTOP, Handbal Bihor, Artiști din Oradea și alte entități vor putea continua să utilizeze spațiile până la noi termene (un exemplu: ECOTOP primește încă 2 ani, de la 01.06.2019 la 31.05.2021), cu impact asupra bugetului local și accesului la spațiile respective în oraș. Hotărârea stabilește explicit durata prelungită și spațiile afectate (adresele și suprafețele utile).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea duratei următoarelor contracte pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, după cum urmează
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea prelungirii duratei a 3 contracte de închiriere, respectiv a unui contract de
comodat, pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință
Analizând Raportul de specialitate nr. 194422 din 23.05.2019 prin care Direcția Patrimoniu Imobiliar
propune aprobarea prelungirii duratei a 3 contracte de închiriere, respectiv a unui contract de comodat,
pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință, aflate în administrarea Consiliului Local al
municipiului Oradea,
Având în vedere solicitările de prelungire ale contractelor de închiriere și a contractului de comodat
depuse în termen de către: Fundația pentru Cultură și Educație Ecologică ’’ECOTOP’’, Asociația Județeană
de Handbal Bihor, Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Oradea și Fundația de Scleroză Multiplă
Bihor.
Ținând seama de propunerile Comisiei de analiză a solicitărilor privind spaţiile cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea (conform Procesului
Verbal nr. 185071 din 20.05.2019),
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36 alin.(2) lit.c), alin.(5) lit.a) și a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/ 2001 privind
administraţia publică locală, republicată și actualizată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte
Art. 1. Se aprobă prelungirea duratei următoarelor contracte pentru spații cu altă destinație decât aceea de
locuință, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, după cum urmează:
1.1. Fundația pentru Cultură și Educație Ecologică ’’ECOTOP’’
- pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuință, situat în mun. Oradea, str. Graurilor nr. 5,
- având suprafaţa utilă de 66,20 mp,
- prin încheierea unui Act adițional la Contractul de închiriere nr. 177799 din 31.05.2017,
- respectiv prelungirea perioadei contractuale cu durata a 2 (doi) ani, începând cu data de 01.06.2019,
până la data de 31.05.2021;
1.2. Asociația Județeană de Handbal Bihor.
- pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuință, situat în mun. Oradea, P-ța. 1 Decembrie nr.
4 - 6,
- având suprafaţa utilă de 42,18 mp,
- prin încheierea unui Act adițional la Contractul de închiriere nr. 14506 din 04.08.2015,
- respectiv prelungirea perioadei contractuale cu durata de 2 (doi) ani, începând cu data de 01.08.2019,
până la data de 31.07.2021;
1.3. Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Oradea.
- pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuință, situat în mun. Oradea, P-ța. 1 Decembrie nr.
9, et. 3, ap. 33,
- având suprafaţa utilă de 56,19 mp,
- prin încheierea unui Act adițional la Contractul de închiriere nr. 226464 din 30.05.2018,
- respectiv prelungirea perioadei contractuale cu durata de 1 (un) an, începând cu data de 01.06.2019,
până la data de 31.05.2020;
1.4 Fundația de Scleroză Multiplă Bihor.
- pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuință, situat în mun. Oradea, str. Buzăului nr. 2B,
- având suprafaţa utilă de 750 mp,
- prin încheierea unui Act adițional la Contractul de comodat nr. 12 din 05.03.2003,
- respectiv prelungirea perioadei contractuale cu durata de 1 (un) an și 6 (șase) luni, începând cu data
de 01.07.2019, până la data de 31.12.2020.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu Imobiliar.
Art. 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- PMO - Direcția Economică;
- PMO - Direcția Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Locuințe, Spații Comerciale;
- persoanele juridice menționate la art. 1 prin grija Direcției Patrimoniu Imobiliar.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Chiană Laurențiu Alin
Oradea, 29 mai 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 444 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.