Pe scurtSe aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Societății Administrația Domeniului Public SA, precum și modificarea Programului de investiții pentru același an. Practic, orașul va reajusta alocările de bani ale acestei societăți și va modifica ce proiecte vor primi finanțare în 2019, conform noilor nevoi sau posibilități financiare. Pentru locuitori, înseamnă eventuale ajustări ale investițiilor în curățenie, spații verzi, drumuri sau alte servicii contribute din bugetul local, cu impact asupra termenelor și volumului proiectelor publice gestionate de ADP.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019, respectiv modificarea Programului de
investiții pe anul 2019 la Societatea Administraţia Domeniului Public SA
Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 468525 din data de
16.12.2019 și Raportul de specialitate nr. 468538/16.12.2019 întocmit de Direcţia Economică - Serviciul Evidenţă Active,
Delegări de Gestiune şi Datorie Publică, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea
rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli precum și a modificării Programului de investiții pe anul 2019 la Societatea
Administraţia Domeniului Public SA, aprobate iniţial prin prin H.C.L. nr. 33/30.01.2019, 380/14.05.2019, 504/13.06.2019,
607/31.07.2019 şi 870/31.10.2019.
Ținând cont de adresa Societății Administraţia Domeniului Public SA nr. 1339 din data de 13.12.2019,
înregistrată la Primăria Municipiului Oradea sub nr. 468132 din 13.12.2019 (Nota de fundamentare), aceasta propune
rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019, respectiv modificarea Programului de investiții pe anul 2019
și în conformitate cu prevederile:
Ordinului nr. 3.
145/2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri si cheltuieli, precum şi a
anexelor de fundamentare a acestuia;
art. 44 alin. 1, 45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
Prin HCL nr. 307/17.04.2019 a fost aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Administraţia Domeniului
Public SA Oradea pe anul 2019 şi Anexele acestuia;
Prin HCL nr. 33/30.01.2019, 380/14.05.2019, 504/13.06.2019, 607/31.07.2019 şi 870/31.10.2019 a fost aprobată
rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019, respectiv modificarea Programului de investiții pe anul
2019 la Societatea Administrația Domeniului Public SA Oradea.
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. „a”, lit. „b”, lit. „d”, alin. (3) lit. „d”, alin. (4) lit. „a” , alin. (7) lit. „n” şi art. 139
alin. (3) lit. „a” din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al Municipiului Oradea
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea Programului de investiții pe anul 2019 la Societatea Administraţia Domeniului
Public SA și a Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2019, conform anexelor nr. 1 și 2 la prezenta Hotărâre.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Societatea Administraţia Domeniului Public
SA.
Art. 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu :
Primarul Municipiului Oradea;
Instituţia Prefectului Judeţului Bihor
Direcţia Economică
Direcția Juridică
Direcția Tehnică
Societatea Administraţia Domeniului Public SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Filimon Teofil Laviniu
Oradea, 19 decembrie 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 1063 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.