29 noiembrie 2023

HCL 131/2023 Olari adoptată

HOTARARE NR. 131 DIN 29.11.2023 PRIVIND APROBAREA ORDINEI DE ZI A SEDINTEI

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2023 a Consiliului Local Olari
Emitent
Consiliul Local Olari
Număr
131 / 2023
Data
29 noiembrie 2023
Localitate
Olari, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Olari aprobă ordinea de zi pentru ședința ordinară din 29.11.2023. Practic, hotărăște ce teme vor fi discutate în acea ședință (subiectele, ordine, durata probabilă) și cum va fi comunicată hotărârea către Prefectură, primărie și cetățeni. Pentru locuitori înseamnă că nu se aprobă fonduri sau proiecte, ci doar lista de subiecte care vor fi discutate în următoarea întâlnire, iar decizia devine efectivă după informarea publică.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă ordinea de zi a şedinţei ordinare din data de 29.11.2023 a Consiliului Local Olari. Art, 2 Prezenta se comunică prin grija secretarului general al comunei cu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD CONSILIUL LOCAL OLARI Com. OLARI, strada Narciselor, Nr. 21, judeţul Arad, Cod.: 317225,www.comunaolari.ro Telefon, 0257/377132, tel//fax : 0257 / 377 011, e-mail: contact(d) comunaolari.ro HOTĂRÂRE nr. 131/29.11.2023 privind aprobarea ordinei de zi a sedintei ordinare CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI OLARI, Având în vedere : Prevederile art. 135 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completarile si modificarile ulterioare În temeiul art. 139 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completarile si modificarile ulterioare HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se aprobă ordinea de zi a şedinţei ordinare din data de 29.11.2023 a Consiliului Local Olari. Art, 2 Prezenta se comunică prin grija secretarului general al comunei cu: Institutia Prefectului — Judetul Arad Primarul comunei Olari Persoane fizice si juridice prin afisaj PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate, UNGUREAN IOANA SECRETAR GENERAL AL COMUNEI OLARI ONICA SIMONA 45 ii si | | 0) Redactat/Dactilografiat: Popovici Monica Simona Adoptarea hotararii s -a facut cu majoritate absoluta potrivit prevederilor art. 139 alin.( 1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile uterioare si devine obligatorie de la data aducerii ei la cunostinta publica, potrivit prevederilor art. 198 alin. (1) din Codul Admnistrativ.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunaolari.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă