28 noiembrie 2025 · Inițiator: Primarul comunei Olari, Raut Petru
HCL 119/2025 Olari adoptată
HCL NR. 119 DIN 28.11.2025 PRIVIND ASUMAREA OBLIGATIEI DE ASIGURARE A MENTENANTEI INVESTITIEI REALIZATE PRIN PROIECTUL ,, REAMENAJARE TROTUARE PE STRAZILE TRANDAFIRILOR SI BISERICII IN LOCALITATEA OLARI, COMUNA OLARI, JUDETUL ARAD
Denumire
Hotărârea nr. 119 din 2025 a Consiliului Local Olari
Se aprobă asumarea unei obligații de asigurare a mentenanței investiției realizate prin proiectul „reamenajare trotuare pe străzile Trandafirilor și Bisericii” din localitatea Olari. În practică, comunitatea se obligă să păstreze în bună stare, timp de cel puțin 3 ani (sau 5 ani dacă proiectul include C+M), lucrările de utilitate publică din investiție, finanțate din fonduri europene și guvernamentale, ceea ce înseamnă pentru locuitori o garanție că trotuarele nou amenajate vor fi întreținute, cu termene clare, după finalizarea plăților, aceleași reguli fiind aplicate de administrația locală. Decizia a fost adoptată cu votul majorității consilierilor prezenți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă asumarea obligaţiei de exploatare şi mentenanţă a obiectivului de investiţii „reamenajare trotuare”, realizat prin proiectul „REAMENAJARE TROTUARE PE STRĂZILE TRANDAFIRILOR ȘI BISERICII ÎN LOCALITATEA OLARI, COMUNA OLARI, JUDEŢUL ARAD”, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea ultimei cereri de plată. „4.2. Se aprobă includerea în bugetele locale anuale a cheltuielilor necesare pentru întreţinerea, reparaţiile curente şi asigurarea tuncționalității investiţiei pe întreaga perioadă de sustenabilitate. Art.3. Se împuterniceşte primarul comunei Olari, domnul Raut Petru să semneze toate…
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
CONSILIUL LOCAL OLARI
Com. OLARI, strada Narciselor, nr. 21, judeţul Arad, Cod.: 317225,
Telefon, 0257/377132, tel/fax : 0257 / 377 011, e-mail: contact(acomunaolari.ro
HOTĂRÂRE nr. 119/28.11.2025 i
PRIVIND ASUMAREA OBLIGAȚIEI DE ASIGURARE A MENTENANȚEI INVESTIŢIEI REALIZATE PRIN
PROIECTUL „REAMENAJARE TROTUARE PE STRĂZILE TRANDAFIRILOR ȘI BISERICII ÎN LOCALITATEA
OLARI, COMUNA OLARI, JUDEŢUL ARAD”
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI OLARI,
Având în vedere :
Proiect initiat de domnul primar Raut Petru
Referat de aprobare — Raut Petru — primarul comunei Olari , nr.7540/1038/27.11.2025
Raportul de specialitatate, intocmit de Banici Alexandra, responsabil proiecte din fonduri europene si guvernamentale
nr.7541/1039/27.11.2025
Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte Intervenţia FEADR nr. 8 — Servicii şi infrastructură la scară mică, prin care
solicitantul este obligat să asigure exploatarea și mentenanța investiţiei pentru o perioadă de minim 3 ani (proiecte fără C+M),
;pectiv 5 ani (proiecte cu C+M), de la finalizarea ultimei cereri de plată;
Apreciind oportunitatea dotării investiţiilor de utilitate publică şi de amenajare urbanistică a spaţiilor destinate membrilor
comunităţii;
Urmărind facilitarea amenajării infrastructurii publice socio-educaţionale şi de agrement pentru populația rurală;
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art. 9, pct. 8 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin
Legea nr. 199/1997, ale art. 121 alin. (2) din Constituţia României, republicată și ale art. 7 alin. (2) din Codul Civil, adoptat prin
Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
Prevederile art. 129, alin. 2, litera b). si alin. 4, lit. d, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu completarile
si modificarile ulterioare
În temeiul art. 139 alin. 1 si art. 196 alin. (1), litera a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu
completarile si modificarile ulterioare
Prezenta hotarare a fost adoptata cu votul a 11 consilieri care au votat pentru din totalul de 11 consilieri ai Consiliului Local Olari
prezenti la sedinta (nr. total al consilierilor in functie — 11)
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se aprobă asumarea obligaţiei de exploatare şi mentenanţă a obiectivului de investiţii „reamenajare trotuare”, realizat prin
proiectul „REAMENAJARE TROTUARE PE STRĂZILE TRANDAFIRILOR ȘI BISERICII ÎN LOCALITATEA OLARI, COMUNA
OLARI, JUDEŢUL ARAD”, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea ultimei cereri de plată.
„4.2. Se aprobă includerea în bugetele locale anuale a cheltuielilor necesare pentru întreţinerea, reparaţiile curente şi asigurarea
tuncționalității investiţiei pe întreaga perioadă de sustenabilitate.
Art.3. Se împuterniceşte primarul comunei Olari, domnul Raut Petru să semneze toate documentele necesare în vederea respectării
prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta se comunică prin grija secretarului general al comunei cu:
Institutia Prefectului — Judetul Arad — Serviciul juridic
Asociaţia Grup de Acţiune Locală "Micro-Regiunea Văilor Crișurilor Alb şi Negru”
Banici Alexandra, responsabil proiecte din fonduri europene si guvernamentale
Compartimentului financiar contabil si resurse umane
Persoane fizice si juridice prin afisaj
.. - .
Primarul comunei Olgri,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
IVAN — BOGDAN HLLORIN
Contrasemnează pentru legalitate,
CRETAR GENERAL AL COMUNEI OLARI
POPOVICI MONICĂSIMONA
i A
|
Redactat/Dactilografiat:
Popovici Monica Simona
Adoptarea hotararii s -a facut cu majoritate absoluta potrivit prevederilor art. 139 alin.( 1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si
completarile uterioare si devine obligatorie de Ia data aducerii ei la cunostinta publica, potrivit prevederilor art, 198 alin. (1) din Codul Admnistrativ,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.