Consiliul Local Oradea aprobă indicatorii tehnico-economici și cheltuielile pentru obiectivul de investiție „Dezafectare PT 722 și alimentarea consumatorilor prin intermediul mini punctelor termice”, prin care se vor închide un punct termic existent și se vor asigura consumatorii de energie termică prin noile mini-puncte. Se va finanța din fonduri locale, cu valoarea totală a investiției de 1.408.199,28 lei (fără TVA), iar beneficiar este Termoficare Oradea S.A. Pentru locuitori, proiectul înseamnă posibile îmbunătățiri ale serviciului de încălzire, posibil cu costuri clar identificate în bugetul municipal, dar termenii exacti de execuție și impactul asupra prețului/consumului nu sunt specificați în fragmentul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă indicatorii tehnico-economici rezultati din studiul de fezabilitate, în vederea realizarii obiectivului de investitie: „Dezafectare PT 722 și alimentarea consumatorilor prin intermediul mini punctelor termice”
ROMANIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, si a cheltuielilor legate de obiectivul de investitii:
„Dezafectare PT 722 și alimentarea consumatorilor prin intermediul mini punctelor termice”
Analizand Referatul de specialitate al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 211794/10.03.2020 și
Raportul de specialitate inregistrat cu nr. 212097/10.03.2020 intocmit de catre Directia Management Proiecte cu Finantare
Internationala, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea Documentatiei de Avizare a Lucrarilor
si a indicatorilor tehnico-economici rezultati pentru obiectivul de investitii: „Dezafectare PT 722 și alimentarea
consumatorilor prin intermediul mini punctelor termice”
Deoarece exista oportunitatea de finantare în cadrul programului guvernamental Termoficare, pentru asigurarea
conditiilor optime de functionare a serviciului de alimentare cu energie termica a populatiei - componenta de reabilitare a
sistemului centralizat de alimentare cu energie termice
Avand in vedere Nota de fundamentare nr. 3170/10.03.2020 privind necesitatea si oportunitatea realizarii
obiectivului de investitii cu titlul de mai sus
Ţinând cont de prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza art. 129 alin (2), lit. b), alin. (4), lit. a), lit. d), lit. g), art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL ORADEA
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici rezultati din studiul de fezabilitate, în vederea realizarii
obiectivului de investitie: „Dezafectare PT 722 și alimentarea consumatorilor prin intermediul mini punctelor termice”
Principalii indicatori tehnico-economici ai investitiei:
Ordonatorul principal de credite: Municipiul Oradea
Beneficiar: Termoficare Oradea S.A.
FINANTAREA INVESTITIEI
Valoarea totală a investitiei, fara TVA:
Valoarea totala a investitiei: 1.408.199,28 lei
Din care C + M 687.642,75 lei
Finantarea investitiei:
Investitia va fi realizata in cadrul programului guvernamental “Termoficare“, după cum urmează:
- minim 15% din surse de la bugetul local
- până la 85% de la bugetul de stat
CAPACITATI
Din analiza condițiilor de realizare a investiției, a avantajelor și dezavantajelor celor două opțiuni ale SF, selectăm
Opțiunea 1 ca opțiune optimă recomandată pentru realizarea investiției, care are următoarele capacități:
Capacitatea termică PT alimentate 3,09 Gcal/h
Număr minipuncte 6 buc.
investiție specifică 119.050 lei/PT
tip rețea 2 conducte
Lungimea rețelei 245 m
investiție specifică 2.260 lei/m retea
Număr cămine de vane 2 buc.
DURATA DE REALIZARE
Durata estimata pentru realizarea efectiva a investiţiei este de 4 luni.
ART 2. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza SC Termoficare Oradea SA
ART 3. Prezenta hotarare se comunica cu:
Institutia Prefectului judetului Bihor
Primarul municipiului Oradea
Directia Management Proiecte cu Finantare Internationala
Directia Economica din cadrul Primariei
Compartimentul Investitii si Avizare Lucrari
SC Termoficare Oradea SA
Se afiseaza pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Chiană Laurențiu Alin
Oradea, 12 martie 2020 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 185 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.